Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Iași
Bărbat depistat la volan, deși avea dreptul de a conduce suspendat
Marți, 05 Mai 2026
Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bivolari au depistat, pe timpul unei misiuni specifice, un bărbat conducând un autoturism, deși avea acest drept suspendat.
În data de 4 mai a.c., în jurul orei 21:10, pe timpul desfășurării unei misiuni specifice de supraveghere și control în zona de competență, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Bivolari - ITPF Iași au observat, pe raza localității Bivolari, un autoturism al cărui șofer a efectuat o manevră neregulamentară, intrând în parcarea unui magazin.
Astfel, în urma verificărilor specifice efectuate cu ajutorul aplicației eDAC, colegii noștri au constatat că acesta figurează ca având dreptul de a conduce suspendat.
Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a plecat de la domiciliu la magazin pentru a recicla niște sticle, dar deoarece fiica minoră era agitată, a urcat la volanul autoturismului pentru a da posibilitatea soției să o ia în brațe, în vederea liniștirii.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.