Expoziţie cu fotografii ale vedetelor de la Hollywood, în deschiderea Festivalului Naţional de Teatru
O expoziţie cu fotografii ale vedetelor de la Hollywood a fost vernisată vineri în deschiderea Festivalului Naţional de Teatru, ediţia a 28-a.
Vizitatorii vor avea posibilitatea să vadă fotografii cu Madonna, Susan Sarandon, Cate Blanchett, Nicole Kidman, Al Pacino realizate de artista fotograf de origine franceză Brigitte Lacombe.
Festivalul s-a deschis vineri, la sala Imagine de la ARCUB, în prezenţa ministrului Culturii, George Ivaşcu, a consilierului prezidenţial Sergiu Nistor, directori de teatru, actori şi invitaţi.
"Sunt 28 de ani de când ne ocupăm de acest festival care a progresat încet şi sigur. A avut şi situaţii mai delicate, când s-a dorit ca el să fie luat în altă parte, să fie deturnat, dar lucrul ăsta nu a reuşit şi suntem, iată, bucurându-ne de parteneriatele absolut fireşti cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi cu Primăria Generală a Capitalei, şi cu ICR-ul, sub tutela Preşedinţiei României, într-o situaţie privilegiată, aşa cum privilegiat este teatrul românesc datorită calităţii lui, talentului artiştilor care îl servesc şi recunoaştere internaţională pe care teatrul nostru o obţine de câte ori are ocazia să îl reprezinte înăuntru sau în afara ţării", a spus Ion Caramitru, preşedintele UNITER.

Foto: (c) ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO
Marina Constantinescu, directorul artistic şi selecţioner unic al FNT, a afirmat că a 28-a ediţie a festivalului "înseamnă ani mulţi de muncă, dăruire, pasiune şi puţină nebunie".
"Această sărbătoare este a noastră, a tuturor, iar valoarea acestei sărbători este dată de valoarea teatrului românesc. (...) Anul acesta am încercat să facem o ediţie complexă, de anvergură, de spirit european. (...) ", a spus Marina Constantinescu în deschiderea evenimentului.
Consilierul prezidenţial Sergiu Nistor a înmânat directorului artistic al festivalului diploma Înaltul Patronaj al preşedintelui României.
"Pentru mine este o mare onoare să fiu purtătorul acestei diplome şi să o înmânez celui care o merită. (...) Unul din argumentele acordării Înaltului Patronaj acestui festival a fost acela că el întotdeauna s-a legat de o valoare definitorie a culturii româneşti", a spus Sergiu Nistor.
Gala de deschidere a festivalului a fost urmată de vernisajul expoziţiei de fotografie "Lacombe: Theater/Cinema" a artistei fotograf de origine franceză Brigitte Lacombe.
"Brigitte Lacombe este omul cu mii de poveşti pentru că a stat lângă marii artişti, actori de teatru şi film, a stat la repetiţii de teatru, la repetiţii de film, ea însăşi fiind un însoţitor. (...) Îi mulţumim că a acceptat această nebunie, că a acceptat să vină la Bucureşti, că a acceptat să fie cu noi şi să pună şi în circuitul nostru aceste valori inimaginabile", a spus Marina Constantinescu în prezentarea ei.
ALEX TUDOR / AGERPRES FOTO,
Ea a precizat că a îndeplinit o rugăminte a artistei, aceea de a vizita, la Târgu Jiu, ansamblul Brâncuşi.
"Vizita mea de ieri la Coloana Infinitului a fost extrem de emoţionantă. Am vrut să văd această operă neschimbată şi această amplasare atât de simplă. (...) E foarte greu să cuprinzi într-o expoziţie 40 de ani, chiar mai mult de 40 de ani de muncă. Am început cu primele lucrări în 1975 şi am mers până în ziua de astăzi. Am încercat să prezint în această expoziţie oameni pe care i-am urmărit zeci de ani, oameni celebri ca Martin Scorsese, Robert De Niro, Meryl Streep şi toţi ceilalţi prezenţi în cele trei camere ale expoziţiei. Sper să vă bucuraţi de tot ce este în aceste încăperi. Fotografia este viaţa mea. Eu am părăsit şcoala la 17 ani şi de atunci nu am făcut decât asta", a declarat Brigitte Lacombe.
Festivalul Naţional de Teatru omagiază şi la ediţia din acest an unul dintre marile nume ale teatrului românesc, dedicând cea de-a 28-a ediţie regizoarei Cătălina Buzoianu. În cadrul festivalului vor fi mai multe evenimente speciale, iar foaierul principal al HUB-ului FNT amplasat în incinta Hanului Gabroveni va purta numele cunoscutei regizoare. Acest spaţiu va găzdui pe întreaga durată a FNT o expoziţie-ambient realizată din fotografii-portret ce aparţin Cătălinei Buzoianu.
În prima zi a festivalului vor putea fi văzute spectacolele "10" în regia lui Radu-Alexandru Nica, producţie a Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, "Miss Julie / Domnişoara Julie", regie Katie Mitchell şi Leo Warner, producţie Schaubuhne am Lehniner Platz din Berlin, şi "Pentru o mai bună înţelegere", regia Mimi Brănescu, producţie a Teatrului Metropolis.
Sâmbătă vor putea fi văzute spectacolele "Totul e normal" regia Leta Popescu, la Centrul de Teatru Educaţional Replika, "Pentru o mai bună înţelegere", regia Mimi Brănescu, la Teatrul Metropolis, "Incredibila şi trista poveste a candidei Erendira şi a bunicii sale fără suflet", regia Yuri Kordonsky, producţie a Teatrului German de Stat din Timişoara, la Teatrul Odeon, "Miss Julie / Domnie Julie", regia Katie Mitchell, producţie Shaubuhne am Lehniner Platz din Berlin, la Teatrul Naţional Bucureşti, sala Mare.
Tot sâmbătă va avea loc şi expunerea la Bucureşti a Coroanei Regale a României, în sala "Memorie" a HUB-ului FNT de la Hanul Gabroveni, din Centrul Vechi al Capitalei.
Ceremonia de depunere a Coroanei Regale spre vizionare publică va avea loc sâmbătă, de la ora 13,00, la Sala Memorie a HUB-ului FNT. Publicul va avea posibilitatea să o admire în perioada 21 - 28 octombrie, între orele 10,00 şi 19,00.
A 28-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru se va desfăşura între 19 şi 29 octombrie. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Sute de credincioși la proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi
Mănăstirea Hurezi, obiectiv aflat în patrimoniu UNESCO, a prăznuit marți, în prezența a sute de credincioși și prelați din țară și din străinătate, pe fosta stareță Matrona, care a fost trecută de către Biserica Ortodoxă Română în rândul sfinților în urmă cu un an.
Alba: Premiul Național pentru Poezie 'Lucian Blaga' Opera Omnia - decernat în 9 mai, la Lancrăm
Șapte scriitori sunt nominalizați la cea de-a X-a ediție a Premiului Național pentru Poezie 'Lucian Blaga' Opera Omnia, care va fi decernat sâmbătă, la Casa Memorială 'Lucian Blaga' din Lancrăm. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, juriul acestei ediții a decernării Premiului Național pentru Poezie 'Lu
Proiecții în 13 orașe în cadrul Festivalului Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30
Festivalul Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30, cea mai extinsă de până acum, aduce proiecții în 13 orașe din țară, în care Ziua Europei este sărbătorită cu 'cinema fără margini'. La edițiile din Botoșani, Iași și Brăila au avut loc deja 20 de proiecții, care au înregistrat 1.100 de spectatori. Vor fi
Mureș: Cetatea Țărănească din Saschiz, construită în secolul al XIV-lea, redeschisă pentru vizitatori în fiecare weekend
Asociația Visit Mureș a anunțat, marți, că Cetatea Țărănească din Saschiz, construită în secolul al XIV-lea de către sașii din șapte sate ca loc de refugiu și de apărare împotriva invaziilor, va fi redeschisă pentru vizitatori în fiecare sfârșit de săptămână. 'Cetatea Țărănească din Saschiz este din nou deschi
Timiș: Noi vestigii, atribuite populațiilor avare, descoperite pe șantierul Centurii de Vest Timișoara
Un complex funerar de secole VI - VII d.Hr. a fost descoperit în cadrul cercetărilor arheologice desfășurate pe traseul Centurii Timișoara Vest, după ce, în aprilie, pe același traseu au fost descoperite vestigii romane din secolele II-IV d.Hr. ''A fost identificat un complex funerar datat în secolele VI - VII d. Hr.,
UZPR critică decizia instanței privind obligarea jurnaliștilor de la RTV la plata a milioane de lei ca despăgubiri
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) susține că hotărârea pronunțată de Tribunalul București prin care trei jurnaliști de la postul România TV au fost obligați la plata unor despăgubiri de milioane de lei către Asociația Dăruiește Viață ridică o problemă ''majoră'' pentru funcționarea liberă a presei în țara noa
Vaslui: Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, derulată la Huși în perioada 4-6 mai
Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române are loc în perioada 4-6 mai, la Episcopia Hușilor, în cadrul întâlnirii fiind analizate acțiunile de ordin social derulate în cadrul Bisericii. ''Orice faptă bună pe care o îndreptăm spre cineva care este privat de cele materiale a
''Kontinental '25'' - Cel mai bun film de lungmetraj, la Gala Premiilor Gopo
''Kontinental '25'' în regia lui Radu Jude a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj, la cea de a XX-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care s-a desfășurat, luni seara, la Teatrul Național ''I. L. Caragiale'' din Capitală.
Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat ilustrei personalități culturale care a fost academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga, critic și istoric literar, eseist și filosof al culturii, are loc, marți, în Aula Academiei Române. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, manifest
Bihor/Teatrul Regina Maria a anunțat premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de Cehov - a doua oară din 1959
Teatrul Regina Maria din Oradea a anunțat luni premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de A.P. Cehov, în regia lui Cristian Ban, care va avea loc sâmbătă și duminică, 9 și 10 mai, de la ora 19:00. Potrivit comunicatului remis de instituția teatrală, este pentru a doua oară când textul dramaturgului rus se montează pe scena Teatrului R
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești, gazda Conferinței ANBPR 'BiblioNEXT' 2026
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești va fi gazda Conferinței Asociației Naționale a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) 'BiblioNEXT', eveniment care are loc în perioada 7-8 mai. Ediția din acest an aduce în prim-plan rolul bibliotecii publice ca spațiu de inovare, incluziune digitală și interacțiune inteligentă cu
Turneul Național Flautul Fermecat, cu spectacolul 'Tango con Brio', pornește de la Târgu Mureș
Cea de-a XV-a ediție a Turneului Național Flautul Fermecat, cu tema 'Tango con Brio', avându-i ca protagoniști pe flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, violoncelistul Mircea Marian și pianista Clementina Ristea Ciucu, pornește în acest an de la Târgu Mureș, în data de 10 mai, și se încheie la Bacău în 22 mai. 'Flauti
VIDEO Starețul Mănăstirii Putna, la 20 de ani de la moartea Zoei Dumitrescu-Bușulenga: Este o onoare să avem rămășițele sale pământești
Una dintre cele mai mari personalități ale culturii române, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, membră a Academiei Române, a Academiei de Științe și Studii Europene din Franța, dar și director al Institutului de Istorie și Teorie Literară 'George Călinescu' din București, este comemorată în data de 5 mai 2026, la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice.
Singurul Van Gogh din România - expus în premieră, din 9 mai, la Art Safari New Museum
Expoziția 'Colecția recuperată. Povestea Slătineanu', care aduce în fața publicului singura operă semnată Vincent van Gogh aflată în România, 'Culegătoarea de morcovi', va putea fi vizitată în perioada 9 mai - 19 iulie la Art Safari New Museum. 'Colecția Slătineanu este una dintre cele mai valoroase
REPORTAJ/Buzău: Oracolele, 'rețelele sociale pe hârtie' de altădată, valorificate muzeal; creau și consolidau relațiile dintre tineri
Oracolele sunt considerate precursoare ale profilelor de social-media din zilele noastre, un fel de 'rețea socială pe hârtie', care au intrat în portofoliul unor colecționari de artă, fiind valorificate inclusiv de Muzeul Județean Buzău, întrucât oferă acces direct la viața cotidiană și la universul emoțional al adolescenților de altăd












