ICR: Apel pentru parteneriate locale în vederea organizării ediției aniversare a Festivalului Filmului European
Institutul Cultural Român invită instituțiile și operatorii culturali din diverse orașe ale țării să se alăture organizării edițiilor Festivalului Filmului European - FFE 30 desfășurate în afara Bucureștiului.
Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al ICR, transmis joi AGERPRES, în acest an, festivalul va marca cea de-a XXX-a ediție, un moment aniversar ce oferă prilejul consolidării rețelei naționale a evenimentului și extinderii prezenței sale în comunități locale din întreaga țară.
Organizațiile culturale interesate să devină parteneri FFE 2026 pot transmite propunerile de colaborare până la data de 15 ianuarie, la adresa ffe@icr.ro.
'Evenimentele locale ale Festivalului Filmului European vor avea loc în luna mai 2026. În fiecare oraș, festivalul va debuta cu o seară de inaugurare, urmată de două zile de proiecții, cu un program de trei sau patru filme pe zi. Una dintre proiecții va fi dedicată familiilor și copiilor. De asemenea, pot fi organizate evenimente conexe, la propunerea Institutului Cultural Român sau a partenerilor locali', a precizat ICR.
Aplicațiile operatorilor culturali vor include: o descriere a organizației sau a activității culturale desfășurate; detalii despre spațiul propus și dotările tehnice existente pentru proiecții - partenerul local își asumă integral costurile aferente echipamentului de proiecție; informații despre evenimente similare organizate anterior sau link-uri relevante; o scurtă argumentare și un plan de comunicare.
Rezultatele selecției vor fi comunicate prin e-mail în data de 30 ianuarie 2026.
Detalii complete privind implicarea partenerilor locali și responsabilitățile acestora sunt disponibile la https://www.icr.ro/pagini/editie-aniversara-a-festivalului-filmului-european-2026-apel-pentru-parteneri-locali.
Festivalul Filmului European este organizat anual de Institutul Cultural Român sub egida EUNIC România - Rețeaua Institutelor Culturale Naționale din Uniunea Europeană, în parteneriat cu Reprezentanța Comisiei Europene în România și cu sprijinul ambasadelor și institutelor culturale europene din țara noastră.
Ediția 2025 a FFE s-a desfășurat în 10 orașe din România: București, Brașov, Timișoara, Sfântu Gheorghe, Botoșani, Deva, Iași, Chitila, Târgu Jiu și Târgu Mureș. În program s-au aflat 40 de filme de lungmetraj, dintre care 28 în premieră națională, și două selecții de scurtmetraje. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arhidieceza Romano-Catolică de București suspendă iluminatul exterior al Catedralei 'Sfântul Iosif' și al altor biserici
Arhidieceza Romano-Catolică de București anunță suspendarea iluminatului exterior al Catedralei 'Sfântul Iosif' și al altor biserici pe durata stării de alertă din energie. 'În contextul stării de alertă instituite la nivel național în sectorul energetic, ca urmare a secetei prelungite și a scăderii producției de
Mitropolitul Ioan al Banatului: Mediul de afaceri local să fie mai activ în viața județului și a Timișoarei
Mitropolitul Ioan al Banatului a declarat, luni seara, cu prilejul decernării titlului de Cetățean de Onoare al Municipiului Timișoara, că și-ar dori ca mediul de afaceri să fie mult mai activ și să vină în sprijinul autorităților locale și județene pentru crearea unor proiecte comune ale orașului și județului. Titlul i-a fost conferit d
Alba: Alte 22 de șuri cu acoperiș de paie din Apuseni, documentate prin proiectul 'Alba Vernaculară'
Un număr de 22 de șuri și 5 case cu acoperiș de paie din Întregalde au fost documentate în cadrul celei de-a doua ediții a Școlii de vară 'Alba Vernaculară', printr-un proiect care are ca obiective identificarea, inventarierea, documentarea, cartarea, promovarea și valorificarea elementelor de arhitectură vernaculară din Munții Apuseni.
Proclamarea locală a Sfintelor Nazaria, Olimpiada și Elisabeta va avea loc cu prilejul hramului Mănăstirii Văratec
Proclamarea locală a canonizării Sfintelor Cuvioase Nazaria, Olimpiada și Elisabeta (Safta) Brâncoveanu va avea loc, în perioada 15-17 august, cu prilejul hramului Mănăstirii nemțene Văratec, închinat Adormirii Maicii Domnului. Manifestările religioase vor debuta în data de 14 august, când de la ora 15:00 va fi of
Hunedoara: Restaurarea integrală a Castelului Corvinilor va fi gata până la sfârșitul lunii august
Lucrările de restaurare a Castelului Corvinilor din municipiul Hunedoara se vor încheia până la data de 31 august, operațiunile fiind realizate în urma a două proiecte cu finanțare nerambursabilă, în valoare totală de 11,6 milioane de euro, câștigate de administrația locală. Potrivit primarului municipiului Hunedo
Galați: Mănăstirea Toflea sprijină de peste doi ani sute de familii cu alimente, îmbrăcăminte și medicamente
Mănăstirea 'Sfinții Trei Ierarhi și Sfântul Voievod Ștefan cel Mare' din localitatea Toflea, județul Galați, sprijină de peste doi ani sute de familii defavorizate, persoane vârstnice și familii cu mulți copii cu alimente, îmbrăcăminte și medicamente, prin programul filantropic 'Iubește-ți aproapele!', a informat, luni, Arhiepiscopia
Concert de cântări bizantine al Grupului Psaltic Tronos al Patriarhiei Române - pe 12 august, la Sala Dalles
Grupul Psaltic Tronos al Patriarhiei Române va susține pe 12 august, la Sala Dalles, un concert de cântări bizantine, sub conducerea Arhidiaconului Mihail Bucă. Eveniment devenit tradiție la Sala Dalles, dedicat marelui Praznic al Adormirii Maicii Domnului, concertul va avea loc de la ora 19:30, informează organizatorii într-
A murit scriitorul și jurnalistul Traian Dobrinescu
Scriitorul și jurnalistul Traian Dobrinescu a murit la 77 de ani, a anunțat, luni, Uniunea Scriitorilor. 'Uniunea Scriitorilor din România anunță cu profundă tristețe decesul scriitorului și jurnalistului Traian Dobrinescu. Cunoscut ca un minunat coleg și un combatant activ pentru drepturile scriitorilor, Traian Dobrinescu lasă în urmă o operă
REPORTAJ/Mureș: Viața romană, reînviată prin arheologie experimentală la Limesparc Călugăreni
Muzeul Județean Mureș a reușit să deschidă porțile unei mașini a timpului, la Castrul Roman de la Călugăreni, transformând situl arheologic într-un laborator viu al antichității prin arheologie experimentală. Ediția din acest an a Zilei Porților Deschise - 14R a a fost un eveniment ce a preluat ștafeta tradiționalului Festival Roma
MNIR: Lucian Bute a donat Cupa 'Cel mai tehnic pugilist', primită în 1999
Pugilistul Lucian Bute a donat Muzeului Național de Istorie a României mai multe obiecte legate de cariera sa - centura de Campion Național la Box din anul 1999, cupa 'Cel mai tehnic pugilist', o mănușă de box cu autograf și fotografii. Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a MNIR, aflat pentru câteva zile în ța
REPORTAJ/Mureș: Cel mai frumos castel baroc din România și-a redeschis porțile după restaurare (GALERIE FOTO)
După aproape trei ani în care ecoul uneltelor de șantier a dominat saloanele aristocratice, Castelul Teleki din Gornești, considerat cel mai frumos monument baroc din România, și-a redeschis, sâmbătă, porțile, în cadru festiv. Perla arhitecturală transilvăneană, ridicată între anii 1772 și 1803, a fost salvată pri
Hunedoara: Traseul tematic 'Cetatea Bănița' se deschide pentru vizitare, de la 1 august
Un traseu tematic ce include cetatea dacică Bănița și Cheile Băniței, unele dintre cele mai spectaculoase din România, va fi deschis pentru turiști începând cu data de 1 august, acesta având un grad de dificultate mediu și putând fi parcurs în circa 40 de minute, la dus. 'Parcurgerea traseului este fabuloasă pentru că se
Bihor: Sculptura Scarabeul, creată de Peter Hans Jacobi, exponatul lunii august la Muzeul Țării Crișurilor
Sculptura Scarabeul, simbol ce reunește trei semnificații majore, realizată în 1972 de către cunoscutul sculptor, fotograf și artist vizual Peter Hans Jacobi este exponatul lunii august la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea. Potrivit unui comunicat al MÅ¢C, scarabeul (Scarabaeus sacer) era considerat cel mai important simbol al renașterii și r
Ministerul Culturii a intrat în etapa de contractare a proiectelor selectate în cadrul Schemei de ajutor de minimis
Ministerul Culturii anunță că a intrat în etapa de contractare a proiectelor selectate în cadrul Schemei de ajutor de minimis, în urma finalizării etapelor de evaluare și selecție a cererilor de finanțare. 'La finalul etapelor de evaluare și selecție a cererilor de finanțare, derulate de funcționarii publici din cadrul Direcției de Politi
Patriarhia Română îndeamnă la sprijinirea persoanele afectate de caniculă
Patriarhia Română a adresat, vineri, un apel către toate eparhiile să ofere sprijin persoanelor afectate de caniculă, în contextul temperaturilor ridicate din această perioadă. 'Parohiile și mănăstirile sunt încurajate să distribuie apă celor aflați în nevoie și să permită persoanelor afectate de căldură să se odihn











