Braşov: Muzeul Naţional Bran va funcţiona într-o pensiune din centrul localităţii
Muzeul Naţional Bran va funcţiona, din luna septembrie, într-o pensiune din centrul localităţii după ce contractul dintre Ministerul Culturii şi proprietarii Castelului Bran pentru clădirea Muzeului Vămii Medievale a expirat în luna mai.
''Muzeul Naţional Bran a fost relocat din clădirea Vămii Medievale după încheierea contractului dintre Ministerul Culturii şi proprietarii Castelului, în 24 mai 2018. Pensiunea în care s-a mutat Muzeul Naţional Bran are un spaţiu mult mai generos decât vechiul spaţiu, iar acum lucrăm la amenajarea expoziţiei permanente. Clădirea a fost închiriată pentru o perioadă de trei ani. După aceea, vom vedea. Oricum, există spaţiu suficient pentru cele peste 8.000 de piese ale Muzeului Naţional Bran. Am dori să amenajăm şi nişte spaţii pentru specialiştii în domeniu şi pentru studenţii care doresc să realizeze o serie de studii. Vom vedea peste trei ani dacă se va găsi o altă soluţie sau vom rămâne în continuare în acest spaţiu. Am dori ca luna viitoare să redeschidem Muzeul Naţional Bran pentru vizitatori'', a declarat, pentru AGERPRES, directorul Muzeului Naţional Bran, Mihai Gorgoi.
Viceprimarul comunei Bran, Nicolae Nilă, a precizat, pentru AGERPRES, că administraţia locală încearcă să reabiliteze o clădire mai veche din zonă în care să se mute Primăria, iar în locul instituţiei, care se află lângă intrarea în Castelul Bran, să se mute Muzeul Naţional Bran.
''Noi dorim să reabilităm o clădire din Bran cu fonduri europene, în care să mutăm primăria, dar proiectul a fost respins. Fonduri pentru construirea unui spaţiu nou pentru Muzeul Naţional Bran nu avem. Deocamdată s-a găsit această soluţie provizorie prin mutarea într-o pensiune, care este în zona Parcului Central, aproape de Castelul Bran'', a afirmat viceprimarul.
Directorul Muzeului Judeţean de Istorie Braşov, Nicolae Pepene, a declarat, pentru AGERPRES, că varianta mutării într-o fostă pensiune este una potrivită, având în vedere că şi condiţiile de păstrare şi depozitare a exponatelor sunt mult mai bune.
''Spaţiul este mult mai generos decât ce era la Muzeul Vămii, iar condiţiile de păstrare şi depozitare a exponatelor sunt destul de bune. (...) Este o soluţie provizorie deocamdată. Se lucrează la amenajarea expoziţiei permanente. Să sperăm că se poate deschide luna viitoare, pentru că este mult de lucru'', a spus istoricul Nicolae Pepene.
Purtătorul de cuvânt al Castelului Bran, Bogdana Balmuş, a precizat, pentru AGERPRES, că spaţiul în care a funcţionat Muzeul Naţional Bran va deveni parte integrantă a activităţilor care se desfăşoară la castel şi va contribui la îmbunătăţirea serviciilor pe care le oferă vizitatorilor.
''Cel mai probabil, reamenajarea şi reabilitarea spaţiului va începe anul viitor având în vedere că trebuie aprobate mai multe documente în acest sens. Acesta nu va primi altă destinaţie, ci va fi parte integrantă a activităţilor care se desfăşoară la Castelul Bran, contribuind la îmbunătăţirea serviciilor pe care le oferim vizitatorilor. Va fi un spaţiu de recreere pentru ghizii externi, un spaţiu pentru mama şi copilul, ateliere pentru activităţi creative, săli de conferinţă etc. De asemenea, va fi reamenajat traseul dintre Castel şi acest spaţiu. Va fi o investiţie serioasă care se va face, aşa cum s-a întâmplat cu toate investiţiile făcute până acum la Castelul Bran, prin efortul propriu. În niciun caz această clădire nu va căpăta o altă destinaţie. Acum, clădirea este păzită şi întreţinută pentru a nu se degrada'', a menţionat purtătorul de cuvânt.
Muzeul Bran s-a înfiinţat în anul 1957, moment în care a fost amenajată o expoziţie de artă şi istorie medievală. Mai târziu, prin anii '60, s-a început amenajarea unui muzeu al satului brănean cu titulatura Secţia Etnografică Bran. În toată această perioadă, Muzeul Naţional Bran a fost în administrarea Consiliului Popular Judeţean Braşov. În anul 1987 s-a deschis secţia Vama Medievală, amenajată în clădirea de la baza Castelului, imobil care a aparţinut administraţiei vamale austro-ungare până în anul 1918.
La momentul 1990-1991, când s-a făcut trecerea la Ministerul Culturii, existau trei secţii la Bran: secţia Castel, secţia Vama Medievală şi secţia Etnografie. După retrocedarea Castelului în 2009, s-a desfiinţat secţia Castel şi toate piesele au fost transferate la Muzeul Vămii într-un spaţiu mult mai mic, unde s-a încercat reconstituirea unor interioare din Castel. Tot după retrocedare, între Ministerul Culturii şi moştenitorii Castelului Bran s-a semnat un contract de închiriere a spaţiului pentru care Ministerul a plătit o chirie lunară de câteva mii de euro. AGERPRES / (AS - autor: Jana Pintili, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Bihor/Teatrul Regina Maria a anunțat premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de Cehov - a doua oară din 1959
Teatrul Regina Maria din Oradea a anunțat luni premiera spectacolului 'Unchiul Vania', de A.P. Cehov, în regia lui Cristian Ban, care va avea loc sâmbătă și duminică, 9 și 10 mai, de la ora 19:00. Potrivit comunicatului remis de instituția teatrală, este pentru a doua oară când textul dramaturgului rus se montează pe scena Teatrului R
Bacău: Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești, gazda Conferinței ANBPR 'BiblioNEXT' 2026
Biblioteca Municipală 'Radu Rosetti' Onești va fi gazda Conferinței Asociației Naționale a Bibliotecilor Publice din România (ANBPR) 'BiblioNEXT', eveniment care are loc în perioada 7-8 mai. Ediția din acest an aduce în prim-plan rolul bibliotecii publice ca spațiu de inovare, incluziune digitală și interacțiune inteligentă cu
Turneul Național Flautul Fermecat, cu spectacolul 'Tango con Brio', pornește de la Târgu Mureș
Cea de-a XV-a ediție a Turneului Național Flautul Fermecat, cu tema 'Tango con Brio', avându-i ca protagoniști pe flautistul Ion Bogdan Ștefănescu, violoncelistul Mircea Marian și pianista Clementina Ristea Ciucu, pornește în acest an de la Târgu Mureș, în data de 10 mai, și se încheie la Bacău în 22 mai. 'Flauti
VIDEO Starețul Mănăstirii Putna, la 20 de ani de la moartea Zoei Dumitrescu-Bușulenga: Este o onoare să avem rămășițele sale pământești
Una dintre cele mai mari personalități ale culturii române, Zoe Dumitrescu-Bușulenga, membră a Academiei Române, a Academiei de Științe și Studii Europene din Franța, dar și director al Institutului de Istorie și Teorie Literară 'George Călinescu' din București, este comemorată în data de 5 mai 2026, la 20 de ani de la trecerea la cele veșnice.
Singurul Van Gogh din România - expus în premieră, din 9 mai, la Art Safari New Museum
Expoziția 'Colecția recuperată. Povestea Slătineanu', care aduce în fața publicului singura operă semnată Vincent van Gogh aflată în România, 'Culegătoarea de morcovi', va putea fi vizitată în perioada 9 mai - 19 iulie la Art Safari New Museum. 'Colecția Slătineanu este una dintre cele mai valoroase
REPORTAJ/Buzău: Oracolele, 'rețelele sociale pe hârtie' de altădată, valorificate muzeal; creau și consolidau relațiile dintre tineri
Oracolele sunt considerate precursoare ale profilelor de social-media din zilele noastre, un fel de 'rețea socială pe hârtie', care au intrat în portofoliul unor colecționari de artă, fiind valorificate inclusiv de Muzeul Județean Buzău, întrucât oferă acces direct la viața cotidiană și la universul emoțional al adolescenților de altăd
Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' împlinește 90 de ani; evenimente dedicate aniversării în perioada 10-17 mai
O serie de evenimente dedicate împlinirii a 90 de ani de la deschiderea Muzeului Național al Satului 'Dimitrie Gusti', una dintre cele mai vizitate instituții muzeale din țară, vor avea loc în perioada 10-17 mai. Ceremonia oficială de deschidere a Zilelor Muzeului Satului va fi pe 10 mai, la scena Dumitra, cu începere
Gala Premiilor Gopo #20, luni, la Teatrul Național din București
Gala Premiilor Gopo, ediție aniversară #20, va avea loc luni, la Sala 'Ion Caramitru' a Teatrului Național din București. Gala Premiilor Gopo va fi prezentată pentru a treia oară la rând de actorul de stand-up comedy Claudiu Teohari, cunoscut publicului ca Teo, informează organizatorii. Filmul 'Dinți de lapte
Eurovision2026/ Delegația României a plecat la Viena; Alexandra Căpitănescu: Ne dorim să îi facem mândri pe români (GALERIE FOTO+VIDEO)
Delegația României la Eurovision a plecat duminică la Viena, orașul-gazdă al competiției, unde, în perioada 12 - 16 mai, vor avea loc semifinalele și finala ediției din acest an. Alexandra Căpitănescu, reprezentanta României în competiție cu piesa 'Choke Me', va urca pe scena Eurovision alături de colegii săi de
Mass-media publică, între provocări și reforme: dezbatere organizată de Ziua Libertății Presei (GALERIE FOTO)
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' a constituit tema dezbaterii organizată, duminică, în contextul Zilei Mondiale a Libertății Presei, de Televiziunea Română, în parteneriat cu Radio România și
Ministerul Culturii: Libertatea presei - o condiție pentru orice societate care funcționează democratic
Libertatea presei este o condiție pentru orice societate care funcționează democratic: pune întrebări, cere răspunsuri și menține dialogul public deschis, transmite duminică Ministerul Culturii pe Facebook.
REPORTAJ/Vaslui: Piesa anti-bullying 'În spatele ușilor închise' - moment de reflecție și un pas spre vindecare
Pe scena Centrului Cultural 'Dimitrie Cantemir' Vaslui a avut loc, sâmbătă, premiera piesei de teatru 'În spatele ușilor închise', un proiect al Primăriei Vaslui, prin Direcția de Asistență Socială, care dorește să atragă atenția asupra unui fenomen care face parte din viața noastră și a copiilor noștri, dar despre care se vorbește înc
Ziua Libertății Presei/Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică', organizată de TVR în parteneriat cu Radio România și AGERPRES
Dezbaterea 'Rolul și misiunea mass-media publică' va fi organizată duminică, 3 mai, cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Libertății Presei, de către Televiziunea Română în parteneriat cu Radio România și Agenția Nați
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat mandatul de manager general al TNB
Regizoarea Ada Lupu Hausvater și-a preluat, joi, mandatul de manager general al Teatrului Național 'I.L. Caragiale' București, iar începând de vineri și-a început oficial mandatul la conducerea instituției. 'Ieri a avut loc predarea mandatului de Manager General al
Sesiune omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'' - marți, la Academia Română
Academia Română organizează marți sesiunea omagială ''Zoe Dumitrescu-Bușulenga'', un eveniment comemorativ dedicat celei care a fost prima femeie vicepreședinte al Academiei Române (1990-1994) și președinta Secției de filologie și literatură a Academiei, pe care a condus-o aproape două decenii. Manifestarea va avea












