Vrancea: Scheletul unui soldat român din Primul Război Mondial - descoperit în pădurea de la Soveja
Scheletul unui soldat român din Primul Război Mondial, mort în tranşee, şi mai multe bunuri aparţinând acestuia au fost descoperite luni, într-o pădure din comuna Soveja, de doi căutători de vestigii istorice, potrivit Muzeului Vrancei.
"Într-o pădure de la Soveja a fost descoperit un schelet uman cu cască de tip Adrian, purtată de soldaţii români în Primul Război Mondial, alături de cartuşe utilizate şi neutilizate, cu bucăţi din cartuşiera din piele, în stare bună de conservare. Poziţia adunată a oaselor indică faptul că ar fi vorba de un soldat căzut la rădăcina unui copac. În preajmă este foarte vizibil pământul ridicat, curbat, tipic tranşeelor româneşti din Primul Război Mondial, un alt indiciu care conduce la ipoteza că ar fi vorba de un soldat român. De asemenea, în casca soldatului există o gaură de glonţ şi un glonţ îndoit, dar nu ştim dacă aceasta a fost cauza morţii", a declarat pentru AGERPRES Aurora Apostu, muzeograf - arheolog în cadrul Muzeului Vrancei.
Potrivit sursei citate, scheletul soldatului român ar fi o descoperire unică în Vrancea, la distanţă atât de mare de evenimentele din Primul Război Mondial. Mai jos de locul descoperirii sunt vizibile câteva pietre funerare nemţeşti, care demonstrează că în zonă s-au dus lupte la 1917.
"Din câte ştim, e prima descoperire de acest gen din Vrancea. Alături de resturile soldatului s-a mai găsit şi o plăcuţă de identificare care, în urma curăţării, ne va spune probabil numele soldatului şi unitatea din care acesta făcea parte. De asemenea, au mai fost găsite un nasture, un buton metalic de veston militar şi două catarame. (...) În zona respectivă, un pic mai jos de locul descoperirii, sunt vizibile câteva pietre funerare de mici dimensiuni, inscripţionate în limba germană, pe care se poate citi anul 1917", a spus Aurora Apostu.
Fragmentele de oase au fost trimise către IML Iaşi pentru a fi expertizate, iar bunurile urmează să fie predate către Muzeul Vrancei.
"Poliţiştii din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Panciu au fost sesizaţi, luni, în jurul orei 08,30, cu privire la faptul că două persoane autorizate să deţină detectoare de metale au găsit pe raza comunei Soveja fragmente de oase şi alte obiecte. Fragmentele osoase au fost ridicate în vederea efectuării expertizei antropologice de către IML Iaşi, iar bunurile - predate către Muzeul Vrancei", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, agent şef Paula Enache.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru moarte suspectă, urmând ca specialiştii să stabilească dacă fragmentele descoperite sunt oseminte umane, anul şi cauza decesului. AGERPRES / (A - autor: Dana Lepădatu, editor: Diana Dumitru; editor online: Magdalena Tănăsescu)
Sursa foto: Muzeul Vrancei / Facebook
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vâlcea: Sute de credincioși la proclamarea canonizării Sfintei Cuvioase Matrona de la Hurezi
Mănăstirea Hurezi, obiectiv aflat în patrimoniu UNESCO, a prăznuit marți, în prezența a sute de credincioși și prelați din țară și din străinătate, pe fosta stareță Matrona, care a fost trecută de către Biserica Ortodoxă Română în rândul sfinților în urmă cu un an.
Alba: Premiul Național pentru Poezie 'Lucian Blaga' Opera Omnia - decernat în 9 mai, la Lancrăm
Șapte scriitori sunt nominalizați la cea de-a X-a ediție a Premiului Național pentru Poezie 'Lucian Blaga' Opera Omnia, care va fi decernat sâmbătă, la Casa Memorială 'Lucian Blaga' din Lancrăm. Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis, marți, AGERPRES, juriul acestei ediții a decernării Premiului Național pentru Poezie 'Lu
Proiecții în 13 orașe în cadrul Festivalului Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30
Festivalul Filmului European, aflat la ediția cu numărul 30, cea mai extinsă de până acum, aduce proiecții în 13 orașe din țară, în care Ziua Europei este sărbătorită cu 'cinema fără margini'. La edițiile din Botoșani, Iași și Brăila au avut loc deja 20 de proiecții, care au înregistrat 1.100 de spectatori. Vor fi
Mureș: Cetatea Țărănească din Saschiz, construită în secolul al XIV-lea, redeschisă pentru vizitatori în fiecare weekend
Asociația Visit Mureș a anunțat, marți, că Cetatea Țărănească din Saschiz, construită în secolul al XIV-lea de către sașii din șapte sate ca loc de refugiu și de apărare împotriva invaziilor, va fi redeschisă pentru vizitatori în fiecare sfârșit de săptămână. 'Cetatea Țărănească din Saschiz este din nou deschi
Timiș: Noi vestigii, atribuite populațiilor avare, descoperite pe șantierul Centurii de Vest Timișoara
Un complex funerar de secole VI - VII d.Hr. a fost descoperit în cadrul cercetărilor arheologice desfășurate pe traseul Centurii Timișoara Vest, după ce, în aprilie, pe același traseu au fost descoperite vestigii romane din secolele II-IV d.Hr. ''A fost identificat un complex funerar datat în secolele VI - VII d. Hr.,
UZPR critică decizia instanței privind obligarea jurnaliștilor de la RTV la plata a milioane de lei ca despăgubiri
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) susține că hotărârea pronunțată de Tribunalul București prin care trei jurnaliști de la postul România TV au fost obligați la plata unor despăgubiri de milioane de lei către Asociația Dăruiește Viață ridică o problemă ''majoră'' pentru funcționarea liberă a presei în țara noa
Vaslui: Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, derulată la Huși în perioada 4-6 mai
Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române are loc în perioada 4-6 mai, la Episcopia Hușilor, în cadrul întâlnirii fiind analizate acțiunile de ordin social derulate în cadrul Bisericii. ''Orice faptă bună pe care o îndreptăm spre cineva care este privat de cele materiale a
''Kontinental '25'' - Cel mai bun film de lungmetraj, la Gala Premiilor Gopo
''Kontinental '25'' în regia lui Radu Jude a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj, la cea de a XX-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care s-a desfășurat, luni seara, la Teatrul Național ''I. L. Caragiale'' din Capitală.
Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat ilustrei personalități culturale care a fost academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga, critic și istoric literar, eseist și filosof al culturii, are loc, marți, în Aula Academiei Române. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, manifest
Bihor/Teatrul Regina Maria a anunțat premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de Cehov - a doua oară din 1959
Teatrul Regina Maria din Oradea a anunțat luni premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de A.P. Cehov, în regia lui Cristian Ban, care va avea loc sâmbătă și duminică, 9 și 10 mai, de la ora 19:00. Potrivit comunicatului remis de instituția teatrală, este pentru a doua oară când textul dramaturgului rus se montează pe scena Teatrului R
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești, gazda Conferinței ANBPR 'BiblioNEXT' 2026
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești va fi gazda Conferinței Asociației Naționale a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) 'BiblioNEXT', eveniment care are loc în perioada 7-8 mai. Ediția din acest an aduce în prim-plan rolul bibliotecii publice ca spațiu de inovare, incluziune digitală și interacțiune inteligentă cu
Turneul Național Flautul Fermecat, cu spectacolul 'Tango con Brio', pornește de la Târgu Mureș
Cea de-a XV-a ediție a Turneului Național Flautul Fermecat, cu tema 'Tango con Brio', avându-i ca protagoniști pe flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, violoncelistul Mircea Marian și pianista Clementina Ristea Ciucu, pornește în acest an de la Târgu Mureș, în data de 10 mai, și se încheie la Bacău în 22 mai. 'Flauti
VIDEO Starețul Mănăstirii Putna, la 20 de ani de la moartea Zoei Dumitrescu-Bușulenga: Este o onoare să avem rămășițele sale pământești
Una dintre cele mai mari personalități ale culturii române, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, membră a Academiei Române, a Academiei de Științe și Studii Europene din Franța, dar și director al Institutului de Istorie și Teorie Literară 'George Călinescu' din București, este comemorată în data de 5 mai 2026, la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice.
Singurul Van Gogh din România - expus în premieră, din 9 mai, la Art Safari New Museum
Expoziția 'Colecția recuperată. Povestea Slătineanu', care aduce în fața publicului singura operă semnată Vincent van Gogh aflată în România, 'Culegătoarea de morcovi', va putea fi vizitată în perioada 9 mai - 19 iulie la Art Safari New Museum. 'Colecția Slătineanu este una dintre cele mai valoroase
REPORTAJ/Buzău: Oracolele, 'rețelele sociale pe hârtie' de altădată, valorificate muzeal; creau și consolidau relațiile dintre tineri
Oracolele sunt considerate precursoare ale profilelor de social-media din zilele noastre, un fel de 'rețea socială pe hârtie', care au intrat în portofoliul unor colecționari de artă, fiind valorificate inclusiv de Muzeul Județean Buzău, întrucât oferă acces direct la viața cotidiană și la universul emoțional al adolescenților de altăd












