Un preot ortodox din comuna Sângeorgiu de Mureş, Gigel Roată, în vârstă de 55 de ani, este unul dintre stră-strănepoţii la a şasea generaţie ai lui Moş Ion Roată, deputat în Divanul ad-hoc al Moldovei din anul 1857.

Moş Ion Roată a fost unul dintre susţinătorii înflăcăraţi ai Unirii Principatelor Moldova şi Valahia, precum şi ai reformei agrare din Principatele Unite ale Moldovei şi Ţării Româneşti, iar în povestirea lui Ion Creangă, "Moş Ion Roată şi Unirea", s-a transmis generaţiilor care au urmat înţelepciunea şi dârzenia acestui personaj.

Şi cum în viaţă nimic nu e lăsat la voia întâmplării, preotul Gigel Roată a fost urmărit îndeaproape de personalitatea strămoşului său şi chiar dacă a plecat din judeţul Vrancea spre inima Transilvaniei, cuvântul "unire" pare că l-a însoţit peste tot: prima sa parohie a fost în comuna Unirea din judeţul Alba.

"Sunt stră-strănepot la a şasea generaţie al celui care a fost un mare personaj istoric pentru noi, pentru români, pentru sudul Moldovei, pentru zona Vrancei, şi anume Moş Ion Roată, membru în Divanul Ad-hoc care a pregătit Unirea de la 1859. Moşul a trăit, a luptat şi odihneşte în comuna Câmpuri, judeţul Vrancea, în care ne-am născut şi am crescut, eu şi soţia mea, în care am învăţat primele clase şi în care astăzi există o casă memorială. Dumnezeu ne-a rânduit viaţa, în permanenţă am simţit mâna Lui în întreaga noastră viaţă şi întreaga noastră activitate. Ca să vă daţi seama că nu este nimic întâmplător în viaţa aceasta, nu este nimic spus hazardului şi toate sunt din voia lui Dumnezeu, prima parohie în care am fost numit chiar înainte de a termina Facultatea de Teologie de la Sibiu a fost parohia Unirea I. Deci un stră-strănepot al lui Moş Ion Roată ajunge preot la Unirea, chiar într-un moment în care era nevoie de foarte, foarte multă unitate. Am făcut Facultatea de Teologie la Sibiu, am terminat în 1993, am urmat cursurile de masterat la aceeaşi facultate, iar acum sunt în ultimul an la studiile de doctorat la aceeaşi facultate de la Sibiu", a declarat preotul Gigel Roată.

Preotul şi soţia sa, Vasilica, care este cadru didactic, pasionată de cultură, istorie şi artă, au plecat din zona Vrancei şi s-au dedicat activităţii pastorale şi misionare în fiecare loc în care au poposit.

Foto: (c) Dorina Matiş/AGERPRES

"În permanenţă Biserica a avut activităţi care au marcat evenimentele importante ale istoriei, pentru că este foarte important ca oamenii să nu uite de puternicele noastre rădăcini şi suntem obligaţi să le reamintim istoria, pentru că dacă nu învăţăm din lecţiile istoriei, aşa cum spuneau oamenii înţelepţi dinaintea noastră, suntem oarecum condamnaţi să retrăim experienţele triste pe care le-au avut oamenii, în general, şi mai ales poporul nostru, mai ales în Ardeal. Aşadar, la biserică în permanenţă există loc şi pentru cultură, pentru poezie, pentru cântec frumos, plăcut, binecuvântat în permanenţă, suntem conectaţi cu tot ceea ce este frumos şi bun la şcoală şi în comunitatea noastră. Şi acum, de 24 Ianuarie, neapărat trebuie să ne întâlnim pentru ca să grăim în grai poetic, încă o dată româneşte, frumos, având cele două izvoare superbe, Eminescu şi Vieru. Şi, de asemenea, să cântăm sau să recântăm cântecele noastre frumoase, patriotice, româneşti, care ne ţin trează conştiinţa noastră că suntem şi creştini, dar suntem şi români şi aici, în această ţară, pe acest pământ încă mai suntem stăpâni", spune părintele Gigel Roată.

Preotul spune că de la strămoşul său celebru, Moş Ion Roată, a moştenit unele trăsături cum ar fi "curajul, încăpăţânarea, răbdarea şi dragostea de neam, de ţară, dorinţa de unitate", mai ales acum, când societatea pare extrem de dezbinată.

"Dorinţa de a face în aşa fel încât să-i adunăm pe oameni, pentru că trăim într-o perioadă în care este foarte multă dezbinare, de la nivelul cel mai de jos al existenţei noastre umane şi până la nivelul, să spunem macro, al societăţii. Este foarte, foarte multă dezbinare şi se doreşte această dezbinare. Parcă este aşa, oarecum crescută şi inoculată peste tot, iar noi, oamenii de aici, de la firul ierbii, oamenii care lucrăm cu oameni, trebuie să luptăm foarte mult pentru unitate. Iar Moşul a ţinut foarte, foarte mult la această unitate. El a spus foarte clar că 'unde-i unul, nu-i putere şi la nevoi şi la durere, dar unde-s doi, puterea creşte'. Noi nu suntem doar doi, suntem mai mulţi, aici suntem doar doi, dar în jurul nostru sunt suficient de mulţi oameni deosebiţi care pot să coaguleze în preajma lor un nucleu puternic de oameni care sunt iubitori de cultură, de frumos şi de artă şi de neam", a adăugat Gigel Roată.

În privinţa unor eventuale trăsături fizice comune cu strămoşul său, preotul spune că Moş Ion Roată era mai mic de înălţime, dar era extrem de hotărât atunci când era vorba despre moştenirea românească.

"Era mai mic de statură, dar la fel de hotărât şi de încrâncenat era atunci când vorbea de dreptate şi de libertate, dar şi când era vorba de neam, de ţară, de tot ce este frumos, bun şi corect în viaţă. Din imaginile pe care le păstrăm şi care se păstrează şi la casa memorială, era un om foarte hotărât, un om dârz, un om care avea chipul unui luptător. Deşi era simplu, sărac, umilit, batjocorit, niciodată nu s-a lăsat, ca şi stânca aceea care este tot lovită de talazuri şi de valurile vremurilor, dar rămâne tot stâncă puternică. Când oamenii aud că am un astfel de strămoş, cei care nu mă cunosc rămân uimiţi. După aceea se bucură foarte mult pentru că au ocazia să vadă în viaţă pe cineva din rădăcina neamului unui om care a fost şi rămâne o personalitate istorică, chiar dacă nu se mai pune aşa mult accent, din nefericire, astăzi, pe istoria neamului. Dar sunt dascăli, sunt oameni de cultură, sunt oameni ai Bisericii care insistă foarte, foarte mult ca să nu ne uităm istoria, să nu ne uităm trecutul. Oamenii sunt bucuroşi că păstrăm această legătură cu cei dinaintea noastră, pentru că păstrând legătura cu cei dinaintea noastră, oarecum păstrăm legătura cu rădăcinile noastre, care au fost şi rămân foarte, foarte sănătoase", consideră preotul Gigel Roată.

El i-a sfătuit pe cei care au impresia că nu mai sunt modele de urmat, să privească în istoria neamului românesc şi vor găsi suficiente personaje care să îi inspire.

"Au fost destul de numeroşi urmaşii Moşului. El a avut mai mulţi fraţi, a avut mai mulţi copii. Deci bunicul meu era tot Ion Roată, dar era dintr-o aripă, nu chiar din rădăcina directă a genealogiei moşului, ci dintr-o aripă laterală a familiei Roată. Sunt cam puţini, cam împrăştiaţi în toată lumea, am descoperit în afară de cei care încă au mai rămas pe loc în comună, în comuna Câmpuri, în judeţul Vrancea. Am mai descoperit pe unii din neamul lui Roată şi prin Iaşi, prin alte părţi ale ţării noastre şi chiar prin alte părţi ale lumii. Pentru că viaţa ne duce peste tot. De ţinut legătura, ţinem mai greu din cauza faptului că viaţa ne-a îndepărtat. Noi ajungem în satul natal maxim o dată, de două ori pe an şi atunci pentru foarte, foarte scurt timp, pentru că efectiv misiunea noastră şi activităţile noastre pe care le desfăşurăm în viaţa noastră nu ne permit. Nu avem efectiv timp, dar sufleteşte suntem foarte, foarte legaţi de locurile în care ne-am născut, în care am crescut, unde ne-am început şcoala şi de care suntem mândri", a mai spus părintele Gigel Roată.

Preoteasa Vasilica Roată susţine că apartenenţa la familia lui Moş Ion Roată implică o oarecare responsabilitate şi că mereu aduce în discuţie în faţa elevilor săi personalitatea acestuia şi însemnătatea Unirii Principatelor pentru poporul român.

"Eu consider că Dumnezeu a scris el însuşi cu mâna lui în calendarul poporului ortodox ca luna ianuarie să înceapă cu marele Eminescu, luceafărul creaţiei poeziei româneşti. L-a adus apoi lângă el pe marele Grigore Vieru, care a făcut din limba română o icoană a limbilor între limbile popoarelor şi apoi aduce 24 Ianuarie, care pentru noi înseamnă amintirea, în primul rând, a lui Moş Ion Roată, a copilăriei noastre şi a primului pas către Unire, visul cel mare al românilor. Întotdeauna le povestesc copiilor despre Unire. Pentru noi, lecţiile de limba română şi lecţiile de istorie legate de Unire sunt sfinte. Încep prin a le vorbi, în primul rând, moldoveneşte, deşi vorbesc destul de corect literar, fără să mai păstrez în graiul meu de acolo, de acasă, din Moldova. Copiilor le place acest lucru. Le spun despre Moş Ion Roată şi le spun apoi cine sunt. Sunt impresionaţi şi asta îi face să fie mult mai atenţi şi mult mai curioşi. Chiar şi colegii sunt de foarte multe ori impresionaţi de ceea ce aud. Pentru noi implică o mare responsabilitate şi o mândrie, totodată, faptul că păstrăm şi purtăm acest nume care ne aduce bucurie", a subliniat Vasilica Roată.

Pentru marcarea Unirii Principatelor, preotul şi soţia sa organizează activităţi culturale menite să evoce personalităţile acelor vremuri.

"Datoria noastră, a dascălilor, în primul rând a preotului, nu este doar de a preda cunoştinţe, de a educa copiii, de a forma caractere, noi trebuie să aducem oamenii şi pe calea frumosului. Noi trebuie să-i învăţăm să-şi cunoască, să-şi păstreze, să-şi iubească istoria, să-şi iubească limba, să-şi iubească oamenii de cultură. Noi trebuie să le spunem că trebuie să-şi cunoască cântecele poporului, să le iubească, să cânte, să spună poezii şi mai ales să se întâlnească, să socializeze şi să rămână oameni", a conchis Vasilica Roată.

***

Născut pe Valea Şuşiţei, Ion Roată s-a căsătorit cu Maria şi a avut doi fii, pe Năstase şi Constantin. Deşi viaţa lui s-a schimbat când a fost ales în Divanul ad-hoc, acest lucru nu i-a adus şi bunăstare, însă cu siguranţă i-a adus respectul şi preţuirea semenilor săi din Câmpuri. Posteritatea i-a păstrat un pios omagiu şi foarte multe instituţii de cultură şi nu numai i-au purtat numele: şcoala din localitate, căminul cultural, o brutărie, o bancă populară şi o stradă.

În mai 2023, la Câmpuri a avut loc şi lansarea unei biografii ştiinţifice a lui Moş Ion Roată, printr-un proiect al Muzeului Vrancei.

"Spre sfârşitul vieţii, Ion Roată se retrage pe valea pârâului Cremeneţ şi contribuie la întemeierea localităţii Gura Văii. În 1880, starea materială precară a ţăranului care fusese în Divanul ad-hoc al Moldovei devine vizibilă într-o scrisoare pe care prefectul judeţului Putna o trimitea lui Mihail Kogălniceanu, la vremea aceea ministru. Îi solicita, din Fondul Milei, 400 de franci pentru cumpărarea unei perechi de boi cu care Moş Ion Roată să-şi lucreze pământul. La doi ani de la acest moment, în noaptea de 19 spre 20 februarie 1882, Ion Roată îşi trăia ultimele clipe din viaţă. Este condus pe ultimul drum de întreaga comunitate din Câmpuri şi înmormântat în cimitirul bisericii din Gura Văii. În 1909, la semicentenarul Unirii Principatelor, la Câmpuri au avut loc manifestări fastuoase, în discursuri figura lui Moş Ion Roată fiind similară cu a multor politicieni ai vremii, precum Kogălniceanu sau Cuza. Tot atunci, s-a inaugurat un monument funerar la cimitirul din Gura Văii, dedicat memoriei lui ion Roată. La 100 de ani de la Unirea Principatelor, în 1959, casa în curtea căreia suntem astăzi a fost transferată din Gura Văii în satul reşedinţă şi transformată în Casă Memorială", a arătat muzeograful Mariana Corina Duca, co-autor al biografiei lui Moş Ion Roată. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Irina Giurgiu)