Specialişti români şi din străinătate au participat, miercuri, la Conferinţa Internaţională "Un veac de identitate: teatru şi cultură europeană după 1918" susţinută în cadrul Festivalului Capitalelor Naţiunilor Centenare, la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" din Bucureşti.

Evenimentul a avut ca temă centrală identitatea culturală a ţărilor care sărbătoresc Centenarul, în 2018, prezentări fiind susţinute de Tomasz Wisniewski (Polonia), Zuzana Ulicianska şi Milo Jurani (Slovacia), Edite Lescinska-Tisheizere (Letonia), şi Constantin Chiriac, Călin Mocanu, Chris Simion - Mercurian, Ludmila Patlanjoglu, Doina Papp, Ana-Maria Nistor, Cristiana Gavrilă (România).

"Am gândit această conferinţă în jurul temei centrale a festivalului, care este identitatea culturală a ţărilor care sărbătoresc în acest an centenarul. Este o temă care ne reflectă pe toţi, pentru că în teatru vedem şi cum se oglindeşte existenţa unei naţiuni, dar vedem şi cum ea poate fi schimbată de gesturile artiştilor. Pentru a păstra o anumită simetrie cu programul festivalului care a început cu un spectacol din Polonia, va continua cu un spectacol remarcabil din Slovacia, şi va culmina cu o producţie lituaniană, am avut la conferinţă o prezentare despre teatrul polonez în zona experimentului, o prezentare despre teatrul Slovaciei şi al Cehoslovaciei, un fel de panoramă istorică a transformărilor care au apărut în structura şi limbajul scenic al teatrului acestei ţări care s-a desprins de Cehoslovacia şi a căpătat o voce autonomă, şi o prezentare legată în modul cel mai direct şi mai explicit de teatrul Ţărilor Baltice care au un univers specific, nu doar pentru că au făcut parte din Uniunea Sovietică, dar pentru că astăzi au generat câteva voci absolut remarcabile", a declarat teatrologul Octavian Saiu, secretar general adjunct al AICT şi preşedinte al Secţiei Române AICT (Teatrologie).

Milo Jurani a afirmat că istoria Slovaciei este similară cu cea a României, existând totuşi şi multe aspecte specifice. El a apreciat că teatrul slovac a fost mereu legat de tendinţele noi din teatru.

"Deşi cehii şi-au înfiinţat prima scenă în 1881, ca unul dintre punctele de vârf ale activităţii de revigorare naţională, după formarea ţării compuse nu a mai existat un teatru profesionist produs de către slovaci. Crearea Teatrului Naţional Slovac în 1920 nu a reieşit din efortul de a demonstra propria noastră existenţă ca naţiune, ci mai mult ca să completăm registrul de instituţii culturale lipsă şi să confirmăm că avem şi o existenţă proprie culturală în afară celor cehe", a spus Milo Jurani, precizând că una dintre primele probleme pentru teatrul slovac a fost publicul slovac, care în capitala ţării, Bratislava, era în minoritate.

Teatrul Naţional Slovac nu a fost fondat din bugetul naţional sau al oraşului, fiind în pericol de insolvenţă în orice moment. Teatrul funcţiona în condiţii de provizorat, neavând propria sa clădire, a mai spus Milo Jurani.

"Teatrul trebuia să împartă scenă cu grupuri călătoare din Austria, Germania, Ungaria şi Republica Cehă, nu avea o scenă, nu avea decoruri, costume sau dispozitive tehnice. Următoarea problemă a fost absenţa actorilor slovaci care să-şi părăsească slujbele şi să lucreze ca profesionişti în teatru slovac. (...) Paradoxul noului înfiinţat teatru naţional este demonstrat cel mai bine de faptul că teatrul naţional slovac era slovac doar cu numele", a afirmat reprezentantul Slovaciei.

Edite Lescinska-Tisheizere, reprezentanta ţărilor baltice, a spus că, privite din afară, cele trei ţări baltice - Letonia, Lituania şi Estonia - par a fi "un grup de ţări cu o realitate complexă", diferenţele putând fi observate de oricine priveşte puţin mai atent.

"Tradiţia teatrală a teatrului lituanian se îndreaptă spre metaforă, spre ritual, spre intuiţie, în timp ce tradiţia din teatrul estonian şi letonian se îndreaptă spre cuvânt, naraţiune, înţelegere intelectuală. Desigur, nu există stiluri pure, nu există tradiţii pure", a apreciat Edite Lescinska-Tisheizere.

Ea a afirmat că tradiţia teatrală din Ţările Baltice "este destul de tânără", teatrul din Letonia începând în 1870, în Estonia la începutul secolului XX, în 1906, iar în Lituania teatrul profesionist începând după ce s-a creat statul naţional, în anii 1920.

Evenimentul a fost organizat în parteneriat cu Secţia Română (Teatrologie) a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) şi Departamentul de Studii Teatrale al UNATC "I.L. Caragiale. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)