logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe

Participarea ministrului afacerilor externe, Oana Țoiu, la Reuniunea Ministerială anuală a Consiliului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică

Ministrul afacerilor externe, Oana Țoiu, participă în perioada 3-4 iunie 2026 la reuniunea anuală la nivel ministerial a Consiliului Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), care se desfășoară la sediul din Paris al Organizației.

Ediția 2026 este prezidată de Finlanda, împreună cu Republica Coreea și Noua Zeelandă, în calitate de vice-președinți, și reunește reprezentanții statelor membre OCDE, ai Uniunii Europene, statelor candidate pentru aderarea la Organizație (Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croația, Indonezia, Peru, România și Thailanda), precum și unii parteneri și organizații internaționale (Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Organizația Mondială a Comerțului, Uniunea Africană, etc.).

Ediția din acest an, desfășurată sub tema 'Getting Industrial Policies Right for Open Markets, Growth and Prosperity', abordează rolul politicilor industriale în susținerea competitivității, creșterii economice și prosperității. Discuțiile se vor concentra asupra identificării unui echilibru între obiectivele politicii industriale și necesitatea menținerii unei concurențe loiale, a unui cadru de reglementare eficient și a responsabilității fiscale, precum și asupra valorificării tehnologiilor digitale și emergente pentru stimularea inovării și modernizarea industrială.

În marja evenimentului, ministrul Oana Țoiu va avea și o serie de întrevederi bilaterale cu omologi și cu alți participanți.

Participarea de nivel a României la reuniunea ministerială anuală a Consiliului OCDE evidențiază importanța pe care țara noastră o acordă procesului de aderare la Organizație, în contextul etapei avansate a acestuia.

România a închis 24 dintre cele 25 de comitete din procesul de aderare la OCDE, apropiindu-se de etapa finală a aderării.

Direcția Purtător de Cuvânt și Relații cu Mass-Media

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.