UPDATE/Sfânta Lumină de la Ierusalim - în România; PS Varlaam: Lumina lui Hristos să aducă prezenţa lui cerească

Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul a îndemnat, sâmbătă, la curăţirea "geamurilor" sufletelor pentru ca Lumina lui Hristos să intre şi să aducă bucurie şi prezenţa lui cerească.
"Şi Lumina lui Hristos, soarele cel mai dinainte de soare şi lumina soarelui zidit de Dumnezeu dăruieşte şi luminează tuturor. Datoria noastră este să curăţim geamurile sufletelor noastre, să deschidem uşile caselor noastre, ca lumina soarelui şi mai ales Lumina lui Hristos să intre şi să aducă bucurie şi prezenţa lui cerească", a spus ierarhul, la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă", după primirea Luminii Sfinte.
El a urat sănătate, bucurie şi pace în familii.
"Vă dorim tuturor ca zilele Paştelui să vă găsească cu sănătate, cu bucurie, cu pace în familii, la locurile dumneavoastră în muncă şi dorim ca Lumina lui Hristos, sosită de la Sfântul său Mormânt, să se adauge luminii praznicului pe care îl aşteptăm cu multă emoţie şi tensiune duhovnicească. Hristos a Înviat! La mulţi ani!", a încheiat PS Varlaam.
Lumina Sfântă de la Ierusalim a fost adusă, sâmbătă seara, în ţară de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie.
Sfânta Lumină a fost oferită delegaţilor eparhiilor Patriarhiei Române prezenţi la aeroport, iar Centrele eparhiale, prin protopopiate, o vor distribui fiecărei parohii.
Şi anul acesta, Sfânta Lumină adusă de la Ierusalim va fi oferită Mitropoliei Basarabiei.
Tradiţia aducerii Sfintei Lumini de la Ierusalim a fost inaugurată de Preafericitul Daniel în anul 2009.
***
Lumina Sfântă este considerată un miracol al ortodoxiei, care se întâmplă în fiecare an de Paşte la Ierusalim când, în timpul Vecerniei Mari din Sâmbăta Mare, deasupra Sfântului Mormânt se aprinde un foc care se pogoară din cer, manifestându-se diferit în fiecare an şi care, în primele minute, nu frige.
Sfântul Mormânt este inspectat încă din Vinerea Mare, imediat după Prohod. Cei care fac această verificare - pentru a nu exista nicio bănuială de înscenare - sunt poliţişti civili, care nu sunt creştini. De obicei, aceştia sunt trei: un arab, un turc şi un reprezentant al Statului Israel. Rolul lor este de a inspecta încăperea Sfântului Mormânt pentru a nu exista vreo sursă de foc. De asemenea, îi controlează corporal pe cei care vor pătrunde acolo în momentul ceremoniei religioase. Apoi, la momentul potrivit, luminile se sting, uşa se sigilează, iar la intrare rămân doar gardienii.
După desfăşurarea slujbei, Patriarhul Ierusalimului, îmbrăcat doar cu un stihar alb, cu epitrahil şi brâu, se îndreaptă spre Sfântul Mormânt. La intrare, el este controlat de poliţişti în prezenţa martorilor care aparţin tuturor confesiunilor. Patriarhul desigilează intrarea în Mormânt şi pătrunde în prima încăpere, în "Capela Îngerului", însoţit - conform tradiţiei - numai de un arab de religie islamică. Mai departe, patriarhul intră singur în încăperea propriu-zisă a Mormântului şi îngenunchează în faţa lespedei.
Ulterior, după rugăciune, cei prezenţi în biserică au adesea prilejul să observe o lumină precum un fulger, care vine prin cupola aflată deasupra Capelei Sfântului Mormânt. Pelerinii compară această lumină cu un glob care se împrăştie în mici bucăţi. Această lumină ajunge până la lespedea Sfântului Mormânt, aprinzând astfel vata presărată deasupra.
Rolul patriarhului este de a lua în mâini această vată aprinsă, a o aşeza în două cupe de aur şi a se întoarce în Capela Îngerului.
Ulterior, patriarhul aprinde două mănunchiuri de câte 33 de lumânări, apoi iese şi împarte lumina credincioşilor.
***ORA 18:32 Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România
Sfânta Lumină, adusă de la Ierusalim de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, a ajuns, sâmbătă seară, la Bucureşti.
Ea va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă". AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editori: Andreea Rotaru, Irina Poenaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Foto:(c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
***Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Citiţi şi:
Sfânta Lumină - adusă sâmbătă seara de la Ierusalim; va fi distribuită fiecărei parohii
***UPDATE-ul este realizat în baza ştirilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzării ştirilor pe fluxul agenţiei.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Izvorul Tămăduirii/PS Paisie: Maica Domnului este icoana Bisericii; simbolizează harul vindecător al lui Dumnezeu
Maica Domnului este icoana Bisericii, în Vinerea Izvorului Tămăduirii, ea simbolizând harul vindecător al lui Dumnezeu, le-a transmis, vineri, Episcopul vicar patriarhal Paisie Sinaitul credincioșilor prezenți pe Colina Bucuriei. 'Ea este acum imaginea bisericii, locul unde lucrează acest har vindecător al Domnului Hristos cel Înviat din
Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii - la Catedrala Patriarhală
La Catedrala Patriarhală se vor desfășura vineri, la sărbătoarea Izvorului Tămăduirii, o serie de evenimentele liturgice, dedicate și aniversării a 140 de ani de la dobândirea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, acestea se vor desfășura astfel:
Funeralii Papa Francisc/ Nunțiul Apostolic va oficia Sfânta Liturghie cu Recviem - sâmbătă, la Catedrala Sfântul Iosif
Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, Monseniorul Giampiero Gloder, va prezida, sâmbătă, de la ora 9:00, Sfânta Liturghie cu Recviem pentru Papa Francisc, la Catedrala Sfântul Iosif, informează Arhidieceza Romano-Catolică de București. Potrivit sursei citate, Arhiepiscopul Mitropolit de București, IPS Aurel Percă, va
Vaslui: Slujbă de pomenire pentru fostul episcop al Hușilor Ioachim, la 16 ani de la trecerea sa la cele veșnice
O slujbă de pomenire pentru fostul episcop al Hușilor, Ioachim Mareș, trecut la cele veșnice în urmă cu 16 ani, a avut loc, joi, la Catedrala Episcopală din Huși. 'Episcopul Ioachim Mareș a fost cel care a reînnodat, în anul 1996, șirul ierarhilor din străvechiul scaun episcopal de la Huși, după ce în 1949 regimul a
Funeralii Papa Francisc/ Cristian Pîrvulescu: Papalitatea este prin natura ei o funcție politică
Papalitatea este prin natura ei o funcție politică, forța cuvântului Suveranului Pontif având implicații politice pe termen mediu și lung, a declarat pentru AGERPRES analistul Cristian Pîrvulescu. 'Papalitatea este prin natura ei o funcție politică. A fost dintotdeauna o funcție politică, sigur, e mai importantă de la Car
Funeralii Papa Francisc/Pr. Tarciziu-Hristofor Șerban: Sfântul Părinte - simbol al demnității; vizita în România - catalizator al reconcilierii
Papa Francisc se înscrie în rândul marilor lideri spirituali ai contemporaneității, Sfântul Părinte rămânând un simbol al demnității umane, al milostivirii și al curajului profetic de a vorbi despre periferii, marginali și responsabilitate morală, a afirmat purtătorul de cuvânt al Arhidiecezei Romano-Catolice de București (ARCB), pr.
Funeralii Papa Francisc/ Sfânta Liturghie cu Recviem pentru Suveranul Pontif - sâmbătă, la Catedrala Sfântul Iosif
Sfânta Liturghie cu Recviem pentru Papa Francisc, prezidată de Arhiepiscopul Mitropolit de București, ÎPS Aurel Percă, va avea loc, sâmbătă, la Catedrala Sfântul Iosif, informează Arhidieceza Romano-Catolică. Funeraliile Papei Francisc vor avea loc sâmbătă, la ora locală 10:00 (8:00 GMT), în Piața Sf. Petru de la Vatican.
Funeralii Papa Francisc/ Norme de comemorare în Arhidieceza Romano-Catolică de București
Arhiepiscopul Mitropolit de București, ÎPS Aurel Percă, le-a transmis preoților parohi din arhidieceză o serie de norme, după ce Vaticanul îndoliat se pregătește să anunțe, marți, data funeraliilor Papei Francisc, d
Clopote trase zilnic până la înmormântarea Papei Francisc, în bisericile din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș
Clopotele din toate bisericile greco-catolice din Arhieparhia de Alba Iulia și Făgăraș, cea mai mare Eparhie a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, vor fi trase zilnic la ora 12:00, până la înmormântarea Papei Francisc. 'Până la înmormântarea Sfântului Părinte, în toate biser
Alba: Slujbă celebrată în 'Mica Romă' pentru odihna sufletului Papei Francisc
O Sfântă și Dumnezeiască Liturghie Arhierească pentru odihna sufletului Papei Francisc a fost celebrată, luni seara, de către episcopul auxiliar al Arhieparhiei de Alba Iulia și Făgăraș, Cristian Crișan, alături de opt preoți, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră 'Sfânta Treime' din Blaj, unde, cu acest prilej, a fost expus și tronul pe care S
Cardinalul Lucian: Papa Francisc, un exemplu de dăruire și credință
Memoria Papei Francisc va fi păstrată cu recunoștință în inimile tuturor celor care au găsit în cuvintele sale un îndemn spre o lume mai dreaptă, mai frățească și mai umană, a transmis, luni, Cardinalul Lucian Mureșan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, amintind de vizita pe care suveranul pontif a efectuat-
Arhiepiscopul Mitropolit de București: Papa Francisc a schimbat modul în care Biserica se raportează la provocările lumii moderne
Papa Francisc a schimbat fundamental modul în care Biserica se raportează la provocările lumii moderne și va rămâne în istorie ca un reformator îndrăzneț, a transmis luni Arhiepiscopul Mitropolit de București, ÎPS Aurel Percă. ''Astăzi, în Lunea Paștelui, când sărbătorim Învierea Domnului
Patriarhul Daniel: Papa Francisc - o personalitate a creștinătății contemporane; Pontificatul său lasă o amprentă profundă
Papa Francisc reprezintă o personalitate a creștinătății contemporane, Pontificatul său lăsând o amprentă profundă asupra istoriei recente a Bisericii Romano-Catolice, a transmis Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel. ''Am primit, cu adâncă tristețe, vestea trecerii din această lume a Papei Francisc, o ve
Harghita: Tradiționalul ceremonial de sfințire a bucatelor de Paștele Catolic, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc
O mulțime impresionantă de persoane s-a adunat, duminică dimineața, în centrul municipiului Miercurea-Ciuc la tradiționalul ceremonial de sfințire a bucatelor de Paștele Catolic, obicei instituit în urmă cu peste 20 ani și care este foarte iubit în zonă.
VIDEO Patriarhul Daniel: Învierea lui Hristos - izvor de pace și bucurie
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat că Învierea lui Hristos este izvor de pace și bucurie și a atras atenția asupra consumului de droguri - 'o mare primejdie pentru viața oamenilor'. 'Cuvintele 'Nu v