Prof. univ. dr. Andrei Pippidi, cel care a donat, miercuri, 27 de documente aparţinând arhivei bunicului acestuia, Nicolae Iorga, despre Unirea Basarabiei cu Vechiul Regat, a afirmat că familia sa a dorit ca regimul comunist să nu afle despre existenţa acestora, cu atât mai mult cu cât, după 1948, au dispărut multe documente referitoare la această provincie românească.

"Am dorit să nu ştie comuniştii despre existenţa acestor documente. Prin urmare, ca şi în alte cazuri, dar puţine, din păcate, familiile care aveau, pe atunci, foarte aproape în spatele lor un asemenea trecut păstrau tăcerea. Şi, când n-au fost siliţi să-şi părăsească locuinţa - din păcate, aşa a fost cu alţi mulţi - n-au fost azvârliţi afară din casele lor, atunci au putut păstra o arhivă, mai ales dacă în această familie era, aş zice, un fanatism al arhivei. Pentru că, unul după altul, toţi membrii familiei au păstrat toate scrisorile pe care le-au primit, uneori şi ciorne ale scrisorile cu care răspundeam. Deci, în felul acesta au fost cruţate anumite documente", a spus istoricul.

Valoarea pieselor donate este cu atât mai mare cu cât, spune Andrei Pippidi, "în 1948 şi imediat în anii următori, din imensa moştenire de documente din Colecţia Iorga au dispărut aproape toate cele referitoare la Basarabia".

"Ne place să bănuim că, până la urmă, au ajuns la Chişinău. Dar răspunsul colegilor de la Chişinău acum este că nu le au nici ei. Deci, e cu putinţă ca ele să fi fost distruse. Aşa se face că în partea de moştenire care mi-a revenit mie după ce mama şi fraţii ei s-au dus s-au găsit aceste documente şi pot să-mi închipui în ce împrejurări ele au ajuns să fie în această colecţie", a mai spus profesorul.

Pippidi a mărturisit că nimeni din familie nu i-a dezvăluit pentru mult timp nimic despre aceste documente.

"Nimeni nu-mi spunea că este ceva excepţional şi am crezut întotdeauna că aceasta este o casă care trăieşte ca toate celelalte case. Ei, nu era chiar aşa, dar aceasta a fost o încredinţare pe care am avut-o de timpuriu", a adăugat Andrei Pippidi.

Istoricul a dezvăluit faptul că Nicolae Iorga şi-a dorit ca, după moartea lui, casa în care a locuit cu familia să devină "un muzeu şi o arhivă".

"Intenţia bunicului meu era ca, după moartea lui şi a soţiei sale, casa lor să fie un muzeu. Un muzeu şi o arhivă. Deci, o parte din institutul construit în ultimii ani ai vieţii lui - '37 - '39 - era rezervată familiei şi, desigur, acolo era şi arhiva, întreagă atunci. Nu ştiu nici acum în ce încăperi, dar era acolo. Intenţia a fost ca Academia să primească această arhivă şi aceasta s-a realizat în scurt timp după sfârşitul războiului. În '53, mare parte din această arhivă era deja la Academie. Între timp însă, şi anume în anul naşterii mele, în vara 1948, părinţii mei şi cu mine am plecat, am fost... nu... evacuaţi e prea mult spus. Ni s-a dat a înţelege că asta nu mai e casa noastră. Şi am plecat. Dar asta înseamnă că partea din arhivă care încă nu ajunsese la Academie a fost împărţită în grabă între membrii familiei. Şi aşa se face că, mult mai târziu, în anii '66 - '70, am fost moştenitorul, unul după altul, al unchilor mei - Mircea, Ştefan şi Valentin", a spus profesorul Pippidi.

El a subliniat însă că Institutul de Istorie "Nicolae Iorga" "face însă un lucru extraordinar" pentru care îi este "recunoscător".

"O colegă şi prietenă care e cercetătoare acolo, Raluca Tomi, şi ţin să se ştie acest nume, pentru că a început să se ocupe cu devotament de clasarea acestei arhive private, care deocamdată este privată, dar nu va rămâne aşa. Clasarea a ajuns azi dimineaţă la pachetul 18 şi mâine o s-o rog pe doamna Tomi să primească un alt pachet masiv de documente. Evident, tot ce e clasat de dânsa rămâne în clădirea Institutului 'Iorga', care, am fost prevenit, n-o să mai fie multă vreme potrivită cu această funcţie de deţinătoare a arhivei, că nu mai e loc, nu mai încape. Vom vedea ce se poate face. Dar, deocamdată, pot să vă spun că din mâna mea au trecut la Institutul 'Iorga' bine clasate un număr în creştere de documente", a încheiat Andrei Pippidi.

27 de documente donate de prof. univ. dr. Andrei Pippidi, aparţinând arhivei lui Nicolae Iorga, despre Unirea Basarabiei cu Vechiul Regat, au intrat, începând de miercuri, în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României (MNAR).

Ceremonia de semnare a actului de donaţie, prin care documentele din arhiva marelui istoric - ziare, fotografii şi telegrame - vor intra în patrimoniul MNAR, s-a desfăşurat la sediul instituţiei muzeale.

Printre materiale, adunate de către Nicolae Iorga la începutul secolului XX, apoi în 1918 şi în perioada interbelică, se numără câteva numere ale ziarului 'Sfatului Ţării' în română şi în rusă, documente purtând antetul Sfatului Ţării, unele cu adnotările lui Nicolae Iorga, documente manuscrise în limba rusă.

Proclamaţia prin care basarabenii sunt informaţi de către Sfatul Ţării despre votarea legilor agrare şi despre modul în care se va realiza împroprietărirea ţăranilor, cupuri din ziarele epocii cu privire la personalităţi basarabene precum Ioan Pelivan, Pantelimon Halippa, Alecu Mateevici, Elena Alistar - acestea sunt doar câteva din preţioasele piese ale donaţiei profesorului Pippidi.

Potrivit directorului general al MNIR, Ernest Oberlander Târnoveanu, în urma politicii de încurajare a donaţiilor, practicată de conducerea instituţiei, în ultimii cinci ani, patrimoniul muzeului a crescut cu peste 20.000 de piese donate. Ca o ilustrare a acestei politici, în acest an, MNIR a primit diploma şi medalia de acordare a Premiului Nobel cu care a fost distins profesorul doctor George Emil Palade în 1974 şi o planşă reprezentând Columna lui Traian, realizată prin tehnica gravurii în atelierul marelui arhitect şi gravor italian Giovani Batista Piranesi. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Popescu, editor: Florin Marin, editor online: Alexandru Cojocaru)