Ivana Chubbuck, creatoarea şcolii de actorie de la Hollywood care-i poartă numele, revine la Bucureşti pentru un masterclass
Ivana Chubbuck, creatoarea şcolii de actorie de la Hollywood care-i poartă numele şi trainer al unora dintre cei mai cunoscuţi actori, revine în România la finalul anului pentru a susţinute un masterclass de actorie, împreună cu câteva nume sonore din teatrul şi filmul românesc.
Potrivit unui comunicat al Teatrului Evreiesc de Stat transmis AGERPRES, pe lista "cursanţilor" se va afla şi actriţa Maia Morgenstern.
Metoda Ivanei Chubbuck se adresează atât actorilor, cât şi celor care vor să-şi dezvolte capacităţile de prezentare şi interacţiune cu un auditoriu, indiferent de industria din care provine acesta.
Ivana Chubbuck revine la Bucureşti la cinci ani după ce a susţinut prima oară cursurile de actorie "The power of the actor" - tehnica de lucru cu actorii care a făcut-o celebră la Hollywood şi în lumea întreagă.
Potrivit comunicatului, Maia Morgenstern este una dintre cele mai îndrăgite actriţe din România, şi nu numai, cu o carieră prolifică, de peste 35 de ani, în teatru şi film, răsplătită cu o mulţime de distincţii şi recunoaşteri - Premiul pentru cea mai bună actriţă la Festivalul Emma (Londra), pentru rolul Maria din Patimile lui Hristos, Ursul de Argint, la Festivalul Filmului de la Berlin şi Premiul Felix, al Academiei Europene de Film, pentru rolul Nela din filmul Balanţa, premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă, pentru rolul Medeea, din Trilogia antică, şi Lola Blau din Astă seară: Lola Blau, Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, în Franţa, Ordinul Regal "Nihil Sine Deo", distincţia Actriţa şi Femeia anului, acordată în 2003 de către Parlamentul European, titlul de Doctor Honoris Causa Artis din partea Universităţii de Vest din Timişoara (2017), titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii "George Bacovia" din Bacău (2018), Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti (2018).
Evenimentul este organizat de Magnolia Acting Studio. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Sursa foto: Official Ivana Chubbuck Studio, Inc. / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Sute de credincioși la proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi
Mănăstirea Hurezi, obiectiv aflat în patrimoniu UNESCO, a prăznuit marți, în prezența a sute de credincioși și prelați din țară și din străinătate, pe fosta stareță Matrona, care a fost trecută de către Biserica Ortodoxă Română în rândul sfinților în urmă cu un an.
Alba: Premiul Național pentru Poezie 'Lucian Blaga' Opera Omnia - decernat în 9 mai, la Lancrăm
Șapte scriitori sunt nominalizați la cea de-a X-a ediție a Premiului Național pentru Poezie 'Lucian Blaga' Opera Omnia, care va fi decernat sâmbătă, la Casa Memorială 'Lucian Blaga' din Lancrăm. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, juriul acestei ediții a decernării Premiului Național pentru Poezie 'Lu
Proiecții în 13 orașe în cadrul Festivalului Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30
Festivalul Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30, cea mai extinsă de până acum, aduce proiecții în 13 orașe din țară, în care Ziua Europei este sărbătorită cu 'cinema fără margini'. La edițiile din Botoșani, Iași și Brăila au avut loc deja 20 de proiecții, care au înregistrat 1.100 de spectatori. Vor fi
Mureș: Cetatea Țărănească din Saschiz, construită în secolul al XIV-lea, redeschisă pentru vizitatori în fiecare weekend
Asociația Visit Mureș a anunțat, marți, că Cetatea Țărănească din Saschiz, construită în secolul al XIV-lea de către sașii din șapte sate ca loc de refugiu și de apărare împotriva invaziilor, va fi redeschisă pentru vizitatori în fiecare sfârșit de săptămână. 'Cetatea Țărănească din Saschiz este din nou deschi
Timiș: Noi vestigii, atribuite populațiilor avare, descoperite pe șantierul Centurii de Vest Timișoara
Un complex funerar de secole VI - VII d.Hr. a fost descoperit în cadrul cercetărilor arheologice desfășurate pe traseul Centurii Timișoara Vest, după ce, în aprilie, pe același traseu au fost descoperite vestigii romane din secolele II-IV d.Hr. ''A fost identificat un complex funerar datat în secolele VI - VII d. Hr.,
UZPR critică decizia instanței privind obligarea jurnaliștilor de la RTV la plata a milioane de lei ca despăgubiri
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) susține că hotărârea pronunțată de Tribunalul București prin care trei jurnaliști de la postul România TV au fost obligați la plata unor despăgubiri de milioane de lei către Asociația Dăruiește Viață ridică o problemă ''majoră'' pentru funcționarea liberă a presei în țara noa
Vaslui: Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, derulată la Huși în perioada 4-6 mai
Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române are loc în perioada 4-6 mai, la Episcopia Hușilor, în cadrul întâlnirii fiind analizate acțiunile de ordin social derulate în cadrul Bisericii. ''Orice faptă bună pe care o îndreptăm spre cineva care este privat de cele materiale a
''Kontinental '25'' - Cel mai bun film de lungmetraj, la Gala Premiilor Gopo
''Kontinental '25'' în regia lui Radu Jude a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj, la cea de a XX-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care s-a desfășurat, luni seara, la Teatrul Național ''I. L. Caragiale'' din Capitală.
Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat ilustrei personalități culturale care a fost academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga, critic și istoric literar, eseist și filosof al culturii, are loc, marți, în Aula Academiei Române. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, manifest
Bihor/Teatrul Regina Maria a anunțat premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de Cehov - a doua oară din 1959
Teatrul Regina Maria din Oradea a anunțat luni premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de A.P. Cehov, în regia lui Cristian Ban, care va avea loc sâmbătă și duminică, 9 și 10 mai, de la ora 19:00. Potrivit comunicatului remis de instituția teatrală, este pentru a doua oară când textul dramaturgului rus se montează pe scena Teatrului R
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești, gazda Conferinței ANBPR 'BiblioNEXT' 2026
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești va fi gazda Conferinței Asociației Naționale a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) 'BiblioNEXT', eveniment care are loc în perioada 7-8 mai. Ediția din acest an aduce în prim-plan rolul bibliotecii publice ca spațiu de inovare, incluziune digitală și interacțiune inteligentă cu
Turneul Național Flautul Fermecat, cu spectacolul 'Tango con Brio', pornește de la Târgu Mureș
Cea de-a XV-a ediție a Turneului Național Flautul Fermecat, cu tema 'Tango con Brio', avându-i ca protagoniști pe flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, violoncelistul Mircea Marian și pianista Clementina Ristea Ciucu, pornește în acest an de la Târgu Mureș, în data de 10 mai, și se încheie la Bacău în 22 mai. 'Flauti
VIDEO Starețul Mănăstirii Putna, la 20 de ani de la moartea Zoei Dumitrescu-Bușulenga: Este o onoare să avem rămășițele sale pământești
Una dintre cele mai mari personalități ale culturii române, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, membră a Academiei Române, a Academiei de Științe și Studii Europene din Franța, dar și director al Institutului de Istorie și Teorie Literară 'George Călinescu' din București, este comemorată în data de 5 mai 2026, la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice.
Singurul Van Gogh din România - expus în premieră, din 9 mai, la Art Safari New Museum
Expoziția 'Colecția recuperată. Povestea Slătineanu', care aduce în fața publicului singura operă semnată Vincent van Gogh aflată în România, 'Culegătoarea de morcovi', va putea fi vizitată în perioada 9 mai - 19 iulie la Art Safari New Museum. 'Colecția Slătineanu este una dintre cele mai valoroase
REPORTAJ/Buzău: Oracolele, 'rețelele sociale pe hârtie' de altădată, valorificate muzeal; creau și consolidau relațiile dintre tineri
Oracolele sunt considerate precursoare ale profilelor de social-media din zilele noastre, un fel de 'rețea socială pe hârtie', care au intrat în portofoliul unor colecționari de artă, fiind valorificate inclusiv de Muzeul Județean Buzău, întrucât oferă acces direct la viața cotidiană și la universul emoțional al adolescenților de altăd












