Începe Festivalul Capitalelor Naţiunilor Centenare; spectacole de teatru, filme, concerte şi expoziţii - până pe 17 septembrie
Spectacole de teatru, filme, concerte, întâlniri cu scriitori, expoziţii, conferinţe şi dezbateri vor avea loc la Festivalul Capitalelor Naţiunilor Centenare, care se va desfăşura de luni până pe 17 septembrie.
La evenimentul în care zece ţări europene sărbătoresc, în 2018, independenţa lor, vor participa România, Polonia, Austria, Ungaria, Letonia, Lituania, Estonia, Slovacia, Cehia şi Republica Moldova, informează pagina de Facebook a manifestării.
În prima zi va putea fi urmărit spectacolul "Noaptea străbunilor" de Adam Mickiewicz, regia Piotr Tomaszuk (Teatrul Wierszalin, Polonia), la Teatrul de Comedie, Sala "Radu Beligan".
Pe 12 septembrie va fi prezentat spectacolul lui Andrei Şerban - "Mult zgomot pentru nimic", de William Shakespeare, iar pe 13 septembrie va putea fi văzut "Războiul nu are chip de femeie", de Svetlana Alexijevic (Teatrul Slovac de Cameră, Bratislava). "Fata Morgana" de Dumitru Solomon, în direcţia de scenă a lui Victor Ioan Frunză, montat la Teatrul Dramaturgilor Români, are loc vineri, fiind urmat, sâmbătă, de un one-man-show susţinut de Radu Gheorghe şi de spectacolul "Căldură în noiembrie" de Yana Dobreva, de la Teatrul "Eugene Ionesco" (Chişinău, Republica Moldova). "Clasa noastră" de Tadeusz Słobodzianek, de la Teatrul Naţional Dramatic, Vilnius, Lituania, încheie, pe 16 septembrie, la Sala Studio a Teatrului Naţional din Bucureşti, seria spectacolelor din cadrul festivalului.
Potrivit site-ului evenimentului, prima zi a festivalului va fi deschisă, de la ora 18,00, cu filmul "Falsificatorii de bani", regia Stefan Ruzowitzky (Austria), la Sala Perpessicius a Muzeului Naţional al Literaturii Române. De la ora 18,30, la Sala Galateca de la Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" va avea loc vernisajul expoziţiei colective "Confluenţe 100".
"Conceptul expoziţiei este recrearea unui traseu personal, atât prin temele abordate, cât şi prin tehnica folosită, pentru fiecare artist invitat. Temele subiective sunt reunite prin conceptul predominant - acela al libertăţii şi al libertăţii de exprimare, ca parte esenţială a valorilor europene", se arată în prezentarea expoziţiei.
Artiştii care vor expune sunt Arina Ailincăi (România), Aigars Bikse (Letonia), Teodor Buzu (Republica Cehă), Zuzu Caratănase (România), Maja Demska (Polonia), Manfred Egger (Austria), Alzbeta Josefy (Estonia), Voldemars Johansons (Letonia), Martin Kocourek (Republica Cehă), Alena Kotzmannova (Republica Cehă), Iurie Matei (Republica Moldova), Dragoş Pătraşcu (România), Ghenadie Popescu (Republica Moldova), Rimas Sakalauskas (Lituania), Kristina Sereikaite (Lituania), Mariana Ştefaneţ (Republica Moldova), Antal Vasarhelyi (Ungaria).
Expoziţia este deschisă între 10 şi 17 septembrie. În perioada 21 septembrie - 1 octombrie, expoziţia va fi prezentată în Sala Mare din Calea Griviţei 64-66.
Tot în prima zi a evenimentului, de la ora 20,00, în grădina Muzeului Naţional al Literaturii Române, va avea loc un spectacol-recital de poezie susţinut de Mircea Dinescu, urmat, de la ora 21,00, de filmul polonez "Structura cristalului", regia Krzysztof Zanussi.
În cadrul festivalului va avea loc şi conferinţa "Un veac de identitate: teatru şi cultura europeană după 1918", cu invitaţi din România, Polonia, Slovacia, Letonia, Cehia, Austria.
Ion Caramitru şi Aurelian Octav-Popa vor putea fi ascultaţi, marţi, cu recitalul "Dor de Eminescu", în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I".
Festivalul Capitalelor Naţiunilor Centenare (FCNC) este un eveniment iniţiat de Primăria Municipiului Bucureşti prin Muzeul Naţional al Literaturii Române, Teatrul de Comedie şi Teatrul Dramaturgilor Români. AGERPRES/(AS - autor: Petronius Craiu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Timiș: Noi vestigii, atribuite populațiilor avare, descoperite pe șantierul Centurii de Vest Timișoara
Un complex funerar de secole VI - VII d.Hr. a fost descoperit în cadrul cercetărilor arheologice desfășurate pe traseul Centurii Timișoara Vest, după ce, în aprilie, pe același traseu au fost descoperite vestigii romane din secolele II-IV d.Hr. ''A fost identificat un complex funerar datat în secolele VI - VII d. Hr.,
UZPR critică decizia instanței privind obligarea jurnaliștilor de la RTV la plata a milioane de lei ca despăgubiri
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR) susține că hotărârea pronunțată de Tribunalul București prin care trei jurnaliști de la postul România TV au fost obligați la plata unor despăgubiri de milioane de lei către Asociația Dăruiește Viață ridică o problemă ''majoră'' pentru funcționarea liberă a presei în țara noa
Vaslui: Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, derulată la Huși în perioada 4-6 mai
Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române are loc în perioada 4-6 mai, la Episcopia Hușilor, în cadrul întâlnirii fiind analizate acțiunile de ordin social derulate în cadrul Bisericii. ''Orice faptă bună pe care o îndreptăm spre cineva care este privat de cele materiale a
''Kontinental '25'' - Cel mai bun film de lungmetraj, la Gala Premiilor Gopo
''Kontinental '25'' în regia lui Radu Jude a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj, la cea de a XX-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care s-a desfășurat, luni seara, la Teatrul Național ''I. L. Caragiale'' din Capitală.
Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat ilustrei personalități culturale care a fost academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga, critic și istoric literar, eseist și filosof al culturii, are loc, marți, în Aula Academiei Române. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, manifest
Bihor/Teatrul Regina Maria a anunțat premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de Cehov - a doua oară din 1959
Teatrul Regina Maria din Oradea a anunțat luni premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de A.P. Cehov, în regia lui Cristian Ban, care va avea loc sâmbătă și duminică, 9 și 10 mai, de la ora 19:00. Potrivit comunicatului remis de instituția teatrală, este pentru a doua oară când textul dramaturgului rus se montează pe scena Teatrului R
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești, gazda Conferinței ANBPR 'BiblioNEXT' 2026
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești va fi gazda Conferinței Asociației Naționale a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) 'BiblioNEXT', eveniment care are loc în perioada 7-8 mai. Ediția din acest an aduce în prim-plan rolul bibliotecii publice ca spațiu de inovare, incluziune digitală și interacțiune inteligentă cu
Turneul Național Flautul Fermecat, cu spectacolul 'Tango con Brio', pornește de la Târgu Mureș
Cea de-a XV-a ediție a Turneului Național Flautul Fermecat, cu tema 'Tango con Brio', avându-i ca protagoniști pe flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, violoncelistul Mircea Marian și pianista Clementina Ristea Ciucu, pornește în acest an de la Târgu Mureș, în data de 10 mai, și se încheie la Bacău în 22 mai. 'Flauti
VIDEO Starețul Mănăstirii Putna, la 20 de ani de la moartea Zoei Dumitrescu-Bușulenga: Este o onoare să avem rămășițele sale pământești
Una dintre cele mai mari personalități ale culturii române, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, membră a Academiei Române, a Academiei de Științe și Studii Europene din Franța, dar și director al Institutului de Istorie și Teorie Literară 'George Călinescu' din București, este comemorată în data de 5 mai 2026, la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice.
Singurul Van Gogh din România - expus în premieră, din 9 mai, la Art Safari New Museum
Expoziția 'Colecția recuperată. Povestea Slătineanu', care aduce în fața publicului singura operă semnată Vincent van Gogh aflată în România, 'Culegătoarea de morcovi', va putea fi vizitată în perioada 9 mai - 19 iulie la Art Safari New Museum. 'Colecția Slătineanu este una dintre cele mai valoroase
REPORTAJ/Buzău: Oracolele, 'rețelele sociale pe hârtie' de altădată, valorificate muzeal; creau și consolidau relațiile dintre tineri
Oracolele sunt considerate precursoare ale profilelor de social-media din zilele noastre, un fel de 'rețea socială pe hârtie', care au intrat în portofoliul unor colecționari de artă, fiind valorificate inclusiv de Muzeul Județean Buzău, întrucât oferă acces direct la viața cotidiană și la universul emoțional al adolescenților de altăd
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' împlinește 90 de ani; evenimente dedicate aniversării în perioada 10-17 mai
O serie de evenimente dedicate împlinirii a 90 de ani de la deschiderea Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti', una dintre cele mai vizitate instituții muzeale din țară, vor avea loc în perioada 10-17 mai. Ceremonia oficială de deschidere a Zilelor Muzeului Satului va fi pe 10 mai, la scena Dumitra, cu începere
Gala Premiilor Gopo #20, luni, la Teatrul Național din București
Gala Premiilor Gopo, ediție aniversară #20, va avea loc luni, la Sala 'Ion Caramitru' a Teatrului Național din București. Gala Premiilor Gopo va fi prezentată pentru a treia oară la rând de actorul de stand-up comedy Claudiu Teohari, cunoscut publicului ca Teo, informează organizatorii. Filmul 'Dinți de lapte
Eurovision2026/ Delegația României a plecat la Viena; Alexandra Căpitănescu: Ne dorim să îi facem mândri pe români (GALERIE FOTO+VIDEO)
Delegația României la Eurovision a plecat duminică la Viena, orașul-gazdă al competiției, unde, în perioada 12 - 16 mai, vor avea loc semifinalele și finala ediției din acest an. Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României în competiție cu piesa 'Choke Me', va urca pe scena Eurovision alături de colegii săi de
Mass-media publică, între provocări și reforme: dezbatere organizată de Ziua Libertății Presei (GALERIE FOTO)
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' a constituit tema dezbaterii organizată, duminică, în contextul Zilei Mondiale a Libertății Presei, de Televiziunea Română, în parteneriat cu Radio România și











