ProEtnica: Volumul ''Dumnezeu mă vrea aici'' - Radu Carp în dialog cu Eginald Schlattner -, lansat la Sighişoara
Volumul ''Dumnezeu mă vrea aici'' - Radu Carp în dialog cu Eginald Schlattner - a fost lansat la Sighişoara, sub egida Academiei Interculturale de Vară ProEtnica.
Cartea apărută la editura ''Lumea credinţei'' reprezintă un dialog original al profesorului Radu Carp cu prozatorul Eginald Schlattner, pastor luteran, pe care l-a cunoscut în urmă cu un an la Sighişoara.
"Eu nu am vocaţia interviurilor, eu scriu cărţi ştiinţifice. Am citit însă multe interviuri ale lui Eginald Schlattner, în care el relatează despre romanele sale, despre literatură, despre experienţele sale personale, dar nu am citit prea multe despre viaţa fascinantă a acestui personaj în afara literaturii. Despre omul Eginald Schlattner se ştie mai puţin şi mai ales despre vocaţia sa, despre confesiunea sa, despre religie, ce crede el despre religia sa, despre viitorul religiei sale în Transilvania, dat fiind faptul că minoritatea germană numără astăzi vreo 10.000 de persoane. (...) Va supravieţui religia minorităţii? Întrebare care se pune, din păcate, nu numai în cazul acestei minorităţi, ci în general. Şi l-am întâlnit pe Eginald Schlattner la Sighişoara, de aceea am ţinut ca această lansare să fie aici şi i-am făcut o propunere pe care iniţial a refuzat-o: 'Dacă tot ne găsim aici, poate acceptaţi să aveţi un dialog legat de tot ceea ce n-aţi vorbit în spaţiul public - etnie, religie, poziţionarea sa faţă de chestiunea minorităţilor, faţă de chestiunea confesională", a detaliat autorul, profesor la Facultatea de Studii Politice a Universităţii Bucureşti.
Ca o premieră, a anunţat Radu Carp, aceasta va fi prima carte a lui Eginald Schlattner care va fi tradusă din limba română în germană.
El a explicat că a ales acest titlu pentru că Eginald Schlattner i-a povestit traseul destinului său, de fost deţinut politic, în ultimii ani fiind preot - misionar în închisori. "Mi-a povestit exact ce s-a întâmplat - cum dintr-un subinginer, brusc a avut această revelaţie că trebuie să facă Facultatea de Teologie evanghelică la Sibiu, că trebuie să se ducă într-o comună uitată de Dumnezeu şi să slujească, cum că după '90 are nevoie de această latură inedită de a fi confesorul celor aflaţi în închisoare de etnie germană. (...). Are şi această vocaţie pe care puţini preoţi o au în general, mulţi se feresc de închisori, să aibă de-a face cu deţinuţi. Şi în carte relatează şi experienţele lui personale cu deţinuţi, relatează o perioadă foarte interesantă despre care n-a mai vorbit'', a arătat autorul.
În carte, Radu Carp abordează, între altele, şi problematica relaţiei dintre confesiunea evanghelică şi alte confesiuni creştine, context în care se poate descoperi "legătura intimă", potrivit autorului, dintre Eginald Schlattner şi Ortodoxie.
Sub aceeaşi egidă a avut loc, înaintea acestui eveniment, o dezbatere cu tema "Panorama minorităţilor naţionale din Europa şi a mijloacelor de protecţie a acestora prin instrumente supra-naţionale".
În cadrul acesteia, Radu Carp a evidenţiat rolul activ jucat de Consiliul Europei, dar şi cadrul juridic stabil în domeniul minorităţilor naţionale.
"Este cel mai stabil cadru din Europa prin raportare la alte probleme - cum ar fi cea a religiei sau a educaţiei. În ceea ce priveşte minorităţile, avem câteva standarde bine stabilite privind crearea unor noi instrumente la nivelul Uniunii Europene. (...) Problema minorităţilor este una specific europeană. Diversitatea este mai mare decât pe orice alt continent. (...) Situaţia minorităţilor naţionale diferă de la ţară la ţară şi, de aceea, abordarea este diferită. Problema minorităţilor naţionale este parte a problemei mai largi a drepturilor omului. Nu se poate face o separaţie între drepturile omului şi problema minorităţilor", a precizat Radu Carp.
El a adăugat că în România nu există foarte multă jurisprudenţă, dar atâta cât este ne ajută să vedem că protecţia minorităţilor este un domeniu foarte dinamic, iar articolele referitoare la protecţia minorităţilor pot fi invocate oricând în faţa instanţelor naţionale, dar şi în faţa CEDO.
Maria Korek, preşedintele Asociaţiei Divers, a subliniat, la rândul său, că totul este în permanentă schimbare.
"Factorii care aduc schimbarea sunt foarte diferiţi, astfel că este bine că această iniţiativă cetăţenească 'Minority SafePack' a reuşit să dea de gândit Uniunii Europene şi Comisiei Europene care a considerat înainte că este destul (...) şi a lăsat doar aceste instrumente supra-naţionale pe care le folosim. (...) Aceasta este cea mai mare problemă - jurisprudenţa protecţiei minorităţilor naţionale, pentru că ea ar trebui să se producă şi pe plan local în toate administraţiile şi doar în cazuri extreme să mergem la CEDO. În prezent, nu este aşa", a arătat Maria Korek.
În cursul serii de joi are loc proiecţia unui film inspirat din primul roman al lui Eginald Schlattner - "Cocoşul decapitat", acţiunea având loc la 23 august 1944.
Ambele evenimente, care au avut loc la Primăria Sighişoara, s-au desfăşurat cu prilejul celei de-a 16-a ediţii a Festivalului interetnic ProeEtnica, la care AGERPRES este partener media. AGERPRES/(A - autor: Cătălina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vaslui: Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române, derulată la Huși în perioada 4-6 mai
Adunarea generală a Federației Filantropia a Patriarhiei Române are loc în perioada 4-6 mai, la Episcopia Hușilor, în cadrul întâlnirii fiind analizate acțiunile de ordin social derulate în cadrul Bisericii. ''Orice faptă bună pe care o îndreptăm spre cineva care este privat de cele materiale a
''Kontinental '25'' - Cel mai bun film de lungmetraj, la Gala Premiilor Gopo
''Kontinental '25'' în regia lui Radu Jude a primit Trofeul Gopo pentru cel mai bun film de lungmetraj, la cea de a XX-a ediție a Galei Premiilor Gopo, care s-a desfășurat, luni seara, la Teatrul Național ''I. L. Caragiale'' din Capitală.
Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat ilustrei personalități culturale care a fost academicianul Zoe Dumitrescu-Bușulenga, critic și istoric literar, eseist și filosof al culturii, are loc, marți, în Aula Academiei Române. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, manifest
Bihor/Teatrul Regina Maria a anunțat premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de Cehov - a doua oară din 1959
Teatrul Regina Maria din Oradea a anunțat luni premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de A.P. Cehov, în regia lui Cristian Ban, care va avea loc sâmbătă și duminică, 9 și 10 mai, de la ora 19:00. Potrivit comunicatului remis de instituția teatrală, este pentru a doua oară când textul dramaturgului rus se montează pe scena Teatrului R
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești, gazda Conferinței ANBPR 'BiblioNEXT' 2026
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești va fi gazda Conferinței Asociației Naționale a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) 'BiblioNEXT', eveniment care are loc în perioada 7-8 mai. Ediția din acest an aduce în prim-plan rolul bibliotecii publice ca spațiu de inovare, incluziune digitală și interacțiune inteligentă cu
Turneul Național Flautul Fermecat, cu spectacolul 'Tango con Brio', pornește de la Târgu Mureș
Cea de-a XV-a ediție a Turneului Național Flautul Fermecat, cu tema 'Tango con Brio', avându-i ca protagoniști pe flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, violoncelistul Mircea Marian și pianista Clementina Ristea Ciucu, pornește în acest an de la Târgu Mureș, în data de 10 mai, și se încheie la Bacău în 22 mai. 'Flauti
VIDEO Starețul Mănăstirii Putna, la 20 de ani de la moartea Zoei Dumitrescu-Bușulenga: Este o onoare să avem rămășițele sale pământești
Una dintre cele mai mari personalități ale culturii române, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, membră a Academiei Române, a Academiei de Științe și Studii Europene din Franța, dar și director al Institutului de Istorie și Teorie Literară 'George Călinescu' din București, este comemorată în data de 5 mai 2026, la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice.
Singurul Van Gogh din România - expus în premieră, din 9 mai, la Art Safari New Museum
Expoziția 'Colecția recuperată. Povestea Slătineanu', care aduce în fața publicului singura operă semnată Vincent van Gogh aflată în România, 'Culegătoarea de morcovi', va putea fi vizitată în perioada 9 mai - 19 iulie la Art Safari New Museum. 'Colecția Slătineanu este una dintre cele mai valoroase
REPORTAJ/Buzău: Oracolele, 'rețelele sociale pe hârtie' de altădată, valorificate muzeal; creau și consolidau relațiile dintre tineri
Oracolele sunt considerate precursoare ale profilelor de social-media din zilele noastre, un fel de 'rețea socială pe hârtie', care au intrat în portofoliul unor colecționari de artă, fiind valorificate inclusiv de Muzeul Județean Buzău, întrucât oferă acces direct la viața cotidiană și la universul emoțional al adolescenților de altăd
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' împlinește 90 de ani; evenimente dedicate aniversării în perioada 10-17 mai
O serie de evenimente dedicate împlinirii a 90 de ani de la deschiderea Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti', una dintre cele mai vizitate instituții muzeale din țară, vor avea loc în perioada 10-17 mai. Ceremonia oficială de deschidere a Zilelor Muzeului Satului va fi pe 10 mai, la scena Dumitra, cu începere
Gala Premiilor Gopo #20, luni, la Teatrul Național din București
Gala Premiilor Gopo, ediție aniversară #20, va avea loc luni, la Sala 'Ion Caramitru' a Teatrului Național din București. Gala Premiilor Gopo va fi prezentată pentru a treia oară la rând de actorul de stand-up comedy Claudiu Teohari, cunoscut publicului ca Teo, informează organizatorii. Filmul 'Dinți de lapte
Eurovision2026/ Delegația României a plecat la Viena; Alexandra Căpitănescu: Ne dorim să îi facem mândri pe români (GALERIE FOTO+VIDEO)
Delegația României la Eurovision a plecat duminică la Viena, orașul-gazdă al competiției, unde, în perioada 12 - 16 mai, vor avea loc semifinalele și finala ediției din acest an. Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României în competiție cu piesa 'Choke Me', va urca pe scena Eurovision alături de colegii săi de
Mass-media publică, între provocări și reforme: dezbatere organizată de Ziua Libertății Presei (GALERIE FOTO)
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' a constituit tema dezbaterii organizată, duminică, în contextul Zilei Mondiale a Libertății Presei, de Televiziunea Română, în parteneriat cu Radio România și
Ministerul Culturii: Libertatea presei - o condiție pentru orice societate care funcționează democratic
Libertatea presei este o condiție pentru orice societate care funcționează democratic: pune întrebări, cere răspunsuri și menține dialogul public deschis, transmite duminică Ministerul Culturii pe Facebook.
REPORTAJ/Vaslui: Piesa anti-bullying 'În spatele ușilor închise' - moment de reflecție și un pas spre vindecare
Pe scena Centrului Cultural 'Dimitrie Cantemir' Vaslui a avut loc, sâmbătă, premiera piesei de teatru 'În spatele ușilor închise', un proiect al Primăriei Vaslui, prin Direcția de Asistență Socială, care dorește să atragă atenția asupra unui fenomen care face parte din viața noastră și a copiilor noștri, dar despre care se vorbește înc











