Proiectul care va reprezenta România la a 58-a ediţie a Bienalei de la Veneţia, prezentat la ICR
Proiectul "Conversaţii neterminate asupra importanţei absenţei", care va reprezenta România la cea de-a 58-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă - la Biennale di Venezia, din perioada 11 mai - 24 noiembrie, a fost prezentat, marţi, la Institutul Cultural Român (ICR).
Potrivit prezentării, proiectul expoziţional, curatoriat de Cristian Nae şi desemnat în urma unui concurs, articulează poetic un spaţiu al dialogului în care se intersectează trei proiecte artistice individuale aparţinând unor artişti activi începând cu perioada anilor '80: Belu Simion Făinaru, Dan Mihălţianu şi Miklos Onucsan.
"România pune întrebări, nu ştiu dacă vrea să întrebe. Cred că este momentul să întrebe în ce fel doreşte să gândească identitatea pentru viitor, să spun pentru viitorul Centenar. E un moment în care ar trebui să ne şi interogăm cu privire la ceea ce suntem şi ceea ce vrem să reprezentăm, şi nu neapărat să transmite o unică imagine despre noi, motiv pentru care cred că aceste instalaţii invită publicul în mod poetic să gândească această idee de reprezentare naţională şi de vizibilitate. În al doilea rând, cred că vrea să transmită un simplu mesaj, şi anume acela că suntem o ţară în care minorităţile şi diaspora sunt în continuare reprezentate şi cred că putem în continuare să ne bucurăm de arta noastră, într-un sens mai larg decât al producţiei localizate undeva, şi toţi aceşti artişti au traiectoriile lor. (...) Este un trio prin intermediul căruia putem să gândim şi noţiuni mai pe înţelesul tuturor, precum acela de a se intersecta într-o naţiune care reuşeşte să-i cuprindă pe toţi. Dar noi am vrut să spunem mai mult decât atât, şi anume şi faptul că politicul poate fi poetic", a afirmat Cristian Nae.
Expoziţia va cuprinde întregul pavilion al României de la Veneţia, inclusiv vestibulul, dar fără faţada clădirii, el precizând că lucrările artiştilor vor fi readaptate la specificul locului.
Cristian Nae a spus că una dintre lucrările centrale ale expoziţiei va fi "Monumentul pentru nimic", care este format din mici găurele în care publicul este invitat să introducă petale de trandafiri.
Preşedintele ICR, Liliana Ţuroiu, a prezentat pe scurt un istoric al prezenţelor româneşti la Bienala de Veneţia, începând cu anul 1907 până la ultima ediţie din 2017.
Expoziţia va fi realizată în două spaţii - Pavilionul României din Giardini della Biennale şi Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a afirmat Liliana Ţuroiu.
La eveniment au participat secretarul de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Alexandru Pugna, Attila Kim - comisarul participării României la ediţia Bienalei de la Veneţia din acest an, Ioana Ciocan şi Magda Radu - membri în comisia de selecţie. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Florin Marin, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iași: Un exemplar al manualului Inchiziției va fi expus la Palatul Braunstein, în cadrul RCW 2026
Un exemplar originar al volumului 'Malleus Maleficarum', considerat manualul Inchiziției, a ajuns la Palatul Braunstein din Iași, sub escorta Jandarmeriei, unde va fi expus, conform protocolului, până pe 24 mai, în cadrul Romanian Creative Week (RCW) 2026. Potrivit organizatorilor RCW, cartea a fost împrumutată de la
Brașov: Un nou muzeu va fi deschis la Râșnov, în cadrul Dino Parc
Orașul Râșnov va avea un nou muzeu, administrația Dino Parc anunțând, miercuri, că a primit oficial avizul Ministerului Culturii pentru a deschide Muzeul Pădurii în cadrul parcului cu dinozauri. Conform sursei citate, muzeul se dorește a fi un spațiu educațional care se adresează în mod special școlilor, un spațiu &icir
România participă la Târgul internațional de carte de la Praga
România participă, începând de miercuri, până duminică, la Târgul Internațional 'Lumea Cărții' de la Praga, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate industriei editoriale și literaturii din Europa Centrală, desfășurat în spațiul expozițional Výstavištì din capitala Cehiei.
AnulBrâncuși/ Gorj: Muzeul Județean expune 'Incursiune în spiritul brâncușian' la Sebeș
Muzeul Județean Gorj 'Alexandru Ștefulescu' va participa, în perioada 15 mai - 1 iunie, la Festivalul Internațional 'Lucian Blaga' organizat de administrația locală a municipiului Sebeș (județul Alba) cu expoziția de artă modernă și contemporană 'Incursiune în spiritul brâncușian'. Expoziția va putea f
Ministerul Culturii: Peste 47 milioane de euro pentru cultură prin Granturile Norvegiene
Sectorul cultural din România va beneficia de peste 47 de milioane de euro prin noile Granturi SEE și Norvegiene 2021-2028, după semnarea memorandumurilor de înțelegere, a anunțat miercuri Ministerul Culturii. 'Prin eforturile echipei Unității de Management a Proiectului (UMP), Programul dedicat culturii va beneficia de o aloca
UNTOLD anunță programul principalilor artiști - Sting, Zara Larsson, Lewis Capaldi, Swae Lee, Martin Garrix
Organizatorii Festivalului UNTOLD au anunțat, miercuri, programul principalilor artiști care vor urca pe scena festivalului, organizat la Cluj, în perioada 6-9 august. 'Un nou val de artiști se alătură la Mainstage, Alchemy, Galaxy și DayDreaming printre care: Denzel Curry, GORDO, Shimza, Pendulum și mulți alții completează lineup-ul
Iași: '5 pâini și 2 pești - Hrană pentru toți', o bucătărie socială mobilă organizată de Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Un nou proiect social va fi lansat, începând de joi, în curtea Mitropolitană din Iași, unde prima bucătărie socială mobilă va oferi, în fiecare zi de joi, aproximativ 500 de mese calde pentru persoanele aflate în dificultate. Inițiativa intitulată '5 pâini și 2 pești - Hrană pentru toți' este lansată
A murit clarinetistul, compozitorul şi dirijorul Aurelian-Octav Popa - personalitate marcantã a vieţii muzicale româneşti
Clarinetistul, compozitorul și dirijorul Aurelian-Octav Popa, personalitate marcantă a vieții muzicale românești, a murit la vârsta de 88 de ani, anunță Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR). 'Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România regretă plecarea la cele veșnice
Vaslui: 2.000 de copii vor participa la evenimentul 'Bun venit, copilărie!', organizat de Episcopia Hușilor
Peste 2.000 de copii vor participa, sâmbătă, 30 mai, la ce-a de-a IX-a ediție a evenimentului 'Bun venit, copilărie!', organizat de Asociația 'Filantropia Ortodoxă' a Episcopiei Hușilor, cu prilejul Zilei Internaționale a Copilului. Copiii, însoțiți de preoții parohi din întreg județul se vor aduna în cu
Bihor: Târgul de carte Gaudeamus și-a deschis porțile la Oradea
Târgul itinerant de carte Gaudeamus are loc la Oradea, începând de miercuri până duminică, în Piața Unirii, pe o suprafață de peste 750 de metri pătrați, cu peste 60 de branduri editoriale prezente în 45 de standuri, cu mii de titluri din toate domeniile, inclusiv cele mai noi apariții editoriale.
Municipalitatea face demersuri pentru a obține finanțare europeană pentru reabilitarea și consolidarea Circului Metropolitan
Consiliul General al Municipiului București (CGMB), reunit miercuri, a adoptat un proiect care prevede consolidarea, restaurarea, reabilitarea energetică, modernizarea și punerea în valoare a Circului Metropolitan București. Actul normativ a primit 50 de voturi 'pentru'. Conform documentației atașate proiectului, valoarea totală a
AnulBrâncuși/Gorj: Expoziția internațională 'Brâncuși. Calea spre Lumină', itinerată la Biblioteca Județeană Vâlcea
Expoziția foto-documentară internațională itinerantă 'Brâncuși. Calea spre Lumină' va putea fi văzută și la Vâlcea, în cadrul unui eveniment cultural dedicat celebrării moștenirii artistice și spirituale a sculptor Constantin Brâncuși. Potrivit unui comunicat de presă al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Cultur
BIBLIOTECA AZI/Directorul Bibliotecii 'I. A. Bassarabescu' Giurgiu: Bibliotecarul a devenit mai necesar ca niciodată, e un manager cultural
Directorul Bibliotecii Județene 'I. A Bassarabescu' Giurgiu, Daniela Bardan, consideră că bibliotecarul a devenit mai necesar ca niciodată, el este curator și filtru de informație și este cel ce învață publicul să verifice sursele și cum să găsească informație de calitate. Totodată, bibliotecarul devine și un manager cultural, iar preocuparea pri
AnulBrâncuși/ Iași: Sculptura 'Cap de copil' a ajuns la Palatul Culturii
Una dintre cele mai valoroase creații ale marelui artist Constantin Brâncuși, 'Cap de copil', a ajuns în cursul zilei de marți la Palatul Culturii, unde urmează de săptămâna viitoare să fie expusă, alături de alte obiecte personale ale sculptorului. 'Opera lui Constantin Brâncuși a ajuns cu bine la Palatul C
Timiș: Casa Muhle din Timișoara, a florarului Coroanei de la Viena, se redeschide comunității
Casa Muhle din Timișoara, familie de grădinari care a fost un simbol al furnizorilor de trandafiri către Coroana Imperială de la Viena, se redeschide simbolic, sâmbătă, redând comunității o parte din patrimoniul și memoria urbană, într-un nou concept de Living Lab pentru oraș. Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) și Alia













