logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

contact@agerpres.ro

Proclamarea Sfintei Cuvioase Teofana Basarab; PF Daniel: Trecem în calendarul Bisericii pe această femeie, rugătoare isihastă

Imagine din galeria Agerpres

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a elogiat, sâmbătă, la ceremonia de proclamare a Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, desfăşurată la Altarul de vară al Catedralei Patriarhale, evlavia acestei femei sfinte, rugătoare isihastă din secolul al XIV-lea, din vremurile întemeierii Principatului sau Voievodatului Român.

"Anul acesta, am găsit de cuviinţă să trecem în calendar numele acestei monahii românce, prima cunoscută după nume, pentru că este anul închinat rugăciunii în viaţa Bisericii şi creştinului, dar şi pentru că pomenim trei sfinţi isihaşti, sau sihaştrii, care se rugau neîncetat zi şi noapte: Sfântul Simion Noul Teolog, Grigore Palama, care a trăit tot în secolul al XIV-lea şi, mai târziu, în secolul al XVIII-lea, Sfântul Paisie de la Neamţ, sau Paisie Velicicovschi. În cinstea acestor sfinţi isihaşti, trecem în calendarul Bisericii noastre şi pe această femeie sfântă, rugătoare isihastă din secolul al XIV-lea, din vremurile întemeierii Principatului sau Voievodatului Român", a arătat PF Daniel, în deschiderea evenimentului.

Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul a dat citire Tomosului Sinodal al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române de proclamare a canonizării Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, în prezenţa a doi ierarhi invitaţi la ceremonie din Biserica Ortodoxă Bulgară: Mitropolitul Naum de Ruse şi Mitropolit Daniil de Vidin.

"Această mare cuvioasă isihastă, vlăstar al Dinastiei Basarabilor, a rămas în memoria vie a Bisericii, în evlavia ierarhilor, a preoţilor, a călugărilor şi a mirenilor ca pildă de smerenie, de răbdare, de înfrânare şi de iubire jertfelnică. (...) Urmând tradiţiei sfinte a Bisericii Ortodoxe Române şi chemând în ajutor harul Preasfintei, celei de o fiinţă de viaţă făcătoare şi nedespărţitei Treimi, hotărâm ca de acum înainte şi în veci Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab să fie numărată între sfinţii bisericii şi să fie pomenită în cântări de laudă în ziua ei de prăznuire, la 28 octombrie în fiecare an", se arată în document.

Potrivit tomosului, Sfânta Cuvioasă Teofana Basarab va fi înscrisă în Sinaxar, în cărţile de cult, precum şi în calendarul Biseriici Ortodoxe Române".

"De asemenea, rânduim să se tipărească slujba şi viaţa Sfintei Teofana Basarab, să i se zugrăvească icoana, care să fie primită cu toată evlavia de dreptcredincioşii creştini, iar chipul său să fie zugrăvit la loc potrivit alături de ceilalţi sfinţi în bisericile care se vor ridica din temelie sau se vor zugrăvi de acum înainte. Şi pentru ca evlavia dreptmăritorilor creştini să sporească prin cinstirea şi chemarea în rugăciune a Sfintei Teofana Basarab, mai rânduim ca ea să fie şi ocrotitoarea unor biserici noi sau reînnoite. (...) Acest tomos sinodal de canonizare se proclamă astăzi 21 mai din anul mântuirii 2022, la Catedrala Patriarhală din Bucureşti", se mai arată în tomos.

Patriarhul Daniel a adresat un cuvânt de bun venit celor doi ierarhi invitaţi la ceremonie din Biserica Ortodoxă Bulgară: Mitropolitul Naum de Ruse şi Mitropolit Daniil de Vidin, amintind că "în părţile acestui oraş Ruse şi în părţile Vidinului se află vechi mânăstiri din secolul al XIV-lea şi al XV-lea", păstorite, în acele vremuri, de mari părinţi isihaşti de la Muntele Athos.

"Alături de sfinţii Parascheva din Epivat şi de Dimitrie de Basarabovo, de astăzi, bisericile şi popoarele noastre ortodoxe frăţeşti primesc în persoana Sfintei Teofana Basarab încă un mijlocitor comun de rugăciune, încă o punte duhovnicească şi unificatoare în năzuinţa către înălţimile vieţii şi nevoinţelor creştineşti, încă un tovarăş credincios pe calea îngustă a mântuirii spre împărăţia vieţii veşnice", au transmis cei doi înalţi ierarhi bulgari.

Ceremonia proclamării Sfintei Cuvioase Teofana Basarab a avut loc după oficierea Sfintei Liturghii la sărbătoarea hramului Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. Programul hramului s-a încheiat cu premierea câştigătorilor Concursului naţional de creaţie "Icoana ortodoxă - lumina credinţei", aflat ediţia a XI-a, şi ai Concursului Naţional Catehetic "Rugăciunea în viaţa mea".

***
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a anunţat pe 17 februarie canonizarea Cuvioasei Teofana Basarab de la mănăstirea Albotina (Vidin), cea dintâi călugăriţă de neam român cunoscută în istorie.

Potrivit Basilica.ro, născută la începutul secolului al XIV-lea în familia primului domnitor al Ţării Româneşti, Basarab I Întemeietorul (1310-1352), ea a primit la botez numele Teodora, oferindu-i-se o educaţie aleasă întemeiată pe dragostea faţă de Dumnezeu şi de aproapele său.

S-a căsătorit cu Ivan Alexandru (1331-1371), viitorul ţar al Bulgariei, împreună cu care a avut trei băieţi şi o fată: Mihail Asan, Ivan Straţimir, Ivan Asan şi Vasilisa. Doi dintre băieţi au murit în războaie.

Alături de soţul ei, ţarul Ivan Alexandru, a ctitorit mănăstiri şi biserici, iar pe altele le-a restaurat. Teodora Basarab, care a fost contemporană cu Sfântul Grigorie Palama şi ucenică a Sfântului Cuvios Teodosie Isihastul, este considerată drept unul dintre cei mai luminaţi oameni ai epocii sale.

Ea a sprijinit şi încurajat zidirea aşezămintelor monahale, copierea de cărţi necesare cultului şi dezvoltarea monahismului.

În anul 1345 ţarul Ivan Alexandru se desparte de Teodora Basarab şi o alungă de la curte, iar aceasta se smereşte retrăgându-se într-o mănăstire din Bulgaria pentru a se lepăda de grijile, intrigile, răutăţile şi tumultul acestei lumi şi pentru a-i sluji cu dragoste şi devotament lui Hristos.

Locuitorii din zona Timocului bulgăresc şi sârbesc păstrează şi astăzi, după şase veacuri, în memoria colectivă faptele şi nevoinţele Cuvioasei Teofana Basarab, ţarina de neam român, care a strălucit prin credinţă şi jertfă în pământul bulgar, pe care o prăznuiesc în ziua de 28 octombrie a fiecărui an, precizează Basilica.ro. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Citeşte şi: 

 

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 21 mai

 

SĂRBĂTORI: Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena

Afisari: 24

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Culte 13-05-2025 16:46

Prezidențiale2025/Episcopii catolici din România: Alegerile prezidențiale privesc mai mult ca oricând viitorul țării și al democrației

Episcopii romano-catolici și greco-catolici din România transmit un îndemn pentru participarea la votul pentru alegerile prezidențiale de duminica viitoare, subliniind că acestea 'privesc mai mult ca oricând viitorul țării și al democrației'. 'A vota este un drept civic recunoscut prin Constituție. Dreptul fiecărui cetățean la vot

Culte 12-05-2025 22:09

Mureș: Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor, la împlinirea a 1.700 de ani de la Sinodul de la Niceea

Reprezentații cultelor Evanghelic, Reformat, Ortodox, Romano-Catolic, Unitarian și Greco-Catolic se vor ruga împreună la Sighișoara, timp de șase zile, în cadrul evenimentului tradițional 'Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor', inițiat în urmă cu mai mulți ani de către Biserica Evanghelică C. A., ediția actuală fiind dedi

Culte 12-05-2025 10:15

Iași: Pelerinaj cu moaștele Sfântului Pantelimon la Mănăstirea Hadâmbu, în perioada 16-23 mai

Cu prilejul aniversării a 35 de ani de la reînființare, la Mănăstirea Hadâmbu din județul Iași va fi expusă, în perioada 16-23 mai, racla cu un fragment din moaștele Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Racla va fi adusă în așezarea monahală din Dealul Mare vineri, la ora 17:00, de la Mănăstirea 'I

Culte 11-05-2025 19:17

Prezidențiale2025/ Biserica Ortodoxă Română își reafirmă neutralitatea în alegeri

Patriarhia Română a transmis, duminică, un comunicat de presă în care arată că Biserica Ortodoxă Română își 'reafirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale'. 'Biserica Ortodoxă Română își reafirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale, prin delimitarea de o

Culte 10-05-2025 13:06

Patriarhul Daniel l-a primit în vizită de rămas bun pe Ambasadorul Republicii Iranului la București

Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, l-a primit vineri, 9 mai, în vizită de rămas bun, la Reședința Patriarhală, pe ambasadorul Republicii Iranului la București, Sadat Meidani, informează Agenția de știri Basilica a Patriarhiei Române. Potrivit sursei citate, la începutul întrevederii, Patriarhul Rom

Culte 08-05-2025 22:07

Patriarhul Daniel - mesaj pentru Papa Leon: Suntem pe deplin convinși că veți continua să promovați dialogul

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, joi, un mesaj de felicitare Sanctității Sale Papa Leon al XIV-lea, în care își exprimă deplina convingere că noul Suveran Pontif va continua să promoveze 'spiritul dialogului, al păcii și al cooperării între Biserica Romano-Catolică și Biserica Ortodoxă'.

Culte 08-05-2025 19:09

PF Daniel: Aniversarea Centenarului Mitropoliei Basarabiei - ocazie de evidențiere a importanței demnității și unității de neam, limbă și credință

Aniversarea Centenarului Mitropoliei Basarabiei constituie o zi de recunoștință pentru toți cei care au susținut și au adus contribuția lor la înființarea acesteia și o ocazie de evidențiere a importanței demnității și unității de neam, limbă și credință între românii aflați de o parte și de alta a Prutului, transmite Patriarhul Bisericii Ortodoxe R

Culte 08-05-2025 16:47

BOR: Problemele de disciplină canonică se rezolvă prin cerere de apel sau de recurs la instanțele bisericești superioare

Problemele de disciplină canonică în Biserica Ortodoxă Română și aplicarea de către Consistoriile Eparhiale a unor sancțiuni disciplinare se rezolvă nu prin mesaje video publice, ci prin cerere scrisă de apel sau de recurs depusă la instanțele de judecată bisericești superioare, precizează Patriarhia Română, joi, în legătură cu cazul caterisir

Culte 07-05-2025 14:41

Bihor: Expoziția foto-documentară itinerantă 'Fericiții episcopi martiri greco-catolici români', la Oradea

Expoziția foto-documentară itinerantă 'Fericiții episcopi martiri greco-catolici români' va fi vernisată joi, 8 mai, ora 12, în Muzeul Orașului Oradea, din Cetate, pentru a putea fi vizitată până în 21 mai a.c. Cu acest prilej va fi lansat și albumul bilingv român-englez 'Fericitul Valeriu Traian Frenț

Culte 07-05-2025 06:04

Sfântă Liturghie ''Pro Eligendo Romano Pontifice'' - miercuri la Catedrala Sf. Iosif din București

O Sfântă Liturghie ''Pro Eligendo Romano Pontifice'' (pentru alegerea Pontifului Roman) va fi oficiată miercuri, de la ora 18:30, la Catedrala Sf. Iosif din București. ''În unire cu Biserica Universală, ne rugăm ca Duhul Sfânt să îi inspire pe cardinalii electori în alegerea celui care va f

Culte 06-05-2025 17:00

Brăila: Adunarea Generală a Federației Filantropia, în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Arhiepiscopia Dunării de Jos găzduiește, în perioada 5-7 mai, lucrările Adunării Generale a Federației Filantropia, eveniment care se desfășoară la sediul Așezământului socio-medical 'Sfântul Mare Mucenic Pantelimon' din stațiunea Lacu Sărat. 'Programul a debutat ieri seară, în Capela 'Sfântul Mare Mucenic Pantelim

Culte 06-05-2025 15:43

Primul Arhiepiscop Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord va fi întronizat sâmbătă la Londra

Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie, primul Arhiepiscop Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, va fi întronizat, sâmbătă, la Catedrala Arhiepiscopală 'Sfântul Mare Mucenic Gheorghe' din Londra, Marea Britanie. Sfânta Liturghie și ceremonia de întronizare vor fi oficiate începând cu ora 9:00 de

Culte 04-05-2025 18:22

Prezidențiale2025/ Patriarhul Daniel s-a prezentat la urne; a votat la o secție din Capitală

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a votat, duminică după-amiază, la primul tur al alegerilor prezidențiale. Patriarhul a ajuns în jurul orei 17:30 la secția de votare amenajată în cadrul Școlii Gimnaziale 'Ienăchiță Văcărescu' din Capitală, unde și-a exercitat dreptul de a alege, informează Agenția de

Culte 04-05-2025 09:07

CORECTURĂ Tulcea: Catedrala ortodoxă din Sulina caută sprijin financiar pentru reabilitare

În știrea cu titlul 'Tulcea: Catedrala ortodoxă din Sulina caută sprijin financiar pentru reabilitare', difuzată duminică, la ora 9:07, pe fluxurile Culte și Muntenia, în al doilea, al treilea și al optulea paragraf se va citi corect Marian Măcăilă Ivanov, în loc de Marian Mihăilă Ivanov. Retransmitem știrea în forma cor

Culte 30-04-2025 21:52

Teleorman: Moaștele Sfintei Împărătese Elena au ajuns la Mănăstirea Pantocrator; pelerinii, așteptați până pe 8 mai

Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, au ajuns joi seara la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman. Credincioșii sunt așteptați să vină în număr mare din toată țara în pelerinaj pe toată perioada cât moaștele sunt la Mănăstirea Pantocrator, până