Scriitorul Victor Eftimiu a fost un personaj destul de interesant în viaţa literară şi a societăţii româneşti şi rămâne un sonetist notabil, piesele şi poezia sa trebuind să fie recitite, apreciază criticul literar Eugen Simion la împlinirea a 130 de ani de la naşterea autorului poemului feeric "Înşir-te mărgărite".

"Victor Eftimiu a fost un personaj destul de interesant în viaţa literară şi a societăţii româneşti, în genere, la începutul secolului al XX-lea. Venit din sud, cu origini arvanite, dacă nu mă înşel, el s-a adaptat foarte uşor în lumea românească şi s-a împrietenit, ca să spun aşa, destul de tare cu limba română. Mi-amintesc, când eram student, l-am cunoscut în Amfiteatrul 'Odobescu'. Era prima dată când îl vedeam şi mi-amintesc că s-a lăudat foarte tare cu performanţele lui în limba română. Nu numai 'Oda limbei române' - şi tot insista mereu să nu zicem 'limbii', ci 'limbei române' -, dar şi cu faptul că el a scris cel mai mare număr de sonete în limba română. Adevărul nu este aproape de adevărul literar, dar a scris foarte multe sonete şi eu cred că aici e partea de rezistenţă a operei lui", a declarat Simion, miercuri, pentru AGERPRES.

Criticul aminteşte că "Lovinescu vorbeşte de bine de el, chiar surprinzător de bine".

"Este dramaturg. A avut succes în epocă. A fost prieten cu Eugen Lovinescu şi în 'Istoria' sa, Lovinescu vorbeşte de bine de el, chiar surprinzător de bine, el care era un critic foarte parcimonios când era vorba cu judecăţile de valoare. Mai târziu, pe la începuturile anilor '40, a izbucnit o polemică între Eftimiu şi Lovinescu. Nu ştiu pe ce motiv, un motiv, oricum, neserios, de accidente... Şi am văzut că Eftimiu şi-a dat atunci în petic. A scris dezagreabil despre Lovinescu şi în termenii publicisticii valahe", a spus Simion.

Criticul consideră că teatrul şi sonetele lui Victor Eftimiu "trebuie recitite".

"El nu a mai fost jucat. Cu câţiva ani în urmă a fost jucat 'Înşir-te mărgărite' şi, cu tot cuprinsul piesei, care dura câteva ore, a avut, dar mai mult n-a avut succes. Pentru că spectatorul modern nu mai are timp. El vrea un timp limitat, în care să se petreacă foarte multe lucruri. Trebuie reluat, trebuie reluate şi alte din piesele lui, recitite. Şi trebuie recitite şi poemele. Pentru mine, critic literar, cred că sondajul din urmă este mai importat. Să vedem ce rămâne din poemele lui, din sonetele lui. E un foarte bun versificator. Învăţase tehnica tehnica literară s-o exprime în limba română. A fost un sonetist notabil", a mai afirmat criticul.

Despre omul Victor Eftimiu, Eugen Simion a menţionat că era "un om afabil" şi "puţin ceremonios".

"Era un tip zgomotos, sunt foarte multe anecdote despre el, vorbe de spirit. Era un om afabil, sociabil, cum se spune astăzi. A fost prieten cu scriitorii din epocă. A intrat şi în conflict cu alţii. Era puţin ceremonios. Şi făcuse în Cişmigiu o casă şi casa aceea este acum în proprietatea Academiei Române. Şi-a ridicat statuie din timpul vieţii. Se povestesc foarte multe lucruri. Personal, l-am mai văzut de câteva ori pe stradă. Era îmbrăcat ca un vechi boier, cu un guler de blană ros de vreme şi de vremuri", a mai spus criticul.

*** Poetul, prozatorul, dramaturgul şi publicistul Victor Eftimiu s-a născut în comuna Boboştiţa (Macedonia) la 24 ianuarie 1889. După primele clase învăţate în limba greacă în satul natal, în 1897 a venit la Bucureşti.

În 1905 a editat efemera revistă 'Speranţa', în care, de altfel, a şi debutat cu o poezie. A colaborat la diverse publicaţii ale vremii: 'Duminica', 'Luceafărul', 'Lupta', 'Tribuna', 'Viaţa literară şi artistică' etc. În 1908 a scos, la Sibiu, împreună cu Ilarie Chendi şi Octavian Goga, revista 'Ţara noastră'.

A fost director al Teatrului 'Comedia' (1912), al Teatrului Naţional din Bucureşti (1920-1921; 1930; 1944-1945), al Teatrului Naţional şi al Operei din Cluj-Napoca (1927) şi director general al teatrelor, militând pentru îmbogăţirea repertoriului dramatic. A fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (1944-1948), al secţiei române al PEN-Clubului şi preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor (din 1972).

S-a impus în literatură mai întâi ca dramaturg, scriind peste 40 de piese de teatru, grupate de el în mai multe cicluri: legende româneşti - 'Înşir-te mărgărite' (poem feeric în cinci acte, premiera având loc pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti la 2 febr. 1911), 'Meşterul Manole', 'Pană Lesnea Rusalim'; tragedii antice - 'Prometeu', 'Thebaida', 'Atrizii'; drame medievale - 'Poveste spaniolă', 'Glafira'; tragicomedii ţărăneşti - 'Ariciul şi şobolanul', 'Poveste de Crăciun', 'Omul biruie pământul'; comedii provinciale - 'Inspectorul broaştelor', 'Omul care a văzut moartea', 'Parada'; satire bucureştene - 'Dansul milioanelor (Ploaia de aur)', 'Marele duhovnic', 'Fetele Didinei'; piese 'cu subiecte de peste hotare' - 'Mireasa roşie', 'Ave Maria', 'Dr. Faust Vrăjitor'. Creaţia sa poetică este la fel de vastă: 'Poemele singurătăţii', 'Candele stinse', 'Lebedele sacre', 'Cântecul milei' ş.a.

Opera în proză a fost deschisă de volumul 'Fără suflet', după care au urmat volumele de nuvele 'În tendinţele Stanbulului', 'Spovedania unui clovn şi alte nuvele', romanele 'Dragomirna', 'Două cruci', 'Rasputin', povestirea 'Pe vremele haiducilor', scrierile memorialistice 'Fum de fantome', 'Magia cuvintelor', 'Amintiri şi polemici', 'Oameni de teatru' ş.a.

A scris şi literatură pentru copii: 'Păunaşul codrilor', 'Prichindel', 'Poveştile lui Moş Cocoş Cocoloş', 'Omul de piatră'. A fost membru titular al Academiei Române (de la 31 mai 1948; titular activ de la 12 aug. 1948). A murit la 27 noiembrie 1972. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)