VIDEO Patriarhul Daniel: Biserica Ortodoxă Română, susținătoare a culturii creștine în timpul regimului comunist
Patriarhul Daniel a evidențiat, în mesajul său cu prilejul Zilei Culturii Naționale, că Biserica Ortodoxă Română (BOR), deși obligată să își desfășoare activitatea în perioada comunistă într-un regim politic ostil, a promovat credința ortodoxă și valorile creștine, fiind activă în susținerea spiritualității și culturii românești.
Mesajul a fost citit, miercuri, de episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, la sesiunea festivă organizată de Academia Română pentru a marca Ziua Culturii Naționale.
'Cu prilejul aniversării Centenarului Patriarhiei Române, aducem pios omagiu memoriei tuturor persoanelor care în timpul regimului comunist au apărat și promovat valorile credinței și culturii creștine în România', a punctat patriarhul.
Mesajul cuprinde o prezentare a acțiunilor întreprinse de BOR, în perioada 1948-1989, ca susținătoare a culturii creștine în timpul regimului comunist, pentru că 'în istoria poporului român credința în Dumnezeu și manifestările ei, adică viața bisericească sub toate aspectele ei, a generat cea mai mare parte a tezaurului cultural românesc'.
'După cum se cunoaște, 1948 a reprezentat un an fatidic pentru România. Instaurarea regimului comunist ateu, bazat exclusiv pe materialism și lupta de clasă, a produs un mare dezechilibru în societatea românească, bulversând viețile oamenilor și mersul instituțiilor tradiționale. Biserica Ortodoxă Română a suferit o restrângere fără precedent a structurilor sale (...). În contextul în care regimul comunist vedea religia și Biserica drept lucruri nu numai inutile, dar chiar și periculoase pentru om și societate, BOR, prin patriarhul Justinian Marina și succesorii săi, și-a elaborat o strategie proprie de supraviețuire în care a arătat fermitate când a fost vorba de dogmă și flexibilitate când a fost vorba de aspectele administrative, evitând astfel conflictele deschise care ar fi avut urmări dezastruoase pentru viața religioasă din România', se arată în mesajul patriarhului Daniel.
El a subliniat că, deși 'confruntată cu interdicția manifestărilor publice, cu arestarea, persecuția și intimidarea constantă a slujitorilor și a credincioșilor săi, deposedată de bunurile sale, BOR și-a menținut totuși o anumită libertate, exprimată prin exercitarea cultului în biserici și prin proiecte culturale creștine esențiale'.
În mesaj se amintește că Legea Învățământului, intrată în vigoare în august 1948, prevedea scoaterea religiei din școală și trecerea patrimoniului școlilor confesionale în proprietatea Statului, iar școlile teologice de toate gradele erau înlăturate din sistemul de învățământ public, fiind trecute sub grija directă a cultului de care aparțineau.
'Cu toate acestea, patriarhul Justinian Marina a reușit să mențină încă de la începutul activității sale, întinsă pe aproape trei decenii, un nivel ridicat al învățământului teologic, misiune asumată cu succes și de ceilalți patriarhi care au păstorit în comunism: Justin Moisescu și Teoctist Arăpașu. Organizat după un regulament unic, învățământul teologic a fost așezat sub îndrumarea Sfântului Sinod și au fost elaborate programe în care au predominat disciplinele teologice', se detaliază în mesaj.
Patriarhul Daniel a amintit că, pentru a salva mănăstirile, predecesorul Justinian Marina a înființat în interiorul acestora numeroase ateliere de creație artistică, unde au activat monahi care au dat la iveală adevărate opere de artă, îmbogățind astfel patrimoniul cultural creștin românesc.
'În acest fel, izvoare importante ale culturii românești (cărți, manuscrise, icoane, obiecte liturgice etc.) au fost restaurate și promovate în circuitul cultural public. (...) Multe parohii și mănăstiri au avut propriile arhive și biblioteci, bine organizate. În pofida multor restricții și piedici de tot felul, BOR a organizat totuși unele evenimente de o excepțională importanță pentru viața creștină din România, cu puternice reverberații culturale: canonizarea sfinților români și generalizarea în întreaga ortodoxie românească a cultului local al sfinților cu moaște la noi în țară.(...) În anul 1988, Patriarhia Română a fost inițiatoarea realizării de către un colectiv format din cei mai cunoscuți filologi și teologi români a ediției critice a celui mai reprezentativ monument de limbă și cultură teologică românească: Biblia de la București, cu ocazia împlinirii a trei secole de la tipărirea acesteia', se mai arată în mesaj. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Postul Nașterii Domnului începe duminică; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, iar Biserica îi îndeamnă pe credincioși ca în această perioadă să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul
Pastorala Sfântului Sinod la prima Duminică a Postului Nașterii Domnului îndeamnă la grijă pentru familia creștină
Grija pentru familia creștină și cinstirea sfintelor femei românce, cele două teme ale anului 2026, ne îndeamnă să prețuim darul vieții, să întărim legăturile dintre generații și să cultivăm iubirea darnică față de cei aflați în suferință, transmite Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în Pastorala la prima Duminică a Postului
Patriarhul Daniel anunță finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a anunțat, joi, finalizarea formei revizuite a Regulamentului pentru organizarea și funcționarea Comisiei de Pictură Bisericească a Patriarhiei Române, documentul fiind aprobat în ședința de lucru a Sfântului Sinod din 3-4 iunie 2026. ''Pornind de la observația că ma
Întâlnire a secretarului de stat pentru Culte cu ambasadorul SUA în România: Discuții privind libertatea religioasă
Libertatea religioasă, respectarea drepturilor fundamentale și specificul vieții religioase din România au constituit, joi, temele abordate la întâlnirea pe care secretarul de stat pentru Culte, Ciprian Olinici, a avut-o cu ambasadorul SUA în România, Darryl Nirenberg. ''Perspective comune au fost îm
Patriarhul Daniel: Să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din Episcopia Basarabiei de Sud
Aniversarea a două decenii de la recunoașterea juridică, în anul 2006, a Episcopiei Basarabiei de Sud de către autoritățile Republicii Moldova ne îndeamnă să privim cu recunoștință spre istoria Bisericii din această parte a Basarabiei, strâns legată de destinul poporului român și de mărturisirea credinței ortodoxe de-a lungul veacurilor, a transmis, j
Vâlcea: 12 lăcașuri de cult din Oltenia de sub Munte, scanate 3D pentru a putea fi vizitate și online
O parte dintre monumentele istorice ale Olteniei de sub Munte, cum ar fi schituri și biserici vechi, pot fi vizitate și virtual începând din această săptămână, în cadrul unui proiect realizat cu sprijin financiar de la Banca de Investiții și Dezvoltare și care urmărește să le ofere atât turiștilor cât și specialiștilor în dom
Carambol pe o autostradă în Bulgaria/ Preafericitul Daniel - mesaj de compasiune adresat Patriarhului Bulgariei
Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, i-a transmis un mesaj de compasiune Patriarhului Bulgariei, Daniil, în urma tragicului accident petrecut marți în țara vecină. 'Am primit, cu adâncă durere, vestea tragică despre accidentul rutier în care au fost implicate zeci de vehicule pe o autost
Ziua Bibliei/ Reduceri de 50% la diferite ediții ale Sfintei Scripturi - disponibile la Tipografia Cărților Bisericești
Tipografia Cărților Bisericești va oferi, în perioada 11 - 15 noiembrie, cu prilejul Zilei Bibliei, reduceri de 50% la mai multe ediții ale Sfintei Scripturi și ale Noului Testament. Campania cuprinde mai multe formate și variante de prezentare a Bibliei, între care ediții cu coperți flexibile, precum și exemplare cu coperți albe s
Hramul de toamnă al Mănăstirii Radu Vodă, cu patru zile de pelerinaj, la sărbătoarea Sfântului Nectarie de la Eghina
Sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie, ocrotitorul Mănăstirii Radu Vodă din București, hramul de toamnă al lăcașului de cult, se desfășoară de vineri până luni. Raclele cu moaștele Sfântului Ierarh Nectarie și ale Sfântului Efrem cel Nou vor fi scoase în procesiune vineri, de la ora 17:30, înainte de Taina S
Postul Nașterii Domnului începe săptămâna viitoare; 14 zile cu dezlegare la pește, potrivit calendarului ortodox
Postul Nașterii Domnului începe anul acesta duminică, 15 noiembrie, în această perioadă, Biserica îndemnându-i pe credincioși să intensifice rugăciunea, să participe la slujbele religioase și să săvârșească fapte de milostenie, unind înfrânarea alimentară cu grija față de aproapele. Postul Crăciunului este unul dintre
Sibiu: Moaștele sfinților Nectarie și Luca al Crimeei, aduse la capela Spitalului Municipal
Moaștele Sfântului Nectarie și ale Sfântului Luca al Crimeei vor fi scoase spre închinare duminică și luni, 8 și 9 noiembrie, la capela Spitalului Municipal Sibiu, cu ocazia sărbătoririi hramului lăcașului de cult, potrivit unui anunț publicat pe pagina de Facebook a unității medicale. Evenimentul religios este organizat cu binecuvântar
Patriarhul Daniel: Să cultivăm respectul pentru demnitatea fiecărei femei; soțul și soția au nevoie să învețe să asculte
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a îndemnat luni, în deschiderea lucrărilor Conferinței pastoral-misionare semestriale de toamnă a clerului din Arhiepiscopia Bucureștilor, la cultivarea respectului pentru demnitatea fiecărei femei și la recunoștință pentru darurile prin care ea contribuie la viața Bisericii și a societăți. 'C
Patriarhul Daniel: Teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis luni un mesaj cu ocazia celui de-al XI-a Congres al Facultăților de Teologie Ortodoxă din Patriarhia Română, în care subliniază că teologia academică este misionară când iubește și slujește viața Bisericii. 'Numai prin dimensiunea ei eclesială, această teologie evidențiază car
11 ani de la Colectiv/Preoții din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au rugat pentru victimele tragediei
Arhiepiscopia Bucureștilor a organizat vineri o serie de evenimente liturgice comemorative în amintirea victimelor de la Colectiv. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, preoții din Sectorul 4 și cei din cimitirele de stat din Capitală s-au rugat atât pentru tinerii decedați, cât și pentru cei a căror viață s-
Arhimandritul Nicodim Petre - noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nicodim Petre, starețul Mănăstirii Bucium din Arhiepiscopia Iașilor, este noul Episcop de Bălți din Mitropolia Basarabiei. Potrivit Biroului de presă al Patriarhiei Române, acesta a fost ales, prin vot secret, în cadrul ședinței Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată j









