Sibiu: Spectacolul ''Teorema'' regizat de Eugen Jebeleanu, montat în premieră pe o scenă de teatru din România
Spectacolul "Teorema" după Pier Paolo Pasolini, în regia lui Eugen Jebeleanu, va fi montat în 3 iunie, pentru prima dată pe o scenă de teatru din România, în Sala Mare din Teatrul Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, potrivit unui comunicat de presă trimis marţi către AGERPRES. "Teorema este despre străinul de l&ac
Buzău: 75 de obiecte primite de Nicolae şi Elena Ceauşescu reunite în expoziţia ''Un cuplu, o epocă, multe cadouri''
Muzeul Judeţean a vernisat expoziţia temporară "Un cuplu, o epocă, multe cadouri", organizată în parteneriat cu Muzeul Naţional de Istorie a României, fiind expuse 75 de cadouri primite de cuplul Nicolae şi Elena Ceauşescu cu diferite ocazii. În expoziţie sunt incluse tablouri-portret, tapiserii, vase din porţelan &
Covasna: Expoziţie şi ateliere de Ikebana la Târgul de carte SepsiBook de la Sfântu Gheorghe
Cercul Ikebana din Sfântu Gheorghe, care a împlinit 50 de ani de existenţă, va organiza, la sfârşitul acestei săptămâni, tradiţionala expoziţie de primăvară, în cadrul căreia vor avea loc şi ateliere de aranjamente florale în stil japonez. Vernisajul expoziţiei va avea loc sâmbătă, începând
Neamţ: Meşteri populari din toată ţara, la a 18-a ediţie a Festivalului de Artă Populară ''Lada cu zestre''
A 18-a ediţie a Festivalului de Artă Populară "Lada cu zestre" va reuni, la sfârşitul acestei săptămâni, meşteri populari din toate colţurile ţării, anunţă Complexul Muzeal Naţional Neamţ, organizatorul evenimentului. Şi-au anunţat participarea peste 60 de invitaţi din diverse zone etnografice din ţară şi din Republica Mo
Expoziţie dedicată generaţiei de aur a fotbalului românesc, la Art Safari
Generaţia de aur a fotbalului românesc va fi celebrată, în perioada 23 mai - 2 iunie, printr-o expoziţie la Art Safari în care vizitatorii pot vedea, printre altele, tricoul purtat de Gheorghe Hagi la meciul cu Argentina de la Campionatul Mondial din 1994, cu semnătură olografă, dar şi articole şi fotografii rare de la acel meci istoric.
Buzău: Maraton de spectacole în cadrul celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului "Buzău/Iubeşte/Teatru"
Teatrul "George Ciprian" organizează în perioada 25 mai - 1 iunie cea de-a XIX-a ediţie a Festivalului "Buzău/Iubeşte/Teatru", un maraton de spectacole organizate de instituţii cultură din întreaga ţară, cu prezenţa unor actori precum Marcel Iureş, Cosmin Seleşi sau Lucian Ghimişi. Festivalul va fi deschis s&aci
Iaşi: Premiera spectacolului ''Turandot'' încheie stagiunea Operei
Opera Naţională Română din Iaşi (ONRI) anunţă că stagiunea 2023-2024 se va încheia cu o nouă premieră, "Turandot", de Giacomo Puccini, care este programată pe 29 şi 30 iunie, de la ora 18,30, în Sala Mare. Managerul ONRI, tenorul Andrei Fermeşanu, a precizat, pentru AGERPRES, că nu a fost aleasă &ic
Editura Nemira a lansat ''Integrala dramaturgiei lui Eugene Ionesco''
Editura Nemira a lansat, luni seara, 'Integrala dramaturgiei lui Eugene Ionesco' în două volume care cuprind, în ordine cronologică, toate piesele de teatru ale marelui scriitor. Potrivit coordonatorului Colecţiei Yorick a editurii, Irina Cerchia, lucrarea redă transformările de-a lungul timpului ale lui Ionesco şi este pen
Directoarea Administraţiei Fondului Cultural Naţional: Premiile AFCN reprezintă un mesaj de excelenţă (GALERIE FOTO)
Artişti, manageri şi lucrători culturali au fost prezenţi luni seara, la Sala Pictură a Teatrului Naţional "I.L. Caragiale", la a IX-a ediţie a Galei Premiilor Administraţiei Fondului Cultural Naţional, eveniment în cadrul căruia au fost premiate organizaţii care au iniţiat şi realizat proiecte în anul 2023. Irina Cios, directoarea AFCN,
Dolj: Circa 40 de evenimente, organizate zilnic la Craiova în cadrul Festivalului Internaţional Shakespeare
Circa 40 de evenimente sunt organizate zilnic în Craiova în această perioadă în cadrul Festivalului Internaţional Shakespeare, la care participă regizori, actori, trupe de teatru, critici şi jurnalişti din aproape toată lumea. Iubitorii de teatru pot vedea zilnic spectacole de teatru în sala mare a Naţionalului craiovean de trupe cunosc
Un singur restaurator şi un conservator la Muzeul Vrancei pentru aproape 90.000 de obiecte de patrimoniu
Muzeul Vrancei mai are un singur restaurator şi un conservator pentru cele aproape 90.000 de obiecte de patrimoniu şi, potrivit reprezentanţilor instituţiei, având în vedere că "din urmă alţii nu au mai venit", se încearcă formarea unor noi specialişti din rândul persoanelor deja angajate.
Peste 1.500 de persoane au vizitat Biblioteca Centrală Universitară la Noaptea Muzeelor
Peste 1.500 de persoane au vizitat sâmbătă Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" cu prilejul Nopţii Europene a Muzeelor. "Biblioteca Centrală Universitară "Carol I" şi-a respectat promisiunea şi s-a constituit cu adevărat, în cadrul Nopţii Europene a Muzeelor, într-o destinaţie de excepţie, pentru cei peste 1.500
Noaptea Muzeelor la Târgu Mureş - număr record de 10.777 de vizitatori
Muzeul Judeţean Mureş a anunţat, luni, că în Noaptea Muzeelor la Târgu Mureş numărul vizitatorilor a ajuns la 10.777, fiind un adevărat record, mai mult cu 15% faţă de anul trecut. "10.777 vizitatori la Noaptea Muzeelor 2024 în Târgu Mureş. Nou record la Muzeul Judeţean Mureş cu 1.449 de vizitatori mai mulţi decât anul trecut
Expoziţia temporară 'DAR. Donaţii, achiziţii, recuperări, descoperiri arheologice' - vernisată, marţi, la MNIR
Expoziţia temporară "DAR. Donaţii, achiziţii, recuperări, descoperiri arheologice" va avea vernisajul marţi, de la ora 13,00, la Muzeul Naţional de Istorie a României. Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, evenimentul va avea loc în prezenţa ministrului Culturii, Raluca Turcan, şi a directorului general al MNIR, dr. Ernest Oberl
Zeno Fodor: Se pare că tinerii regizori nu prea sunt atraşi de marile capodopere ale teatrului
Unul dintre cei mai mari critici şi istorici de teatru din România, Zeno Fodor, care a tradus peste 50 de piese şi a publicat aproximativ 2.000 de cronici şi studii teatrale şi cinematografice, susţine că tinerii regizori, cu mici excepţii, nu prea sunt atraşi de marile capodopere, însă speră ca teatrul să se reîntoarcă la rădăcinile lui de cultură foarte p