logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

#CentenarulMariiUniri Evenimente culturale de Ziua Naţională, în Bucureşti

Imagine din galeria Agerpres

Ziua Naţională a României este marcată în Bucureşti şi printr-o serie de evenimente culturale, de la expoziţia de fotografie "ACSINTE.100" până la inaugurarea ansamblului monumental "Bun creştin şi bun român" de la biserica Sfântul Pantelimon - Foişorul de Foc din Bucureşti, şi spectacole de teatru.

* Muzeul Naţional Cotroceni invită publicul să sărbătorească Ziua Naţională a României printr-o incursiune în istoria locului în care Regele Ferdinand a semnat "Proclamaţia către ţară", prin care se afirma idealul naţional - unirea Transilvaniei şi Bucovinei cu România.

Vizitatorii vor avea ocazia să fie martorii unei expoziţii eveniment - "Marea Unire. De la victoria în Primul Război Mondial la Încoronarea Suveranilor României Mari", pe care Muzeul Naţional Cotroceni a prezentat-o, pe parcursul anului 2018, la Roma, Baku, Istanbul, Vilnius, Riga şi Chişinău.

* La Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", bucureştenii vor putea afla, printr-o piesă inedită de teatru de umbre, cine a fost Măriuca Zaharia, fetiţa eroină din Primul Război Mondial, care se odihneşte în prezent în Mausoleul de la Mărăşeşti. Spectacolul va începe la ora 12,00 şi va avea loc în sala Victor Ion Popa.

De la ora 13,00 membrii Asociaţiei Tradiţia Militară în uniformele militare din Primul Război Mondial vor povesti cum se pregăteau soldaţii de război acum 100 de ani.

Vizitatorii vor putea cunoaşte, totodată, poveştile celor care au luptat pe front vizitând expoziţia-concept "Eroi de război. 100 de portrete".

Ziua se va încheia la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" cu o serie de ateliere pentru copii, "Cum ne-o imaginăm pe Măriuca Zaharia, cel mai tânăr erou al Primului Război Mondial".

* Expoziţia itinerantă "ACSINTE.100", cu fotografii de la începutul secolului 20, din colecţia personală a sergentului fotograf Costică Acsinte, va fi vernisată, la ora 18,00, la Casa Dacia, din Bulevardul Dacia numărul 12.

Expoziţia conţine 100 de fotografii, în format print şi digital - semnate de Costică Acsinte, şi acoperă trei teme distincte: Primul Război Mondial, Portrete de militari şi Viaţa socială în oraşul Slobozia în perioada 1930 - 1968.

"ACSINTE.100" include şi o componentă multimedia, fotografiile ce prezintă scene din viaţa socială a oraşului Slobozia fiind însoţite de vocea poetului Mircea Dinescu, ialomiţean născut în 1950, în Slobozia, care povesteşte despre copilăria şi adolescenţa petrecute în micul oraş de provincie, dar şi despre Costică Acsinte, fotograful unde mergea împreună cu mama lui în vremea copilăriei.

* În contextul Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română, sâmbătă, de la ora 12,00, la biserica Sfântul Pantelimon-Foişorul de Foc din Bucureşti, Departamentul pentru copii şi tineret "Ateneul Sfântului Pantelimon" organizează evenimentul comemorativ "Bun creştin şi bun român", dedicat părintelui căpitan Gheorghe C. Creţu, preot militar din Primul Război Mondial.

Cu acest prilej va fi inaugurat ansamblul monumental "Bun creştin şi bun român", dedicat Anului comemorativ al făuritorilor Marii Uniri din 1918 în Patriarhia Română. Dezvelirea monumentului va avea loc în incinta bisericii Sfântul Pantelimon - Foişorul de Foc din Bucureşti. Cu aceiaşi ocazie va avea loc şi sfinţirea a două troiţe dedicate înfăptuitorilor României Mari, care au apărat Ortodoxia în timpul persecuţiilor anticreştine întreprinse de regimul comunist în ţara noastră.

* La Casa Artelor "Dinu Lipatti" sâmbătă, de la ora 18,00, va avea loc vernisajul expoziţiei în aer liber "1918, Anul naşterii României Mari". De la aceeaşi oră, în Salonul de muzică va fi proiectat documentarul mărturie "Inima nomadă a Marii Uniri", un film impresionant realizat de Tania Nicolau. Pelicula evidenţiază rolul Reginei Maria în timpul Primului Război Mondial - înfiinţarea serviciului de Ambulanţă şi a spitalelor de campanie, influenţa hotărâtoare asupra deciziilor regelui Ferdinand, precum şi efectele vizitelor sale diplomatice din timpul Conferinţei de Pace de la Paris, în SUA şi în Marea Britanie, pentru care a fost recunoscută drept ctitora diplomatică a întregirii României.

Începând cu ora 19,00, prof. univ. dr. Mihaela Miroiu va susţine conferinţa "Unirea ca triumf al libertăţii româneşti - Reflecţii despre discursul lui Iuliu Maniu de la Alba Iulia", iar de la ora 20,00, actorul Adrian Titieni şi pianistul Horia Maxim vor susţine recitalul de muzică şi poezie românească "Eminescu - Enescu - Lipatti". Programul cuprinde lucrări compuse de cei mai mari muzicieni ai României, George Enescu şi Dinu Lipatti, punctate de versuri alese din creaţia eminesciană.

* La Teatrul Metropolis este prezentat, sâmbătă, de la ora 12,00, spectacolul "Regina Maria - Pagini de album" de dr. Venerus Popa după o idee de Manuela Hărăbor şi Alexandru Bindea, o evocare a unor personalităţi şi momente din istoria de acum 100 de ani. Bazată pe o solidă documentare bibliografică, această succesiune de cadre urmăreşte în linii mari evenimente cheie de la începutul Primului Război Mondial.

* Evenimentul "Maraton 1 Decembrie", dedicat Zilei Naţionale şi Centenarului Marii Uniri, este parte componentă în cadrul proiectului "Romania 100 - Educaţie prin Mişcare - Alergăm 100 km pentru România". Competiţia, ce a ajuns în 2018 la a 8-a ediţie, se va desfăşura în intervalul orar 07,45-15,00, în Parcul Al. I. Cuza din sectorul 3. În cadrul competiţiei sunt organizate probele: ştafetă "100 de ani de România în 100 de km" - start ora 07,45; maratonul "1 Decembrie", 42.2 km - start ora 9,00; semimaratonul "SuperBet", 21.1 km - start ora 9,05; cursa 11.1 km - start ora 11,30; cursa fotoliilor rulante, 3.2 km - start ora 12,45; cursa Cetăţenilor Sectorului 3, 3.6 km - start ora 13,00.

"Maratonul 1 Decembrie" este un eveniment ce se adresează tuturor alergătorilor: amatori şi profesionişti. De la prima ediţie, organizatorii şi-au propus să transforme această competiţie în modul alergătorilor de a celebra anual Ziua Naţională, uniţi printr-o pasiune comună.

La eveniment s-au înscris concurenţi atât din România, cât şi din alte 11 ţări inclusiv Republica Moldova, şi s-a înregistrat o prezenţă crescută a alergătorilor domiciliaţi nu doar în Bucureşti, ci şi din alte 37 de judeţe ale ţării.

Ştafeta "100 de ani de România in 100 de km" este dedicata Centenarului şi este formata de patru dintre cei mai buni alergători de distante lungi din România. Pe întreg parcursul ştafetei vor fi prezentate de către MC-ul evenimentului realizările României în ultimii 100 de ani în sport, cultură, ştiinţa şi momentele istorice importante. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 23

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 06-05-2026 06:00

Proiecții în 13 orașe în cadrul Festivalului Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30

Festivalul Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30, cea mai extinsă de până acum, aduce proiecții în 13 orașe din țară, în care Ziua Europei este sărbătorită cu 'cinema fără margini'. La edițiile din Botoșani, Iași și Brăila au avut loc deja 20 de proiecții, care au înregistrat 1.100 de spectatori.

Culte 05-05-2026 19:03

Vâlcea: Sute de credincioși la proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi

Mănăstirea Hurezi, obiectiv aflat în patrimoniu UNESCO, a prăznuit marți, în prezența a sute de credincioși și prelați din țară și din străinătate, pe fosta stareță Matrona, care a fost trecută de către Biserica Ortodoxă Română în rândul sfinților în urmă cu un an.  

Cultura - Media 05-05-2026 18:51

Alba: Premiul Național pentru Poezie 'Lucian Blaga' Opera Omnia - decernat în 9 mai, la Lancrăm

Șapte scriitori sunt nominalizați la cea de-a X-a ediție a Premiului Național pentru Poezie 'Lucian Blaga' Opera Omnia, care va fi decernat sâmbătă, la Casa Memorială 'Lucian Blaga' din Lancrăm. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, juriul acestei ediții a decernării Premiului Național pentru Poezie 'Lu

Cultura - Media 05-05-2026 16:11

Proiecții în 13 orașe în cadrul Festivalului Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30

Festivalul Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30, cea mai extinsă de până acum, aduce proiecții în 13 orașe din țară, în care Ziua Europei este sărbătorită cu 'cinema fără margini'. La edițiile din Botoșani, Iași și Brăila au avut loc deja 20 de proiecții, care au înregistrat 1.100 de spectatori. Vor fi

Cultura - Media 05-05-2026 12:42

Mureș: Cetatea Țărănească din Saschiz, construită în secolul al XIV-lea, redeschisă pentru vizitatori în fiecare weekend

Asociația Visit Mureș a anunțat, marți, că Cetatea Țărănească din Saschiz, construită în secolul al XIV-lea de către sașii din șapte sate ca loc de refugiu și de apărare împotriva invaziilor, va fi redeschisă pentru vizitatori în fiecare sfârșit de săptămână. 'Cetatea Țărănească din Saschiz este din nou deschi

Cultura - Media 05-05-2026 12:35

Timiș: Noi vestigii, atribuite populațiilor avare, descoperite pe șantierul Centurii de Vest Timișoara

Un complex funerar de secole VI - VII d.Hr. a fost descoperit în cadrul cercetărilor arheologice desfășurate pe traseul Centurii Timișoara Vest, după ce, în aprilie, pe același traseu au fost descoperite vestigii romane din secolele II-IV d.Hr. ''A fost identificat un complex funerar datat în secolele VI - VII d. Hr.,

Cultura - Media 05-05-2026 12:07

UZPR critică decizia instanței privind obligarea jurnaliștilor de la RTV la plata a milioane de lei ca despăgubiri

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) susține că hotărârea pronunțată de Tribunalul București prin care trei jurnaliști de la postul România TV au fost obligați la plata unor despăgubiri de milioane de lei către Asociația Dăruiește Viață ridică o problemă ''majoră'' pentru funcționarea liberă a presei în țara noa

Culte 05-05-2026 11:02

Vaslui: Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, derulată la Huși în perioada 4-6 mai

Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române are loc în perioada 4-6 mai, la Episcopia Hușilor, în cadrul întâlnirii fiind analizate acțiunile de ordin social derulate în cadrul Bisericii. ''Orice faptă bună pe care o îndreptăm spre cineva care este privat de cele materiale a

Cultura - Media 05-05-2026 06:56

''Kontinental '25'' - Cel mai bun film de lungmetraj, la Gala Premiilor Gopo

''Kontinental '25'' în regia lui Radu Jude a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj, la cea de a XX-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care s-a desfășurat, luni seara, la Teatrul Național ''I. L. Caragiale'' din Capitală.

Cultura - Media 05-05-2026 06:00

Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română

Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat ilustrei personalități culturale care a fost academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga, critic și istoric literar, eseist și filosof al culturii, are loc, marți, în Aula Academiei Române. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, manifest

Cultura - Media 04-05-2026 15:48

Bihor/Teatrul Regina Maria a anunțat premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de Cehov - a doua oară din 1959

Teatrul Regina Maria din Oradea a anunțat luni premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de A.P. Cehov, în regia lui Cristian Ban, care va avea loc sâmbătă și duminică, 9 și 10 mai, de la ora 19:00. Potrivit comunicatului remis de instituția teatrală, este pentru a doua oară când textul dramaturgului rus se montează pe scena Teatrului R

Cultura - Media 04-05-2026 14:54

Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești, gazda Conferinței ANBPR 'BiblioNEXT' 2026

Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești va fi gazda Conferinței Asociației Naționale a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) 'BiblioNEXT', eveniment care are loc în perioada 7-8 mai. Ediția din acest an aduce în prim-plan rolul bibliotecii publice ca spațiu de inovare, incluziune digitală și interacțiune inteligentă cu

Cultura - Media 04-05-2026 14:47

Turneul Național Flautul Fermecat, cu spectacolul 'Tango con Brio', pornește de la Târgu Mureș

Cea de-a XV-a ediție a Turneului Național Flautul Fermecat, cu tema 'Tango con Brio', avându-i ca protagoniști pe flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, violoncelistul Mircea Marian și pianista Clementina Ristea Ciucu, pornește în acest an de la Târgu Mureș, în data de 10 mai, și se încheie la Bacău în 22 mai. 'Flauti

Cultura - Media 04-05-2026 14:15

VIDEO Starețul Mănăstirii Putna, la 20 de ani de la moartea Zoei Dumitrescu-Bușulenga: Este o onoare să avem rămășițele sale pământești

Una dintre cele mai mari personalități ale culturii române, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, membră a Academiei Române, a Academiei de Științe și Studii Europene din Franța, dar și director al Institutului de Istorie și Teorie Literară 'George Călinescu' din București, este comemorată în data de 5 mai 2026, la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice.

Cultura - Media 04-05-2026 10:11

Singurul Van Gogh din România - expus în premieră, din 9 mai, la Art Safari New Museum

Expoziția 'Colecția recuperată. Povestea Slătineanu', care aduce în fața publicului singura operă semnată Vincent van Gogh aflată în România, 'Culegătoarea de morcovi', va putea fi vizitată în perioada 9 mai - 19 iulie la Art Safari New Museum. 'Colecția Slătineanu este una dintre cele mai valoroase