Breaz: Prezenţa unor importante personalităţi din lumea audiovizualului şi cinematografiei la Bucureşti reprezintă o recunoaştere a României
Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Valer-Daniel Breaz, afirmă că prezenţa unor importante personalităţi din lumea audiovizualului şi cinematografiei la conferinţa "Consolidarea cooperării europene prin intermediul coproducţiilor", organizată la Bucureşti, luni şi marţi, reprezintă o recunoaştere a capacităţii reprezentanţilor României de realiza producţii de calitate.
"Este o întâlnire extrem de importantă pentru România. Este extrem de important că se organizează asemenea întâlniri la Bucureşti, având în vedere şi faptul că noi avem şi Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în aceste luni. Faptul că asemenea personalităţi vin aici înseamnă o recunoaştere a României. Dacă stăm şi facem o retrospectivă a ultimilor ani, ne dăm seama că România a fost membră a unor asociaţii specifice încă înainte de intrarea în UE. Am punctat extrem de serios şi atunci prin diverse producţii de film, prin coproducţii, prin colaborările cu mari regizori, cu mari producători din UE şi am dovedit că putem să avem şi să producem filme de mare calitate", a declarat Breaz, luni, pentru AGERPRES.
El a punctat faptul că România a produs câteva filme de mare succes în ultimii ani, care au fost multipremiate la festivalurile de film din Europa.
"După ce am devenit membri ai UE, am beneficiat de fonduri. Ministerul Culturii a sprijinit aceste coproducţii şi am reuşit să demonstrăm că avem oameni de calitate, atât regizori, producători, cât şi actori", a mai spus ministrul Culturii.
Profesionişti din domeniul cinematografiei şi audiovizualului, experţi, reprezentanţi ai instituţiilor publice naţionale şi europene se vor reuni, luni şi marţi, la Bucureşti, pentru a discuta despre reevaluarea modelelor de coproducţie cinematografică şi pentru a prezenta instrumentele financiare specifice pieţei internaţionale a filmului.
Ministrul Valer-Daniel Breaz va deschide evenimentul.
Intitulată "Consolidarea cooperării europene prin intermediul coproducţiilor", conferinţa îşi propune să prezinte elementele fundamentale care au contribuit la crearea actualului peisaj cinematografic al coproducţiilor şi să exploreze noi modalităţi de colaborare în vederea creşterii competitivităţii sectorului audiovizual european, precum şi valorificarea producţiilor europene de calitate, precizează MCIN.
Evenimentul este organizat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, prin Unitatea de Management a Proiectului, cu sprijinul Comisiei Europene, în contextul Preşedinţiei României la Consiliul UE, şi se adresează profesioniştilor din industria cinematografică internaţională. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Un exemplar al manualului Inchiziției va fi expus la Palatul Braunstein, în cadrul RCW 2026
Un exemplar originar al volumului 'Malleus Maleficarum', considerat manualul Inchiziției, a ajuns la Palatul Braunstein din Iași, sub escorta Jandarmeriei, unde va fi expus, conform protocolului, până pe 24 mai, în cadrul Romanian Creative Week (RCW) 2026. Potrivit organizatorilor RCW, cartea a fost împrumutată de la
Brașov: Un nou muzeu va fi deschis la Râșnov, în cadrul Dino Parc
Orașul Râșnov va avea un nou muzeu, administrația Dino Parc anunțând, miercuri, că a primit oficial avizul Ministerului Culturii pentru a deschide Muzeul Pădurii în cadrul parcului cu dinozauri. Conform sursei citate, muzeul se dorește a fi un spațiu educațional care se adresează în mod special școlilor, un spațiu &icir
România participă la Târgul internațional de carte de la Praga
România participă, începând de miercuri, până duminică, la Târgul Internațional 'Lumea Cărții' de la Praga, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate industriei editoriale și literaturii din Europa Centrală, desfășurat în spațiul expozițional Výstavištì din capitala Cehiei.
AnulBrâncuși/ Gorj: Muzeul Județean expune 'Incursiune în spiritul brâncușian' la Sebeș
Muzeul Județean Gorj 'Alexandru Ștefulescu' va participa, în perioada 15 mai - 1 iunie, la Festivalul Internațional 'Lucian Blaga' organizat de administrația locală a municipiului Sebeș (județul Alba) cu expoziția de artă modernă și contemporană 'Incursiune în spiritul brâncușian'. Expoziția va putea f
Ministerul Culturii: Peste 47 milioane de euro pentru cultură prin Granturile Norvegiene
Sectorul cultural din România va beneficia de peste 47 de milioane de euro prin noile Granturi SEE și Norvegiene 2021-2028, după semnarea memorandumurilor de înțelegere, a anunțat miercuri Ministerul Culturii. 'Prin eforturile echipei Unității de Management a Proiectului (UMP), Programul dedicat culturii va beneficia de o aloca
UNTOLD anunță programul principalilor artiști - Sting, Zara Larsson, Lewis Capaldi, Swae Lee, Martin Garrix
Organizatorii Festivalului UNTOLD au anunțat, miercuri, programul principalilor artiști care vor urca pe scena festivalului, organizat la Cluj, în perioada 6-9 august. 'Un nou val de artiști se alătură la Mainstage, Alchemy, Galaxy și DayDreaming printre care: Denzel Curry, GORDO, Shimza, Pendulum și mulți alții completează lineup-ul
Iași: '5 pâini și 2 pești - Hrană pentru toți', o bucătărie socială mobilă organizată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Un nou proiect social va fi lansat, începând de joi, în curtea Mitropolitană din Iași, unde prima bucătărie socială mobilă va oferi, în fiecare zi de joi, aproximativ 500 de mese calde pentru persoanele aflate în dificultate. Inițiativa intitulată '5 pâini și 2 pești - Hrană pentru toți' este lansată
A murit clarinetistul, compozitorul şi dirijorul Aurelian-Octav Popa - personalitate marcantã a vieţii muzicale româneşti
Clarinetistul, compozitorul și dirijorul Aurelian-Octav Popa, personalitate marcantă a vieții muzicale românești, a murit la vârsta de 88 de ani, anunță Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR). 'Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România regretă plecarea la cele veșnice
Vaslui: 2.000 de copii vor participa la evenimentul 'Bun venit, copilărie!', organizat de Episcopia Hușilor
Peste 2.000 de copii vor participa, sâmbătă, 30 mai, la ce-a de-a IX-a ediție a evenimentului 'Bun venit, copilărie!', organizat de Asociația 'Filantropia Ortodoxă' a Episcopiei Hușilor, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului. Copiii, însoțiți de preoții parohi din întreg județul se vor aduna în cu
Bihor: Târgul de carte Gaudeamus și-a deschis porțile la Oradea
Târgul itinerant de carte Gaudeamus are loc la Oradea, începând de miercuri până duminică, în Piața Unirii, pe o suprafață de peste 750 de metri pătrați, cu peste 60 de branduri editoriale prezente în 45 de standuri, cu mii de titluri din toate domeniile, inclusiv cele mai noi apariții editoriale.
Municipalitatea face demersuri pentru a obține finanțare europeană pentru reabilitarea și consolidarea Circului Metropolitan
Consiliul General al Municipiului București (CGMB), reunit miercuri, a adoptat un proiect care prevede consolidarea, restaurarea, reabilitarea energetică, modernizarea și punerea în valoare a Circului Metropolitan București. Actul normativ a primit 50 de voturi 'pentru'. Conform documentației atașate proiectului, valoarea totală a
AnulBrâncuși/Gorj: Expoziția internațională 'Brâncuși. Calea spre Lumină', itinerată la Biblioteca Județeană Vâlcea
Expoziția foto-documentară internațională itinerantă 'Brâncuși. Calea spre Lumină' va putea fi văzută și la Vâlcea, în cadrul unui eveniment cultural dedicat celebrării moștenirii artistice și spirituale a sculptor Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat de presă al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Cultur
BIBLIOTECA AZI/Directorul Bibliotecii 'I. A. Bassarabescu' Giurgiu: Bibliotecarul a devenit mai necesar ca niciodată, e un manager cultural
Directorul Bibliotecii Județene 'I. A Bassarabescu' Giurgiu, Daniela Bardan, consideră că bibliotecarul a devenit mai necesar ca niciodată, el este curator și filtru de informație și este cel ce învață publicul să verifice sursele și cum să găsească informație de calitate. Totodată, bibliotecarul devine și un manager cultural, iar preocuparea pri
AnulBrâncuși/ Iași: Sculptura 'Cap de copil' a ajuns la Palatul Culturii
Una dintre cele mai valoroase creații ale marelui artist Constantin Brâncuși, 'Cap de copil', a ajuns în cursul zilei de marți la Palatul Culturii, unde urmează de săptămâna viitoare să fie expusă, alături de alte obiecte personale ale sculptorului. 'Opera lui Constantin Brâncuși a ajuns cu bine la Palatul C
Timiș: Casa Muhle din Timișoara, a florarului Coroanei de la Viena, se redeschide comunității
Casa Muhle din Timișoara, familie de grădinari care a fost un simbol al furnizorilor de trandafiri către Coroana Imperială de la Viena, se redeschide simbolic, sâmbătă, redând comunității o parte din patrimoniul și memoria urbană, într-un nou concept de Living Lab pentru oraș. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și Alia













