Ziua Naţională a României, sărbătorită în comunităţile istorice de români
Mai multe manifestări socio-culturale dedicate Zilei Naţionale a României s-au desfăşurat, în perioada 30 noiembrie - 2 decembrie, în comunităţile istorice de români din Serbia, Ucraina şi Bulgaria, în organizarea Institutului "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, instituţie subordonată Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.
*** Potrivit unui comunicat al Institutului "Eudoxiu Hurmuzachi", în 1 şi 2 decembrie s-a desfăşurat proiectul "Ziua Naţională a României sărbătorită pe Valea Timocului - Serbia".
Evenimentul a fost organizat cu sprijinul Asociaţiei pentru cultură a românilor/vlahilor din Serbia "Ariadnae Filum", Congresului Românilor din Serbia (CRS) şi Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
Astfel, sâmbătă, 1 decembrie, a fost oficiată slujba de tedeum, pentru pomenire şi mulţumire soldaţilor căzuţi în războaie, la mănăstirea Sf. Arhangheli din Malainiţa de către reprezentanţi ai Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis. La finalul slujbei, părintele Boian Alexandrovici, protopop al Daciei Ripensis şi vicar al Timocului, a ţinut prelegerea pe tema "Rolul Bisericii în vremurile Marii Uniri şi în vremea noastră".
Totodată, reprezentanţii Asociaţiei pentru cultură a românilor/vlahilor din Serbia "Ariadnae Filum" şi cei ai Congresului Românilor din Serbia au depus coroane de flori la Monumentul Eroilor din centrul oraşului Bor şi la statuia lui Pătru Radovanovici, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai românilor din Bor, un lider care a participat la ambele războaie balcanice şi la Primul Război Mondial.
În cadrul aceluiaşi proiect, sâmbătă şi duminică, s-a desfăşurat o conferinţă ştiinţifică sub genericul "Centenar 2018 - Românii timoceni la 100 de ani de la Marea Unire".
La eveniment au participat Oliver Marius Dilof, consul general al României la Zaicear, părintele Boian Alexandrovici, protopop al Daciei Ripensis, Zavisa Zurz, preşedintele Asociaţiei pentru cultură a românilor/vlahilor din Serbia "Ariadnae Filum", coordonatorii Congresului Românilor din Serbia, Predrag Balaşevici şi Duşan Pârvulovici, dar şi alţi lideri ai românilor/vlahilor din Timoc, invitaţi din ţară, etnologi, reprezentanţi ai mediului asociativ, jurnalişti.
Conform comunicatului, în cadrul conferinţei a fost prezentat filmul documentar "Românii din Timoc la 100 de ani de la Marea Unire", realizat de Timoc Press şi finanţat de Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni.
De asemenea, au fost transmise mesajele prilejuite de Ziua Naţionala a României către românii din Valea Timocului din partea consulului general al României la Zaicear, a părintelui protopop al Daciei Ripensis, reprezentantului Institutului "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, a lui Zavisa Zurz, dar şi un mesaj înregistrat al senatorului Şerban Nicolae.
La acelaşi eveniment, Brana Filipovici, ziarist şi scriitor, a ţinut o prelegere despre participarea românilor din Timoc în cele două războaie balcanice şi în Primul Război Mondial, despre cum sârbii au câştigat bătălii cu sprijinul românilor timoceni, care erau foarte numeroşi.
"Românii din Serbia au avut o contribuţie majoră în dezvoltarea comunităţilor unde locuiesc ei, în calitate de cetăţeni loiali ai statului sârb. Aici, românii din Serbia au înţeles să păstreze şi să transmită de-a lungul generaţiilor identitatea, limba, valorile, tradiţia şi obiceiurile moştenite de la înaintaşii lor. Românii din Serbia au contribuit şi contribuie la bogăţia culturală a comunităţilor unde trăiesc şi muncesc, dar şi la patrimoniul cultural român. Să nu uităm că unitatea, limba strămoşilor pe care o vorbim oriunde ne-am afla noi, românii, solidaritatea şi consecvenţa reprezintă viitorul nostru. Dragi români, la mulţi ani! La mulţi ani României! ", a afirmat Oliver Marius Dilof în mesajul său, citat în comunicat.
La finalul primei zile a conferinţei, corul Bisericesc "Sf. Ioan Valahul" al Protopopiatului Ortodox Român al Daciei Ripensis a interpretat emoţionante cântece patriotice româneşti şi, de asemenea, a avut loc şi un recital de poezii patriotice susţinut de copiii români timoceni.
"La manifestaţie, elevii din Timoc care învaţă limba română literară au primit ghiozdane şi materiale didactice oferite de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni", se menţionează în comunicat.
Duminică, la lacul Borului, conferinţa a continuat cu prelegerile doctorului în istorie Traian Gatovici şi a lui Predrag Balasevici şi Duşan Pârvulovici.
"Totodată s-a pus în discuţie rezoluţia despre situaţia actuală a comunităţii, dar şi despre trecut, despre ce a făcut statul sârb pentru asimilarea românilor în peste 100 de ani. Rezoluţia are 20 de puncte, dar cele mai importante vizează problema limbii române", precizează sursa citată.
*** Ziua Naţională a României şi Centenarul Marii Uniri au fost marcate şi în sudul Basarabiei, Ucraina, la Ismail, în data de 1 decembrie.
Conform unui alt comunicat al Institutului "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni, evenimentul a fost organizat cu sprijinul Centrului de Informare al României din cadrul Universităţii Umaniste de Stat din Ismail şi al Asociaţiei românilor din Ismail ''Gavriil Musicescu".
La festivitate, pe lângă membrii comunităţilor de etnici, scriitori, artişti, profesori şi studenţi de la Universitatea Umanistă de Stat din Ismail, au fost prezente şi oficialităţi, printre care Emil Rapcea, consul general al României la Odesa, Serghei Batchilin, viceprimarul oraşului Ismail, Igor Babaian, preşedinte al Agenţiei de Cooperare Transfrontalieră din Ismail, Anatol Popescu, preşedintele Asociaţiei Naţional-Culturale "Basarabia" a Românilor din regiunea Odesa.
Sub genericul "Ziua Naţională a României în Sudul Basarabiei: Uniţi în cuget şi simţiri", la Universitatea Umanistă de Stat din Ismail a avut loc loc un program cultural-artistic extraordinar, cu cântece patriotice, poezie şi muzică românească autentică susţinut de mai mulţi artişti valoroşi din sudul Basarabiei istorice.
Sursa citată menţionează că proiectul a avut drept scop cultivarea sentimentului de apartenenţă la neamul românesc şi a simţului de unitate în rândul etnicilor români din sudul Basarabiei prin organizarea unui eveniment concomitent cu români din întreaga lume, care sărbătoresc Ziua Naţională a României şi Centenarul Marii Uniri.
*** Ziua Naţională a României şi Centenarul Marii Uniri au fost sărbătorite şi de românii din Bulgaria, la Vidin.
Într-un comunicat al Institutul "Eudoxiu Hurmuzachi" pentru românii de pretutindeni se arată că proiectul "Ziua Naţională a României la Vidin" a fost organizat vineri, 30 noiembrie, în parteneriat cu "AVE" - Uniunea Etnicilor Români din Bulgaria.
Evenimentul de la Vidin a debutat cu o depunere de coroane de flori la Monumentul eroilor căzuţi la Smârdan, ceremonii la care au participat ambasadorul României la Sofia, Ion Gâlea, membri ai asociaţiei, copii de la clasele-pilot de limbă, cultură şi spiritualitate românească, invitaţi din ţară, jurnalişti, istorici.
"Istoria trebuie privită nu către trecut, ci către viitor. Trebuie să învăţăm din istorie şi acele elemente pozitive şi acele elemente negative şi trebuie să concentrăm toată atenţia şi gândirea noastră spre o gândire pozitivă. Astfel, acum românii şi bulgarii sunt două state partenere, două popoare foarte apropiate şi trebuie să-şi urmeze drumul comun în Uniunea Europeană", a declarat Ion Gâlea, citat în comunicat.
După depunerea coroanelor de flori, Ziua Naţională a României a continuat la Sala de festivităţi din Vidin, unde a avut loc decernarea diplomelor şi plachetelor personalizate reprezentanţilor de marcă ai comunităţii istorice româneşti din Bulgaria, pentru eforturile lor de păstrare, afirmare şi promovare a identităţii naţionale.
Au primit plachete, printre alţii, reprezentantul ministerului Românilor de Pretutindeni, pentru ministrul de resort, Natalia-Elena Intotero, ambasadorul României la Sofia, Ion Gâlea, fondatorii Asociaţiei Vlahilor Bulgari, Ivan Alexandru şi Victor Mişu Socrate, poetul Mihai Anghelov Coşoveanu, profesorul de istorie de la Craiova Sorin Firea, istoricii Nicolai Marinov Pacev şi Cristian Căpinaru, Ianev Dimiter, iniţiatorul monumentului de la Smârdan, Olga Nicova, iniţiatoarea cursurilor-pilot de limba română, Dan Lupescu, redactor-şef revista "Lamura".
"Evenimentul s-a încheiat cu un recital de poezie susţinut de elevii care urmează cursurile de limbă, cultură şi spiritualitate românească. Acţiunea şi-a propus continuarea şi dezvoltarea unor iniţiative similare, desfăşurate în anii trecuţi, de creştere a coeziunii comunităţii româneşti din Bulgaria şi de consolidare a relaţiei acesteia cu ţara mamă, România", se mai arată în comunicat. AGERPRES/ (AS - autor: Daniel Florea, editor: Antonia Niţă, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: instituteudoxiuhurmuzachi/facebook.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Proiecții în 13 orașe în cadrul Festivalului Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30
Festivalul Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30, cea mai extinsă de până acum, aduce proiecții în 13 orașe din țară, în care Ziua Europei este sărbătorită cu 'cinema fără margini'. La edițiile din Botoșani, Iași și Brăila au avut loc deja 20 de proiecții, care au înregistrat 1.100 de spectatori.
Vâlcea: Sute de credincioși la proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi
Mănăstirea Hurezi, obiectiv aflat în patrimoniu UNESCO, a prăznuit marți, în prezența a sute de credincioși și prelați din țară și din străinătate, pe fosta stareță Matrona, care a fost trecută de către Biserica Ortodoxă Română în rândul sfinților în urmă cu un an.
Alba: Premiul Național pentru Poezie 'Lucian Blaga' Opera Omnia - decernat în 9 mai, la Lancrăm
Șapte scriitori sunt nominalizați la cea de-a X-a ediție a Premiului Național pentru Poezie 'Lucian Blaga' Opera Omnia, care va fi decernat sâmbătă, la Casa Memorială 'Lucian Blaga' din Lancrăm. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, juriul acestei ediții a decernării Premiului Național pentru Poezie 'Lu
Proiecții în 13 orașe în cadrul Festivalului Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30
Festivalul Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30, cea mai extinsă de până acum, aduce proiecții în 13 orașe din țară, în care Ziua Europei este sărbătorită cu 'cinema fără margini'. La edițiile din Botoșani, Iași și Brăila au avut loc deja 20 de proiecții, care au înregistrat 1.100 de spectatori. Vor fi
Mureș: Cetatea Țărănească din Saschiz, construită în secolul al XIV-lea, redeschisă pentru vizitatori în fiecare weekend
Asociația Visit Mureș a anunțat, marți, că Cetatea Țărănească din Saschiz, construită în secolul al XIV-lea de către sașii din șapte sate ca loc de refugiu și de apărare împotriva invaziilor, va fi redeschisă pentru vizitatori în fiecare sfârșit de săptămână. 'Cetatea Țărănească din Saschiz este din nou deschi
Timiș: Noi vestigii, atribuite populațiilor avare, descoperite pe șantierul Centurii de Vest Timișoara
Un complex funerar de secole VI - VII d.Hr. a fost descoperit în cadrul cercetărilor arheologice desfășurate pe traseul Centurii Timișoara Vest, după ce, în aprilie, pe același traseu au fost descoperite vestigii romane din secolele II-IV d.Hr. ''A fost identificat un complex funerar datat în secolele VI - VII d. Hr.,
UZPR critică decizia instanței privind obligarea jurnaliștilor de la RTV la plata a milioane de lei ca despăgubiri
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) susține că hotărârea pronunțată de Tribunalul București prin care trei jurnaliști de la postul România TV au fost obligați la plata unor despăgubiri de milioane de lei către Asociația Dăruiește Viață ridică o problemă ''majoră'' pentru funcționarea liberă a presei în țara noa
Vaslui: Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, derulată la Huși în perioada 4-6 mai
Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române are loc în perioada 4-6 mai, la Episcopia Hușilor, în cadrul întâlnirii fiind analizate acțiunile de ordin social derulate în cadrul Bisericii. ''Orice faptă bună pe care o îndreptăm spre cineva care este privat de cele materiale a
''Kontinental '25'' - Cel mai bun film de lungmetraj, la Gala Premiilor Gopo
''Kontinental '25'' în regia lui Radu Jude a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj, la cea de a XX-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care s-a desfășurat, luni seara, la Teatrul Național ''I. L. Caragiale'' din Capitală.
Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat ilustrei personalități culturale care a fost academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga, critic și istoric literar, eseist și filosof al culturii, are loc, marți, în Aula Academiei Române. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, manifest
Bihor/Teatrul Regina Maria a anunțat premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de Cehov - a doua oară din 1959
Teatrul Regina Maria din Oradea a anunțat luni premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de A.P. Cehov, în regia lui Cristian Ban, care va avea loc sâmbătă și duminică, 9 și 10 mai, de la ora 19:00. Potrivit comunicatului remis de instituția teatrală, este pentru a doua oară când textul dramaturgului rus se montează pe scena Teatrului R
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești, gazda Conferinței ANBPR 'BiblioNEXT' 2026
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești va fi gazda Conferinței Asociației Naționale a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) 'BiblioNEXT', eveniment care are loc în perioada 7-8 mai. Ediția din acest an aduce în prim-plan rolul bibliotecii publice ca spațiu de inovare, incluziune digitală și interacțiune inteligentă cu
Turneul Național Flautul Fermecat, cu spectacolul 'Tango con Brio', pornește de la Târgu Mureș
Cea de-a XV-a ediție a Turneului Național Flautul Fermecat, cu tema 'Tango con Brio', avându-i ca protagoniști pe flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, violoncelistul Mircea Marian și pianista Clementina Ristea Ciucu, pornește în acest an de la Târgu Mureș, în data de 10 mai, și se încheie la Bacău în 22 mai. 'Flauti
VIDEO Starețul Mănăstirii Putna, la 20 de ani de la moartea Zoei Dumitrescu-Bușulenga: Este o onoare să avem rămășițele sale pământești
Una dintre cele mai mari personalități ale culturii române, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, membră a Academiei Române, a Academiei de Științe și Studii Europene din Franța, dar și director al Institutului de Istorie și Teorie Literară 'George Călinescu' din București, este comemorată în data de 5 mai 2026, la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice.
Singurul Van Gogh din România - expus în premieră, din 9 mai, la Art Safari New Museum
Expoziția 'Colecția recuperată. Povestea Slătineanu', care aduce în fața publicului singura operă semnată Vincent van Gogh aflată în România, 'Culegătoarea de morcovi', va putea fi vizitată în perioada 9 mai - 19 iulie la Art Safari New Museum. 'Colecția Slătineanu este una dintre cele mai valoroase











