logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Emil Constantinescu: Dobrogea - parte reprezentativă a Levantului, printr-o istorie multimilenară

Imagine din galeria Agerpres

Dobrogea este o parte reprezentativă a Levantului, printr-o istorie ce porneşte de la primele colonii greceşti şi continuă cu imperiile lui Alexandru cel Mare, Persan, Otoman şi Rus, până în contemporaneitate, consideră fostul preşedinte al României, Emil Constantinescu, preşedintele Consiliului Ştiinţific al Institutului de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului.

"Mi-am dat seama că, de fapt, această idee a Levantului, în jurul căreia timp de aproape nouă ani încercasem să construiesc, poartă în pântecele ei, să spunem aşa, o parte a României, şi anume Dobrogea. Şi nu numai o parte a Levantului, ci o parte reprezentativă a Levantului, pentru că în Dobrogea găsim tot ceea ce am gândit ca civilizaţie. De la primele colonii greceşti, Dobrogea a fost parte şi a Imperiului lui Alexandru cel Mare, Dobrogea, sigur, a fost şi o limită pentru Imperiul Persan, Dobrogea a fost şi o parte a Imperiului Otoman. Sigur, a fost, apoi, prin gurile Dunării şi un obiect de războaie şi apoi de tratative între Imperiul Rus şi cel Otoman, apoi prin Comisia Dunăreană, Imperiul German din vremea aceea, Imperiul Austriac, Franţa au încercat să construiască", a spus Constantinescu, joi, în deschiderea lucrărilor conferinţei "Dobrogea - martor al civilizaţiilor milenare ale Levantului".

Potrivit lui Constantinescu, proiectului "Dobrogea - martor al civilizaţiilor milenare ale Levantului", lansat de ISACCL, care se va desfăşura pe durata a trei ani, îi va urma un altul dedicat aceleiaşi provincii româneşti, văzută ca o parte a Levantului, ca un pod între cultura Orientului Îndepărtat şi cultura estică. "El se leagă cu acea veche idee a Drumului Mătăsii, dar şi cu această lungă istorie în care Levantul a fost acel pod pe care se făcea transferul marilor idei care s-au născut în Orientul Îndepărtat", a mai spus Emil Constantinescu.

Directorul ştiinţific al ISACCL, prof. dr. Dan Grigorescu, coordonatorul proiectului "Dobrogea - martor al civilizaţiilor milenare ale Levantului", a declarat pentru AGERPRES că pe parcursul celor trei ani de desfăşurare va fi editată o monografie a naturii, a culturii şi istoriei Dobrogei în ansamblu, intitulată "Dobrogea - Natură, Istorie, Cultură", vor fi cercetate tradiţiile etniilor dobrogene, încercându-se crearea unor geoparcuri, pe baza criteriilor UNESCO, ca o modalitate eficientă de dezvoltare a regiunii.

 


Foto: (c) SILVIU MATEI/AGERPRES FOTO


În cadrul conferinţei au fost prezentate lucrările preliminarii ale proiectului, realizate în colaborare cu Universitatea "Ovidius" din Constanţa, care au urmărit etnografia, istoria şi arheologia dobrogeană, protecţia mediului natural al Dobrogei.

Proiecţia filmului "Jurnal de călătorie prin Dobrogea anului 2018", realizat de prof. dr. Dan Grigorescu, Marius Skolka şi Ionuţ Scutelnicu, a fost urmată de inaugurarea unei expoziţii cu rezultate ale cercetărilor desfăşurate în Dobrogea în vara acestui an, intitulată "Cariere de piatră, cetăţi şi monumente arheologice".

Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului a fost înfiinţat de Parlamentul României prin Legea nr. 117/ 26 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 404/ 30 mai 2017. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 20

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Cultura - Media 06-05-2026 06:00

Proiecții în 13 orașe în cadrul Festivalului Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30

Festivalul Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30, cea mai extinsă de până acum, aduce proiecții în 13 orașe din țară, în care Ziua Europei este sărbătorită cu 'cinema fără margini'. La edițiile din Botoșani, Iași și Brăila au avut loc deja 20 de proiecții, care au înregistrat 1.100 de spectatori.

Culte 05-05-2026 19:03

Vâlcea: Sute de credincioși la proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi

Mănăstirea Hurezi, obiectiv aflat în patrimoniu UNESCO, a prăznuit marți, în prezența a sute de credincioși și prelați din țară și din străinătate, pe fosta stareță Matrona, care a fost trecută de către Biserica Ortodoxă Română în rândul sfinților în urmă cu un an.  

Cultura - Media 05-05-2026 18:51

Alba: Premiul Național pentru Poezie 'Lucian Blaga' Opera Omnia - decernat în 9 mai, la Lancrăm

Șapte scriitori sunt nominalizați la cea de-a X-a ediție a Premiului Național pentru Poezie 'Lucian Blaga' Opera Omnia, care va fi decernat sâmbătă, la Casa Memorială 'Lucian Blaga' din Lancrăm. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, juriul acestei ediții a decernării Premiului Național pentru Poezie 'Lu

Cultura - Media 05-05-2026 16:11

Proiecții în 13 orașe în cadrul Festivalului Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30

Festivalul Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30, cea mai extinsă de până acum, aduce proiecții în 13 orașe din țară, în care Ziua Europei este sărbătorită cu 'cinema fără margini'. La edițiile din Botoșani, Iași și Brăila au avut loc deja 20 de proiecții, care au înregistrat 1.100 de spectatori. Vor fi

Cultura - Media 05-05-2026 12:42

Mureș: Cetatea Țărănească din Saschiz, construită în secolul al XIV-lea, redeschisă pentru vizitatori în fiecare weekend

Asociația Visit Mureș a anunțat, marți, că Cetatea Țărănească din Saschiz, construită în secolul al XIV-lea de către sașii din șapte sate ca loc de refugiu și de apărare împotriva invaziilor, va fi redeschisă pentru vizitatori în fiecare sfârșit de săptămână. 'Cetatea Țărănească din Saschiz este din nou deschi

Cultura - Media 05-05-2026 12:35

Timiș: Noi vestigii, atribuite populațiilor avare, descoperite pe șantierul Centurii de Vest Timișoara

Un complex funerar de secole VI - VII d.Hr. a fost descoperit în cadrul cercetărilor arheologice desfășurate pe traseul Centurii Timișoara Vest, după ce, în aprilie, pe același traseu au fost descoperite vestigii romane din secolele II-IV d.Hr. ''A fost identificat un complex funerar datat în secolele VI - VII d. Hr.,

Cultura - Media 05-05-2026 12:07

UZPR critică decizia instanței privind obligarea jurnaliștilor de la RTV la plata a milioane de lei ca despăgubiri

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) susține că hotărârea pronunțată de Tribunalul București prin care trei jurnaliști de la postul România TV au fost obligați la plata unor despăgubiri de milioane de lei către Asociația Dăruiește Viață ridică o problemă ''majoră'' pentru funcționarea liberă a presei în țara noa

Culte 05-05-2026 11:02

Vaslui: Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, derulată la Huși în perioada 4-6 mai

Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române are loc în perioada 4-6 mai, la Episcopia Hușilor, în cadrul întâlnirii fiind analizate acțiunile de ordin social derulate în cadrul Bisericii. ''Orice faptă bună pe care o îndreptăm spre cineva care este privat de cele materiale a

Cultura - Media 05-05-2026 06:56

''Kontinental '25'' - Cel mai bun film de lungmetraj, la Gala Premiilor Gopo

''Kontinental '25'' în regia lui Radu Jude a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj, la cea de a XX-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care s-a desfășurat, luni seara, la Teatrul Național ''I. L. Caragiale'' din Capitală.

Cultura - Media 05-05-2026 06:00

Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română

Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat ilustrei personalități culturale care a fost academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga, critic și istoric literar, eseist și filosof al culturii, are loc, marți, în Aula Academiei Române. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, manifest

Cultura - Media 04-05-2026 15:48

Bihor/Teatrul Regina Maria a anunțat premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de Cehov - a doua oară din 1959

Teatrul Regina Maria din Oradea a anunțat luni premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de A.P. Cehov, în regia lui Cristian Ban, care va avea loc sâmbătă și duminică, 9 și 10 mai, de la ora 19:00. Potrivit comunicatului remis de instituția teatrală, este pentru a doua oară când textul dramaturgului rus se montează pe scena Teatrului R

Cultura - Media 04-05-2026 14:54

Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești, gazda Conferinței ANBPR 'BiblioNEXT' 2026

Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești va fi gazda Conferinței Asociației Naționale a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) 'BiblioNEXT', eveniment care are loc în perioada 7-8 mai. Ediția din acest an aduce în prim-plan rolul bibliotecii publice ca spațiu de inovare, incluziune digitală și interacțiune inteligentă cu

Cultura - Media 04-05-2026 14:47

Turneul Național Flautul Fermecat, cu spectacolul 'Tango con Brio', pornește de la Târgu Mureș

Cea de-a XV-a ediție a Turneului Național Flautul Fermecat, cu tema 'Tango con Brio', avându-i ca protagoniști pe flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, violoncelistul Mircea Marian și pianista Clementina Ristea Ciucu, pornește în acest an de la Târgu Mureș, în data de 10 mai, și se încheie la Bacău în 22 mai. 'Flauti

Cultura - Media 04-05-2026 14:15

VIDEO Starețul Mănăstirii Putna, la 20 de ani de la moartea Zoei Dumitrescu-Bușulenga: Este o onoare să avem rămășițele sale pământești

Una dintre cele mai mari personalități ale culturii române, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, membră a Academiei Române, a Academiei de Științe și Studii Europene din Franța, dar și director al Institutului de Istorie și Teorie Literară 'George Călinescu' din București, este comemorată în data de 5 mai 2026, la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice.

Cultura - Media 04-05-2026 10:11

Singurul Van Gogh din România - expus în premieră, din 9 mai, la Art Safari New Museum

Expoziția 'Colecția recuperată. Povestea Slătineanu', care aduce în fața publicului singura operă semnată Vincent van Gogh aflată în România, 'Culegătoarea de morcovi', va putea fi vizitată în perioada 9 mai - 19 iulie la Art Safari New Museum. 'Colecția Slătineanu este una dintre cele mai valoroase