Episcopia Maramureşului: Reclamaţia făcută de femeia din Ucraina - intenţie de discreditare a Mănăstirii Petrova

Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului consideră că reclamaţia făcută de femeia de naţionalitate ucraineană la adresa stareţului Mănăstirii Petrova "este o intenţie de discreditare" a lăcaşului de cult, "care s-a implicat activ în problema refugiaţilor".
"Reclamaţia venită din partea unei persoane instabilă emoţional, care a stat doar două zile la mănăstire, din care în una preotul Agaton Oprişan a lipsit, fiind plecat în zona Aradului pentru a oferi consiliere duhovnicească refugiaţilor de acolo, credem că este o intenţie de discreditare a mănăstirii, care s-a implicat activ în problema refugiaţilor, încurcând interesele materiale ale celor care încearcă să profite financiar de pe urma conflictului din Ucraina. Regretăm profund acest episod prin care facerea de bine şi implicarea permanentă a Mănăstirii Petrova, în loc să primească recunoştinţa persoanei ajutate, aşa precum se întâmplă din partea celor care sunt găzduiţi şi ajutaţi de la începutul conflictului, are parte de acest eveniment nedorit şi atât de jenant şi nepotrivit în chiar perioada Postului cel Mare", precizează Episcopia Maramureşului, într-un comunicat postat pe pagina sa de Facebook.
Episcopia Ortodoxă a Maramureşului şi Sătmarului îşi exprimă speranţa că "organele de cercetare ale Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş vor reuşi să aducă mai multă lumină în acest caz, iar mănăstirea şi vieţuitorii ei se vor bucura de aceeaşi recunoştinţă pe care au primit-o până acum şi preţuire şi apreciere din partea tuturor celor ce beneficiază de ajutor creştin şi fratern".
Conform comunicatului de presă, după apariţia în media a informaţiei, Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a demarat o anchetă internă, iar Corpul de inspecţie şi control al Episcopiei s-a deplasat la Mănăstirea Petrova pentru a face cercetările necesare.
"La Mănăstirea Petrova, până la această dată, au primit cazare, haine şi mâncare în mod gratuit aproximativ 1.000 de persoane venite din Ucraina. Unele au fost cazate o noapte sau pentru o perioadă mai îndelungată. Mănăstirea oferă permanent cazare şi masă pentru 40 de persoane. O femeie în vârstă de 22 de ani, însoţită de un copil minor, a sosit în cursul zilei de 13 aprilie în vama Sighet şi a fost preluată şi dusă la Mănăstirea Petrova pentru a primi cazare şi îngrijiri. Persoana era foarte dezorientată şi instabilă emoţional datorită unor probleme de familie şi situaţiei războiului, lucru sesizat şi de un psiholog de naţionalitate ucraineană. Persoana reclamantă a părăsit mănăstirea fără explicaţie în cursul zilei de 15 aprilie, iar pe 16 aprilie a formulat o plângere la Poliţia Municipiului Sighet în care a menţionat că a fost agresată sexual de către un bărbat în vârstă de 55 de ani", se arată în comunicatul Episcopiei.
De asemenea, din audierea de către Corpul de inspecţie şi control al Episcopiei s-a constatat, potrivit comunicatului citat, că în prezent sunt cazate la mănăstire aproximativ 30 de persoane refugiate, care primesc cazare, masă şi îmbrăcăminte gratuit, sunt mulţumite de condiţiile oferite şi de comportamentul personalului mănăstirii şi nu doresc să plece de acolo până la încetarea conflictului din ţara lor.
"Personalul mănăstirii anchetat a rămas surprins de reclamaţia făcută, neexistând nicio suspiciune privind un comportament neadecvat al preotului stareţ Agaton Oprişan, care conduce mănăstirea de peste 20 de ani", se menţionează în comunicatul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului. AGERPRES/(AS - autor: Leontin Cupar, editor: Andreea Rotaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Mureș: Călugărița Maria Rodica, în vârstă de 109 ani, a primit o distincție de onoare din partea prefectului
Prefectul județului Mureș, Ovidiu Butuc, i-a acordat, joi, o distincție de onoare călugăriței Maria Rodica din Sighișoara, care urmează să împlinească vârsta de 109 ani. 'Sora Maria Rodica este un exemplu de viață și sfințenie. Oameni ca domnia sa sunt din ce în ce mai rari în lumea noastră, motiv pentru care am con
Galați: Acțiune de donare de sânge a preoților și credincioșilor la Tecuci; printre donatori, 25 de elevi de liceu
O acțiune de donare de sânge prin implicarea preoților, tinerilor și credincioșilor din cadrul protopopiatului Tecuci a avut loc miercuri, în municipiul Tecuci, printre donatori aflându-se și 25 de elevi de la Colegiul Național de Agricultură și Economie din Tecuci, însoțiți de profesoara lor de Religie, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos
Sinodul BOR: ''Dojană sinodală scrisă'' pentru cei care nu au respectat hotărârile față de viața politică
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit joi în ședință de lucru, a aprobat ''dojană sinodală scrisă'' pentru cei care nu au respectat disciplina canonică și statutară, precum și hotărârile referitoare la poziția BOR față de viața politică și campaniile electorale, reafirmând obligația tuturor ierarhilor, cleric
Sinod: Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nectarie Clinci - ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nectarie Clinci este noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, transmis, miercuri, AGERPRES. Noul episcop-vicar a fost ales în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată în Aula Magna '
Enache (CCR): Aniversarea Centenarului Patriarhiei Române - moment de mare și strălucită semnificație
Aniversarea Centenarului Patriarhiei Române și a împlinirii a 140 de ani de la dobândirea autocefaliei reprezintă un moment de mare și strălucită semnificație pentru întreaga noastră Biserică și națiunea română, care și-au împletit și împlinit destinul cu valorile nestrămutate ale românismului, afirmă președintele Curți
PF Daniel: Patriarhia Română - lumină călăuzitoare către Hristos, factor de unitate și stabilitate în cei 100 de ani
Patriarhia Română a fost lumină călăuzitoare către Hristos, mirele Bisericii, de-a lungul celor 100 de ani de existență ca instituție și organizare, precum și un factor de unitate și stabilitate de-a lungul vremurilor grele prin care a trecut, a afirmat, marți, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. 'De-a lungul celor 100 de ani existenț
Patriarhul Daniel, mesaj la slujba de înmormântare a Arhiepiscopului Anastasie al Albaniei
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, joi, un mesaj de condoleanțe la slujba de înmormântare a Arhiepiscopului Anastasie al Albaniei, care a murit săptămâna trecută la vârsta de 95 de ani, într-un spital din Atena, în urma complicațiilor survenite după ce contractase un virus. Potrivit PF Daniel, &I
Evenimente liturgice prilejuite de aniversarea Centenarului Patriarhiei Române
Centenarul Patriarhiei Române va fi marcat printr-o serie evenimentele liturgice organizate pe 3 și 4 februarie, la Catedrala Patriarhală. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române transmis miercuri, pe 3 februarie, la ora 17,00, la Catedrala Patriarhală, după încheierea Vecerniei, se va săvârși
Episcopul Claudiu Pop: Iuliu Hossu și-a dat viața pentru iubirea de Dumnezeu, de țară și de aproapele
Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Claudiu Pop, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că 2025, anul 'Cardinal Iuliu Hossu', instituit în România prin legea publicată în Monitorul Oficial nr. 968/25 octombrie 2023, este o ocazie specială prin care ne amintim de un ierarh, de un om credincios, care și-a dat viața pentru cre
Teleorman: Moaștele Sfintei Împărătese Elena vor fi aduse de la Veneția la Mănăstirea Pantocrator, pe 30 aprilie
Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, vor fi aduse de la Veneția la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman pe 30 aprilie, după ce în aceeași zi vor poposi la Catedrala Patriarhală din Capitală, anunță, joi, agenția
Botoșani: Scădere îngrijorătoare a numărului botezurilor în biserici; preoții atrag atenția asupra crizei demografice
O situație îngrijorătoare privind natalitatea extrem de scăzută sau chiar lipsa totală a nou-născuților se înregistrează în numeroase localități rurale din județul Botoșani, fiind remarcată de preoții ortodocși care spun că nu prea au mai avut ocazii pentru a săvârși slujba botezului. Astfel, în numeroase parohii
Patriarhia: Slujbă 'Te Deum', miercuri, în toate bisericile, la aniversarea a 166 de ani de la Unirea Principatelor
Ierarhii, preoții și diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia, vineri, la aniversarea a 166 de ani de la Unirea Principatelor, o slujbă 'Te Deum' în toate bisericile din Patriarhia Română, iar la final clopotele vor fi trase timp de un minut. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Român
Alba: Moment de unitate creștină în Catedrala Greco-Catolică din Blaj, cu reprezentanți ai mai multor Biserici
Reprezentanți ai Bisericilor Romano-Catolice, Greco-Catolice, Ortodoxe, Evanghelice și Reformate au participat împreună, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră 'Sfânta Treime' din Blaj, la un eveniment desfășurat în cadrul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor, organizată în perioada 18-25 ianuarie.
Patriarhia Română a anunțat evenimentele importante ale Anului Centenar 2025
Proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinți Români, în data de 4 februarie, și Sfințirea Catedralei Naționale și deschiderea lăcașului de cult pe 26 octombrie se numără printre evenimentele importante dedicate Anului Centenar 2025, care vor avea loc pe parcursul următoarelor luni în Patriarhia Română. Potrivit un
VIDEO Patriarhul Daniel: Biserica Ortodoxă Română, susținătoare a culturii creștine în timpul regimului comunist
Patriarhul Daniel a evidențiat, în mesajul său cu prilejul Zilei Culturii Naționale, că Biserica Ortodoxă Română (BOR), deși obligată să își desfășoare activitatea în perioada comunistă într-un regim politic ostil, a promovat credința ortodoxă și valorile creștine, fiind activă în susținerea spiritualității și culturii române