Comunicat de presă - Asociația C.O.M.P.A.S.
Asociația C.O.M.P.A.S. s-a alăturat campaniei europene DiCE/ECCAM pentru conștientizarea cancerului colorectal, cea mai des întâlnită formă de cancer din România.
București, 5 mai 2026 - Asociația C.O.M.P.A.S s-a alăturat eforturilor inițiate de Digestive Cancers Europe (DiCE), organizație-umbrelă la nivel european care reprezintă pacienții cu afecțiuni oncologice digestive, pentru a promova la nivel național importanța prevenției și depistării precoce a cancerului colorectal.
În luna martie, dedicată la nivel internațional conștientizării cancerului colorectal, Asociația C.O.M.P.A.S. a desfășurat o amplă campanie de informare și educare, desfășurată atât pe teren, cât și pe platformele de socializare (Facebook, Instagram, LinkedIn), pentru a explica publicului larg că acest tip de cancer poate fi prevenit.
În cadrul acțiunilor din stradă, prilej cu care oamenii obișnuiți au primit informații prețioase despre cum poate fi prevenit acest tip de cancer care evoluează adesea în tăcere, fără niciun avertisment, au luat parte voluntari ai asociației precum și voluntari NaviCare - navigatori de pacienți în cadrul celui mai mare program de navigare gratuită din România, condus de Monica Althamer, coordonat de Andi Cârlan și susținut de Fundația Metropolis. În Parcul Cinema Floreasca din București, voluntarii au stat de vorbă cu zeci de oameni, tineri, vârstnici, dar și cu familii cu copii mici. Cel mai important aspect al acelor ore petrecute cu bucureștenii a fost că au înțeles mult mai bine importanța prioritizării prevenției versus tratament.
'Ca navigatori de pacienți, vedem zilnic impactul devastator pe care un diagnostic oncologic tardiv îl poate avea asupra bolnavilor, dar și asupra familiilor lor. Iar cancerul colorectal poate fi prevenit. Prin alăturarea noastră la inițiativa ECCAM a organizației DiCE, am dus mesajul campaniei pe străzi și în mediul online, pentru a reaminti tuturor că prevenția și screening-ul nu sunt opționale. Screening-ul pentru cancerul colorectal este făcut tocmai pentru a depista boala din timp, se adresează persoanelor sănătoase, persoanelor fără simptome, celor care se apropie de vârsta de 50 de ani. În paralel, screeningul se adresează și persoanelor care manifestă diverse simptome și care ar trebui să nu mai amâne vizita la medic. În 2026, depistat la timp, cancerul, mai ales cel colorectal, este o boală care se tratează, este o boală cu care se poate trăi.' - Andi Cârlan, președinte Asociația C.O.M.P.A.S.
Întreaga acțiune desfășurată de către Asociația Compas și navigatorii voluntari Navicare, pe parcursul lunilor martie-aprilie, s-a desfășurat în paralel și în mediul online, unde mărturiile pacienților, materialele informative postate și mesajele de conștientizare a acestei boli necruțătoare au avut un impact de peste 100.000 de persoane.
În România, statisticile sunt îngrijorătoare:
* Cancerul colorectal este cea mai des întâlnită formă de boală oncologică și a doua cauză de deces prin cancer;
* Anual, apar peste 13.000 de cazuri noi;
* Mortalitatea depășește semnificativ media UE.
Cancerul colorectal reprezintă una dintre cele mai frecvente forme de cancer din Europa, însă, dacă este diagnosticat în stadii incipiente, rata de supraviețuire la 5 ani ajunge la 90%. Cu toate acestea, multe cazuri sunt depistate prea târziu, deseori din cauza lipsei simptomelor în stadiile inițiale. Campania ECCAM, sub deviza 'Early detection Saves lives. Screening supports healthy ageing' (Depistarea timpurie salvează vieți. Screening-ul sprijină o îmbătrânire sănătoasă), își propune să normalizeze participarea la programele de screening și să încurajeze obiceiurile sănătoase.
Despre Asociația C.O.M.P.A.S.
Asociația C.O.M.P.A.S. este o entitate non-profit care funcționează ca o organizație-umbrelă pentru navigatorii care își doresc să facă parte dintr-o structură profesională recunoscută. Prin colaborări active cu autorități, instituții medicale și organizații din România și din străinătate, Asociația C.O.M.P.A.S. contribuie la dezvoltarea unui cadru profesional solid și etic, menit să ajute pacienți pentru a identifica mai ușor navigatorii de pacienți.
Pentru a accesa Registrul Național al Navigatorilor de Pacienți este vă rugăm să vizitați:
https://asociatiacompas.ro/navigatori-pacienti/.
Pentru mai multe informații despre activitatea Asociației C.O.M.P.A.S. vă rugăm să accesați https://asociatiacompas.ro/ sau pagina oficială de Facebook https://www.facebook.com/asociatia.compas
Proiecte inițiate de Asociația C.O.M.P.A.S.
Prin #ProiectNasta, asociația a donat Institutului de Pneumoftiziologie 'Marius Nasta' din București 20 de paturi moderne și saltele, în cadrul unei inițiative lansate în iulie 2025, parte a unui program mai amplu dedicat îmbunătățirii condițiilor de îngrijire a pacienților, cu o valoare totală de 150.000 de lei.
Prin proiectul #oSingurăînțepătură, inițiat în luna martie 2026, s-au achiziționat două aparate AccuVein (dispozitive portabile de vizualizare a venelor, atât de vitale în cazul pacienților oncologici), în valoare de 52.200 de lei, pentru Clinica de Cardiologie IUBCV 'Prof. Dr. C.C. Iliescu, și urmează să îl achiziționeze și livreze și pe al treilea'
Despre Digestive Cancers Europe (DiCE)
Digestive Cancers Europe (DiCE) este o organizație europeană non-profit care reunește asociații de pacienți și colaborează cu părțile interesate dedicate cancerelor digestive. Prin advocacy, cercetare și campanii de conștientizare, DiCE sprijină pacienții și aparținătorii pentru a îmbunătăți rata de supraviețuire și calitatea vieții. ECCAM (European Colorectal Cancer Awareness Month) este inițiativa lor anuală desfășurată în luna martie.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.