Aşezată în Piaţa Lahovary, la nr. 9, Casa Assan, construită în anii 1904-1905, cunoscută şi sub numele de Casa Oamenilor de Ştiinţă, impresionează şi astăzi prin rigoarea formelor specifice arhitecturii în stil Ludovic al XV-lea.

"Casa Assan este unul dintre proiectele aşezate în centrul oraşului pe o suprafaţă destul de mare de teren, realizat de arhitectul Ion D. Berindey. Tot el a construit Casa Florescu şi nu sunt singurul arhitect care consider că e cea mai frumoasă dintre casele făcute de Berindey. În cazul Casei Assan, terenul este destul de adânc, a putut astfel să-i facă această intrare somptuoasă, bine depărtată de circulaţie, şi a avut şi adâncime ca să poată să facă grajd de cai şi garaje lângă locuinţa vizitiului sau şoferului", afirmă reputatul arhitect Alexandru Beldiman, fost preşedinte al Uniunii Arhitecţilor din România.

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR/AGERPRES FOTO

În opinia sa, şi Piaţa Lahovary - unde se află clădirea - este interesantă, pentru că a rezultat din circulaţia oraşului, nefiind concepută să aibă această destinaţie de la început.

"În momentul în care s-a pus statuia lui Lahovary aici, atunci, într-un fel, s-a pus o marcă foarte precisă. Această tipologie de pieţe este foarte frecventă în Italia. Astfel de pieţe s-au creat de-a lungul timpului prin fluxul de călători care au marcat nişte direcţii şi au lăsat în zona centrală un spaţiu ca acesta", a declarat Beldiman pentru AGERPRES.

Revenind la Casa Assan, arhitectul afirmă că ea este "un proiect frumos" şi "o ocazie unică" pentru un arhitect.

"De altfel, el (Ion D. Berindey - n.r.) avea o cotă foarte ridicată, mai întâi că a fost un bun student la L'École nationale supérieure des beaux-arts de Paris. Tatăl lui, Dimitrie Berindey, a fost primul arhitect etnic român care şi-a făcut studiile la Paris şi a primit comenzi de îndată ce s-a întors de la studii. Asta nu se întâmplă oricui", spune Beldiman, amintind că Berindey avea legături cu aristocraţia, mai ales cu membrii Partidului Conservator.

Potrivit acestuia, Casa Assan este construită în stil Ludovic al XV-lea.

Foto: (c) RADU TUŢĂ/AGERPRES FOTO

"În ciuda faptului că la o primă privire pare riguros simetrică, ea are nişte asimetrii care sunt proprii unei anumite perioade şi unui anumit tip de arhitectură Ludovic al XV-lea. Acest turnuleţ, în faţadă, coafat cu o cupolă, întrerupe rigoarea simetriei faţadei. Acelaşi lucru se întâmplă şi în interior, arhitectul dezvoltă pe latura de sud, foarte corect, ca să primească soare, partea de cazare a construcţiei. La parter şi la etaj sunt camere pentru locuinţe şi la subsol şi demisol - atenansele şi bucătăria", explică arhitectul.

În opinia sa, casa nu are influenţe Art Nouveau, aşa cum susţin unele voci.

"Comentatorii decelează şi aici, la Casa Assan, şi la Casa Nababului (Palatul Cantacuzino) o urmă de Art Nouveau. După părea mea, nici măcar copertina, scoica, de la intrare - o formă foarte folosită în acest stil - nu este atât de hotărât Art Nouveau, este, aşa, o uşoară influenţă. Şi la feronerie la fel. Singura construcţie Art Nouveau cap-coadă din Vechiul Regal este Cazinoul din Constanţa. Restul au, poate, vagi influenţe. Sunt câteva case în Bucureşti cu nişte ferestre în formă de potcoavă, una dintre formele prizate în Art Nouveau, dar efectiv Art Nouveau nu sunt. Ele se înscriu în linia Ludovicilor, cum spunea istoricul Socolescu", adaugă Beldiman.

Arhitectul mai spune că faţada casei are trei registre - "un soclu, care cuprinde partea ieşită din pământ a demisolului şi tratat ca atare, cu bosaje, sugerând, conform unei logici constructive, o dimensiune mai mare a pietrelor; apoi registrul principal, parterul, cu un apareiaj simplu, tipic, şi partea superioară - mansarda propriu-zisă -, destul de jucată, dar bine stăpânită". Beldiman remarcă decoraţia dintre registre, "care vine din arhitectura neoclasică" şi feroneria, prezentă şi la intrare, şi la gard.

Dincolo de uşa masivă din metal cu geamuri mate şi grele este holul principal, luminat de sus de un vitraliu. Oglinzi imense reflectă prezentul prozaic şi senzaţia este că din ele ar putea apărea, dintr-o dată, Assăneştii, păşind cu eleganţa acelei lumi care a dat strălucire Micului Paris.

Foto: (c) RADU TUŢĂ/AGERPRES FOTO

În faţă este sera, cu vitralii, care, menţionează arhitectul, "dă, într-un fel, nota de înaltă societate, deoarece nu foarte multe case aveau seră". Aceasta se continuă cu o splendidă scară, acum în paragină, care face legătura cu parcul, ce pare, la rându-i, abandonat.

În stânga şi în dreapta, interiorul Casei Assan păstrează încă aparenţa interioarelor de altădată, o eleganţă sobră a încăperilor cu denumiri ce trimit la vremuri demult apuse: Salonul Oglinzilor şi Candelabrelor, Sala de Şah, Sala de consiliu sau Sala Edison ori Sala Zodiac. În aceasta din urmă, lumina se strecoară discret, filtrată leneş prin vitraliul impozant ce dezvăluie semnele zodiacale.

Ici-colo, statuete mai mici sau mai mari din bronz, postate pe suporturi masive de marmură ori, dimpotrivă, pe elegante etajere de lemn. Tablouri în ulei sau lambriuri decorează saloanele.

Foto: (c) RADU TUŢĂ/AGERPRES FOTO

Mobilierul original se păstrează în mică parte, susţine Alexandru Beldiman, care evidenţiază însă sistemul de glisare a uşilor. "Foarte interesant este sistemul de glisare a uşilor, care intră în perete. S-a păstrat sistemul original, din timpul lui Berindey. Am mai văzut ceva asemănător, tot din aceeaşi epocă, e Casa Batllo a lui Gaudi de la Barcelona, care, tot aşa, are o tâmplărie fascinantă. E acolo un living în care intri şi se deschide o fereastră către stradă şi toată tâmplăria dispare şi eşti ca într-o mare logie într-o stradă", spune Beldiman.

Arhitectul precizează că acestui mic palat "îi trebuie o restaurare bine făcută". "Degeaba dau ei cu vopsea, dacă clădirea se prăbuşeşte încet, încet", atrage atenţia el.

*** Istoricul Emanuel Bădescu afirmă că frumoasa clădire a fost comanditată de George G. Assan, fiul cel mic al bătrânului Gheorghe (George) Assan, şi nu de Bazil G. Assan, explorator, primul român care a făcut o călătorie în jurul lumii, membru al Societăţii Geografice Române.

"Aici se face o confuzie, legată de comanditarul Casei Assan. Se vorbeşte de Bazil G. Assan, dar Bazil nu prea avea timp de construit de cazinouri. Aceasta nu a fost o casă de locuit. Interioarele ei sunt construite după stil tip cazino", a declarat istoricul pentru AGERPRES.

În schimb, arată Bădescu, George G. Assan, specializat pe chimia uleiurilor, a lacurilor, nu prea a ieşit din Bucureşti.

"Tot timpul era în laborator. La Academia Română sunt vreo 4-5 poze cu el în acest sens. George G. Assan locuia, de fapt, într-o casă de lângă Muzeul Anton Pann, pe strada Clemenţei, astăzi C.A. Rosetti. Şi Bazil şi-a făcut o casă, chiar în spatele Spitalului Colţea, pe strada Scaune, în 1906. Şi-a făcut o casă de locuit în care locuiau el şi cele trei fiice, Atheniada, Consuella şi Pacifica, cărora le dăduse nume după locurile în care călătorise el", a mai spus Emanuel Bădescu.

Pentru istoricul Mihai Dimitrie Sturdza, Casa Assan "este o frumoasă locuinţă, o copie din punct de vedere al stilului a ceea ce se numeşte în Franţa un hotel particulier". "Sunt clădiri particulare, care n-au nimic de-a face cu hotelurile propriu-zise, ci sunt locuinţe de prestigiu, făcute în aşa fel încât să impresioneze trecătorii sau musafirii", explică Sturdza.

Clădirea este o dovadă vie a unei epoci în care Bucureştiul încă se trezea la o viaţă occidentală.

"Era o vreme când Bucureştiul încă se trezea la o viaţă occidentală, când clasele avute îşi închipuiau că ele puteau face din Bucureşti un Mic Paris. Asta a fost o iluzie şi o legendă care s-a creat, dar care, încetul cu încetul, a prins rădăcini. Elitele româneşti erau şcolite mai ales la Paris, limba engleză nu era cunoscută aproape de nimeni, în vreme ce astăzi limba franceză tinde să aibă statutul limbilor greaca veche şi latină, atât este de puţin folosită", semnalează istoricul.

Sturdza mai arată că Gheorghe (George) Assan poate fi aşezat printre creatorii industriei româneşti moderne.

"El a pornit în viaţă ca fiu al unei familii modeste, după părerea mea de origine sud-dunăreană, probabil aromâni, zişi greci din Epir. Nu cred că erau macedoneni. Încă din vremea lui Cuza a început să se ocupe de negoţul de cereale şi transformarea cerealelor în făină şi încet-încet şi-a construit reputaţia", a menţionat acesta.

Istoricul aminteşte o altă realizare a lui Gheorghe Assan, moara care îi poartă numele, situată în Bucureşti, ale cărei ruine pot fi văzute şi astăzi.

"Acolo unde Assan a lăsat o amintire legată de numele său a fost Moara Assan, pe care, încetul cu încetul, a extins-o, până când a devenit principala fabrică de făină, de pâine şi de făinoase a Capitalei. Se spune că la vremea lui Assan, moara lui asigura pâine pentru cel puţin o treime din populaţia Bucureştiului, care era, bineînţeles, mult mai mică decât cea de astăzi", a precizat istoricul.

El arată că, deşi de origine modestă, familia Assan s-a ridicat datorită comerţului, iar prestigiul ei a crescut, fiind admisă în "lumea bună". În perioada comunistă, clădirea a intrat în patrimoniul Academiei Române, devenind Casa Oamenilor de Ştiinţă. În aceste spaţii s-a desfăşurat, în perioada de dinainte de 1989, ciclul de conferinţe intitulat "Evocări", la care au participat personalităţi precum: Victor Eftimiu, Grigore Moisil, Dimitrie Cuclin, Petre Vancea, Alexandru Philippide, Iorgu Iordan, Ion Jalea, Alexandru Graur, Şerban Cioculescu, Geo Bogza, Octavian Onicescu, Emil Pop, Henri Coandă, Aurel Beleş şi alţii.

În prezent, clădirea este înscrisă în Lista monumentelor istorice din Bucureşti. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Popescu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ady Ivaşcu)