#CentenarulMariiUniri Covasna: Expoziţie de cărţi poştale şi fotografii de pe frontul Primului Război Mondial
Expoziţia itinerantă "Prin puţine cuvinte...", care prezintă o serie de cărţi poştale şi fotografii inedite datând din perioada Primului Război Mondial, a fost vernisată vineri, la Sfântu Gheorghe, în contextul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri.
Expoziţia şi-a propus să surprindă, prin prisma corespondenţei de război, sentimentele, gândurile şi trăirile "oamenilor simpli" care au luptat pe front şi se doreşte a fi un omagiu adus acestora, a precizat dr. Claudia Septimia Sabău, documentarist la Direcţia Patrimoniu Cultural Universitar din cadrul Muzeului de Istorie al Universităţii Babeş-Bolyai.
"Am selectat un material istoriografic prea puţin cunoscut, prea puţin popularizat. (...) Titlul expoziţiei 'Prin puţine cuvinte...' reprezintă un citat dintr-o carte poştală trimisă de un soldat acasă în 19 iunie 1915, în care spunea 'Prin puţine cuvinte veţi şti despre mine că sunt viu şi sănătos', cuvinte care, de fapt, exprimă chintesenţa trăirilor soldaţilor de pe front. (...) Din aceste cărţi poştale şi fotografii putem să desprindem, cu sinceritate, trăirile celor care au luptat, dragostea, dorul de casă, de familie, de sat. (...) Ca statistică, au fost în jur de 930.000 de bărbaţi transilvăneni, români, maghiari, germani, care au luptat între 1 august 1914 şi 1 noiembrie 1918 şi nu există familie din Transilvania care în acele vremuri să nu fi pierdut un tată, un frate, un soţ", a declarat Claudia Septimia Sabău.
Istoriclul clujean a subliniat că expoziţia este dedicată oamenilor simpli, ţăranilor, celor care, de fapt, au dus greul Primului Război Mondial.
"Nu este o expoziţie dedicată istoriei politice, istoriei militare, este istorie socială, este istoria vieţii de zi cu zi de pe front şi din spatele frontului, de acasă. Este datoria noastră să ne îngrijim de memoria acestor oameni care au făcut să fie posibil ca noi, astăzi, aici şi acum, să sărbătorim România Mare", a mai spus Claudia Septimia Sabău.
Reproducerile prezentate în cadrul expoziţiei provin din fondurile şi colecţiile Arhivelor Naţionale din Bistriţa-Năsăud şi Cluj, din patrimoniul Muzeului Grăniceresc Năsăud şi din colecţia particulară a domnului Sóo-Zöld Balázs din Cluj-Napoca şi sunt grupate în jurul câtorva teme principale: portrete de militari, viaţa pe front, propaganda de război, imagini de pe câmpurile de luptă, imagini cu răniţi şi prizonieri, portrete de regi, împăraţi şi comandanţi militari, desene şi caricaturi.
"Noi am selectat cele mai expresive, cele mai interesante cărţi poştale atât din punct de vedere vizual, cât şi din punct de vedere al conţinutului, pe care le-am grupat în jurul acestor teme. (...) Fotografiile reprezintă un tip de carte poştală extrem de interesantă, pe care le trimiteau soldaţii mai înstăriţi", a mai spus istoricul.
Potrivit acesteia, cel mai frecvent tip de carte poştală care circula în Transilvania, în imperiul austro-ungar în acele vremuri, era un carton simplu, de mărimea unei palme, colorat, pe care soldaţii îl primeau în ajunul marilor bătălii şi marilor sărbători religioase pentru a-şi pune câteva gânduri.
"De cele mai multe ori au fost ultimele gânduri pe care le trimteau acasă. (...) Sunt şi cărţi poştale propagandistice, care prezintă o imagine idilică a războiului. (...), cu figuri ale regilor, împăraţilor vremurilor respective, dar şi caricaturi şi desene realizate de soldaţi. (...) În arhivele din Cluj există un fond de cărţi poştale şi scrisori, în număr de 40.000, care niciodată nu au mai ajuns la destinatar, pentru că erau cenzurate dacă inserau lucruri în contradicţie cu ideea de patriotism sau dezvăluiau date despre locaţia lor", a mai spus Claudia Septimia Sabău.
Expoziţia, găzduită de Prefectura Covasna, este organizată de Direcţia Patrimoniu Cultural Universitar din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) şi Muzeul de Istorie al UBB, în colaborare cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Covasna.
Aceasta va fi deschisă publicului până în 8 noiembrie, după care va putea fi vizitată, în perioada 10-20 noiembrie, în Sala de Festivităţi a Liceului Teoretic "Mircea Eliade" din oraşul Întorsura Buzăului. AGERPRES/(A - autor: Oana Mălina Negrea, editor: Elena Stanciu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Sute de credincioși la proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi
Mănăstirea Hurezi, obiectiv aflat în patrimoniu UNESCO, a prăznuit marți, în prezența a sute de credincioși și prelați din țară și din străinătate, pe fosta stareță Matrona, care a fost trecută de către Biserica Ortodoxă Română în rândul sfinților în urmă cu un an.
Alba: Premiul Național pentru Poezie 'Lucian Blaga' Opera Omnia - decernat în 9 mai, la Lancrăm
Șapte scriitori sunt nominalizați la cea de-a X-a ediție a Premiului Național pentru Poezie 'Lucian Blaga' Opera Omnia, care va fi decernat sâmbătă, la Casa Memorială 'Lucian Blaga' din Lancrăm. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, juriul acestei ediții a decernării Premiului Național pentru Poezie 'Lu
Proiecții în 13 orașe în cadrul Festivalului Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30
Festivalul Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30, cea mai extinsă de până acum, aduce proiecții în 13 orașe din țară, în care Ziua Europei este sărbătorită cu 'cinema fără margini'. La edițiile din Botoșani, Iași și Brăila au avut loc deja 20 de proiecții, care au înregistrat 1.100 de spectatori. Vor fi
Mureș: Cetatea Țărănească din Saschiz, construită în secolul al XIV-lea, redeschisă pentru vizitatori în fiecare weekend
Asociația Visit Mureș a anunțat, marți, că Cetatea Țărănească din Saschiz, construită în secolul al XIV-lea de către sașii din șapte sate ca loc de refugiu și de apărare împotriva invaziilor, va fi redeschisă pentru vizitatori în fiecare sfârșit de săptămână. 'Cetatea Țărănească din Saschiz este din nou deschi
Timiș: Noi vestigii, atribuite populațiilor avare, descoperite pe șantierul Centurii de Vest Timișoara
Un complex funerar de secole VI - VII d.Hr. a fost descoperit în cadrul cercetărilor arheologice desfășurate pe traseul Centurii Timișoara Vest, după ce, în aprilie, pe același traseu au fost descoperite vestigii romane din secolele II-IV d.Hr. ''A fost identificat un complex funerar datat în secolele VI - VII d. Hr.,
UZPR critică decizia instanței privind obligarea jurnaliștilor de la RTV la plata a milioane de lei ca despăgubiri
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) susține că hotărârea pronunțată de Tribunalul București prin care trei jurnaliști de la postul România TV au fost obligați la plata unor despăgubiri de milioane de lei către Asociația Dăruiește Viață ridică o problemă ''majoră'' pentru funcționarea liberă a presei în țara noa
Vaslui: Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, derulată la Huși în perioada 4-6 mai
Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române are loc în perioada 4-6 mai, la Episcopia Hușilor, în cadrul întâlnirii fiind analizate acțiunile de ordin social derulate în cadrul Bisericii. ''Orice faptă bună pe care o îndreptăm spre cineva care este privat de cele materiale a
''Kontinental '25'' - Cel mai bun film de lungmetraj, la Gala Premiilor Gopo
''Kontinental '25'' în regia lui Radu Jude a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj, la cea de a XX-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care s-a desfășurat, luni seara, la Teatrul Național ''I. L. Caragiale'' din Capitală.
Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat ilustrei personalități culturale care a fost academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga, critic și istoric literar, eseist și filosof al culturii, are loc, marți, în Aula Academiei Române. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, manifest
Bihor/Teatrul Regina Maria a anunțat premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de Cehov - a doua oară din 1959
Teatrul Regina Maria din Oradea a anunțat luni premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de A.P. Cehov, în regia lui Cristian Ban, care va avea loc sâmbătă și duminică, 9 și 10 mai, de la ora 19:00. Potrivit comunicatului remis de instituția teatrală, este pentru a doua oară când textul dramaturgului rus se montează pe scena Teatrului R
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești, gazda Conferinței ANBPR 'BiblioNEXT' 2026
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești va fi gazda Conferinței Asociației Naționale a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) 'BiblioNEXT', eveniment care are loc în perioada 7-8 mai. Ediția din acest an aduce în prim-plan rolul bibliotecii publice ca spațiu de inovare, incluziune digitală și interacțiune inteligentă cu
Turneul Național Flautul Fermecat, cu spectacolul 'Tango con Brio', pornește de la Târgu Mureș
Cea de-a XV-a ediție a Turneului Național Flautul Fermecat, cu tema 'Tango con Brio', avându-i ca protagoniști pe flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, violoncelistul Mircea Marian și pianista Clementina Ristea Ciucu, pornește în acest an de la Târgu Mureș, în data de 10 mai, și se încheie la Bacău în 22 mai. 'Flauti
VIDEO Starețul Mănăstirii Putna, la 20 de ani de la moartea Zoei Dumitrescu-Bușulenga: Este o onoare să avem rămășițele sale pământești
Una dintre cele mai mari personalități ale culturii române, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, membră a Academiei Române, a Academiei de Științe și Studii Europene din Franța, dar și director al Institutului de Istorie și Teorie Literară 'George Călinescu' din București, este comemorată în data de 5 mai 2026, la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice.
Singurul Van Gogh din România - expus în premieră, din 9 mai, la Art Safari New Museum
Expoziția 'Colecția recuperată. Povestea Slătineanu', care aduce în fața publicului singura operă semnată Vincent van Gogh aflată în România, 'Culegătoarea de morcovi', va putea fi vizitată în perioada 9 mai - 19 iulie la Art Safari New Museum. 'Colecția Slătineanu este una dintre cele mai valoroase
REPORTAJ/Buzău: Oracolele, 'rețelele sociale pe hârtie' de altădată, valorificate muzeal; creau și consolidau relațiile dintre tineri
Oracolele sunt considerate precursoare ale profilelor de social-media din zilele noastre, un fel de 'rețea socială pe hârtie', care au intrat în portofoliul unor colecționari de artă, fiind valorificate inclusiv de Muzeul Județean Buzău, întrucât oferă acces direct la viața cotidiană și la universul emoțional al adolescenților de altăd












