Expoziţie dedicată muzicianului Alfred Alessandrescu - de joi, la parterul Bibliotecii Naţionale a României
Iubitorii de muzică clasică au ocazia să viziteze, începând de joi, expoziţia "Artistul prin excelenţă, excelenţa unui artist. Personalitatea muzicianului Alfred Alessandrescu, oglindită în Colecţiile Speciale ale Bibliotecii Naţionale a României", găzduită în spaţiul de la parterul instituţiei. Ideea expoziţiei a fost i
European Music Gallery Festival 2020 se încheie la Bucureşti, după 24 de concerte în 19 ţări din Europa
European Music Gallery Festival 2020 se încheie la Bucureşti, după 24 de spectacole în 19 ţări din Europa, cu un concert al unor tineri muzicieni, foşti şi actuali membri ai Orchestrei de Tineret a Uniunii Europene (EUYO), ce va avea loc sâmbătă, de la ora 19,00, la Muzeul Naţional de Artă al României - Muzeul Colecţiilor de Artă. &Icir
Târgul de Sfânta Maria, sâmbătă şi duminică, la Muzeul Satului din Capitală
Muzeul Naţional al Satului ''Dimitrie Gusti'' organizează, sâmbătă şi duminică, Târgul de Sfânta Maria, un eveniment care îşi propune refacerea atmosferei târgurilor de altădată din satul românesc, în preajma sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, denumită popular şi Sânt
Muzeele Capitalei în pandemie: Numărul vizitatorilor redus cu peste 60%, în perioada mai-august, faţă de 2019
Muzeele bucureştene au resimţit din plin, în această vară, efectele generate de pandemia de coronavirus. Deşi s-au redeschis în luna mai, la finalul stării de urgenţă instituite în România, nu au putut recupera prea mult din numărul vizitatorilor care le treceau pragul în anii trecuţi
Dâmboviţa: Tabăra naţională de sculptură ''Vasile Blendea'' va avea loc în parcul din Titu
Tabăra naţională de sculptură "Vasile Blendea" va avea loc, în perioada 1-15 septembrie, în parcul din Titu, iar lucrările realizate în cadrul taberei vor rămâne expuse în parc, se arată într-un comunicat de presă al Centrului Judeţean de Cultură Dâmboviţa, remis luni. Tema ediţiei de anul acesta este "I
Iaşi: Poetul basarabean Ion Hadârcă a primit titlul de ''Cetăţean de onoare''
Consilierii locali au votat în şedinţa de luni pentru acordarea titlului de "Cetăţean de onoare" poetului basarabean Ion Hadârcă. Acordarea titlului de cetăţean de onoare poetului Ion Hadârcă, poet, traducător şi om politic din Republica Moldova, deputat în Parlamentul moldovean între anii 1990-1998 şi 2009-2014 şi &icir
Dezbatere la Academie: Carantină, comorbiditate, izoletă, pozitivat - termeni apăruţi în limba română în perioada epidemiei de COVID-19
Academia Română a organizat, luni, o dezbatere dedicată Zilei Limbii Române, unde prof. Gabriela Pană Dindelegan, membru corespondent, a evidenţiat utilizarea, din ce în ce mai mult, în limbajul românilor, a unor termeni care au legătură cu epidemia de COVID-19. "Pentru dinamica limbii actuale este suficient să dăm un exemplu
Apel pentru salvarea spaţiilor independente pentru arte performative: Cerem autorităţilor sprijin financiar
Reprezentanţi ai spaţiilor independente pentru arte performative din toată ţara au adresat un apel public către autorităţi - Guvern, Ministerul Culturii, Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Fondurilor Europene, primării şi prefecturi - cerându-le sprijinul financiar concret pentru următorul an. "Cunoaştem şi susţinem necesitatea regulilor sani
Patru evenimente culturale în cadrul ''NEAMŢ ART FESTIVAL'', săptămâna aceasta în municipiul reşedinţă
Patru evenimente culturale se vor desfăşura, săptămâna aceasta, la Piatra-Neamţ, în cadrul "NEAMŢ ART FESTIVAL", un proiect inedit al Centrului pentru Cultură şi Arte "Carmen Saeculare". Evenimentul se doreşte a fi un proiect care să revitalizeze, prin intermediul artelor, viaţa social-culturală a municipiului P
VIDEO O peliculă de Guillaume Ribot şi ''Acasă, My Home'', a lui Radu Ciorniciuc-premiile competiţiei de film documentar a FFIR
Peliculele "Vie et Destin du Livre Noir", regizată de Guillaume Ribot, şi "Acasă, My Home", a lui Radu Ciorniciuc, au câştigat premiile competiţiei de film documentar a Festivalului de Film şi Istorii Râşnov 2020, au informat organizatorii, într-un comunicat transmis, duminică, AGERPRES.
Concursul Internaţional George Enescu-deschis, duminică, cu 54 de mini-recitaluri, susţinute de violoncelişti din întreaga lume
Concursul Internaţional George Enescu a deschis, duminică, prima etapă a competiţiei, în cadrul Secţiunii de Violoncel, cu 54 de mini-recitaluri, susţinute de violoncelişti din întreaga lume şi supuse analizei juriului, se arată într-un comunicat al organizatorilor. Cele 54 de mini-recitaluri sunt
Concursul Enescu s-a deschis printr-un concert de gală la Ateneul Român
Concursul Internaţional "George Enescu" 2020 a fost deschis, sâmbătă seară, printr-un concert de gală, desfăşurat pe scena Ateneului Român, cu respectarea condiţiilor de siguranţă impuse de starea de alertă din cauza pandemiei de coronavirus. În cadrul concertului, desfăşurat în ab
Alexandra Stan: Îmi este atât de dor de scenă; sper ca totul să revină la normal
Îi este dor de scenă şi spune că nimic nu se compară cu energia câtorva mii de oameni care îi cântă piesele. Alexandra Stan şi-a lansat recent un nou single - "Tikari" - pentru al cărui videoclip a filmat chiar în oraşul său natal, Constanţa. "'Tikari' este un joc de cuvinte, care vine de la C
Constantinescu (Artexim): Organizarea online a primei părţi a Concursului 'Enescu' - un 'mare challenge'
Directorul executiv al Artexim, Mihai Constantinescu, a afirmat vineri că organizarea online a primelor două etape ale ediţiei actuale ale Concursului Internaţional "George Enescu" reprezintă un "mare challenge" pentru organizatorii competiţiei, care îşi doresc să dea un semnal lumii întregi că muzica trebuie să continue.
Arad: Gala de Operă din Parcul Reconcilierii va avea loc, cu limitarea publicului la 500 de persoane
Gala de Operă "Open Air" Arad se va organiza şi în acest an în Parcul Reconcilierii Româno-Ungare, însă va fi permis accesul a cel mult 500 de spectatori, a anunţat Filarmonica de Stat Arad. Gala de Operă se află la a XIV-a ediţie, dar în urma declarării pandemiei de coronavirus s-a pus în discuţie






