Patriarhul Daniel: Interzicerea pelerinajului la Sf. Cuv. Parascheva pentru credincioşii din afara Iaşiului-disproporţionată şi discriminatorie
Interzicerea în acest an a pelerinajului la Sfânta Cuvioasă Parascheva pentru credincioşii care nu locuiesc în municipiul Iaşi este o măsură disproporţionată, discriminatorie şi luată fără o consultare prealabilă cu Biserica Ortodoxă Română, a afirmat patriarhul Daniel.
Potrivit unui Apel la coresponsabilitate şi cooperare pentru a evita constrângeri excesive, transmis vineri AGERPRES, Patriarhia Română îşi exprimă deplina solidaritate cu toţi credincioşii ortodocşi care în aceste zile doresc să se roage ca pelerini Sfintei Cuvioase Parascheva, precum şi cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, gazda profund responsabilă a pelerinajului anual de la Iaşi.
"Arhiepiscopia Iaşilor, în calitatea sa de organizator al acestui pelerinaj, s-a pregătit intens şi foarte temeinic pentru întâmpinarea pelerinilor din acest an, ţinând cont de toate măsurile sanitare aflate în vigoare. Această pregătire temeinică şi o strânsă cooperare cu autorităţile locale erau o garanţie că pelerinajul de la Iaşi sau apropiatul pelerinaj de la Bucureşti, prilejuit de sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou, constituie, în acelaşi timp, un exerciţiu de protejare responsabilă a sănătăţii şi o manifestare a libertăţii religioase a unui popor eminamente religios", afirmă PF Daniel.
Întâistătătorul BOR consideră că "măsurile restrictive ce se impun ca absolut necesare trebuie să aibă un solid temei legal, să fie justificate în mod transparent, argumentat şi nediscriminatoriu" şi îşi exprimă speranţa că "se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iaşi, printr-o înţeleaptă modalitate de coresponsabilitate şi colaborare între Stat şi Biserică".
"Înţelegem că, în contextul epidemiologic de azi, regulile stricte referitoare la igienă, la purtarea măştii şi la păstrarea distanţei de 1,5 m între persoane se impun atât în spaţiile liturgice, cât şi în afara acestora, pentru toţi credincioşii care participă la pelerinajul organizat oficial. Ne exprimăm speranţa că, pentru cinstirea demnă şi responsabilă a Sfintei Cuvioase Parascheva, se va reveni cât mai curând asupra măsurii excesive de interzicere a pelerinajului de la Iaşi, printr-o înţeleaptă modalitate de coresponsabilitate şi colaborare între Stat şi Biserică, astfel încât toţi pelerinii să se poată ruga Sfintei Parascheva în mod liber în aceste zile, cu respectarea strictă a tuturor măsurilor sanitare dispuse de autorităţile competente", se mai arată în apelul Patriarhului Daniel.
Purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Iaşilor, preotul Constantin Sturzu, a declarat, miercuri seara, că Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva nu va mai fi organizată în perioada 8-15 octombrie, aşa cum era programat iniţial, ci se va desfăşura doar de hramul sfintei, în ziua de 14 octombrie, cu Sfânta Liturghie.
Declaraţia a fost făcută după ce şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, secretarul de stat Raed Arafat, a anunţat, după şedinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, că participarea credincioşilor la sărbătorile religioase va fi permisă doar celor care au domiciliul în localitatea respectivă. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Popescu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Simona Aruştei)
Citiţi şi:
Iaşi: Protest mut cu circa 200 de credincioşi, în faţa Catedralei Mitropolitane
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PF Daniel: În familie și comunitate - să ne ascultăm cu răbdare; muzica - o experiență vie a acestei conlucrări
În familie și în comunitate, avem nevoie să ne ascultăm cu răbdare, să respectăm talentul sau contribuția fiecăruia și să căutăm binele comun, iar muzica ne oferă o experiență vie a acestei conlucrări în armonie, a afirmat, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul la concertul extraordinar 'Trei Tenori Ieșeni și Priet
Iași: Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria, adusă la Mitropolia Moldovei și Bucovinei
Racla cu moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria a fost adusă miercuri seara la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, unde urmează să fie depusă spre închinarea credincioșilor veniți în pelerinaj de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Delegația de la Mănăstirea Sihărstria, județul Neamț, a fost întâmpinată de PS Nichifor
Iași: Pregătirile pentru hramul Sfintei Cuvioase Parascheva au început cu împodobirea cu flori a baldachinului
Pregătirile pentru sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, care anul acesta se celebrează în perioada 8-15 octombrie, au început cu împodobirea cu flori a baldachinului din Curtea Mitropolitană, unde va fi așezată racla. Baldachinul în care joi dimineața va fi depusă spre închinare racla cu moaștele Sfintei Cuvio
Adina Hulubaș (cercetător științific): De ce Sfânta Cuvioasă Parascheva este 'Sfânta Vineri' în tradiția populară
În tradiția românească, Sfânta Cuvioasă Parascheva înseamnă mai mult decât figura religioasă, ea fiind și o poveste despre tradiții păstrate din generație în generație, a declarat, pentru AGERPRES, Adina Hulubaș, cercetător științific la Institutul de Filologie Română 'Alexandru Philippide', Academia Română, Fil
Iași: Voluntarii Sfintei Parascheva vor împărți pelerinilor ceai, apă, hrană și ghiduri
Aproximativ 1.500 de voluntari se vor afla în perioada următoare la Catedrala Mitropolitană, și în preajma ei, pentru a-i îndruma și sprijini pe credincioșii care vin să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva, a declarat, pentru AGERPRES, directorul de Comunicare al Arhiepiscopiei Iașilor, preotul Lucian Apopei.
Patriarhul Daniel: Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a subliniat, marți, că Biserica are responsabilitatea de a sprijini și întări familia creștină. 'În această societate, marcată de numeroase transformări și provocări precum migrația și mobilitatea profesională, secularizarea rapidă și necunoașterea valorilor creștine, influenț
Iași: Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă în pelerinaj la Catedrala Mitropolitană, de Sărbătoarea Sf. Parascheva
Peste 300.000 de persoane sunt așteptate să ajungă la Iași în pelerinaj la racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva, al cărei hram este prăznuit în calendarul creștin ortodox pe 14 octombrie. În timpul pelerinajului, care se va desfășura la Mitropolia Moldovei și Bucovinei, în perioada 8 - 15 octombrie, Gruparea de
Patriarhul Daniel: Sportul este o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor
Sportul reprezintă o componentă esențială în formarea integrală a copiilor și a tinerilor, a transmis, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, într-un mesaj adresat cu prilejul festivității de premiere a câștigătorilor concursului anual tematic, organizat în cadrul proiectului național Centrul de activități cu tineretul Sf. I
Argeș: Pelerinaj la biserica din curtea SJU Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului
Sute de credincioși s-au strâns, luni, la Biserica Sfântul Pantelimon din curtea Spitalului Județean de Urgență (SJU) Pitești, unde a fost adus Brâul Maicii Domnului de la Mănăstirea Kato Xenia din Grecia. Programul religios, la care asistă atât localnici, cât și pelerini veniți din alte zone ale țării, a în
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi, primite, între 5 și 13 octombrie, în 10 biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești
Moaștele Sfântului Francisc de Assisi vor fi primite, în perioada 5 - 13 octombrie, în zece biserici romano-catolice din București, Popești-Leordeni și Ploiești, cu binecuvântarea ÎPS Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București, informează un comunicat transmis, vineri, AGERPRES. Relicvele vin
La 19 ani de la întronizare, Patriarhul Daniel a evocat 'legătura permanentă' dintre Centrul de Presă Basilica și Catedrala Națională
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a evidențiat, miercuri, 'legătura permanentă' dintre misiunea Centrului de Presă Basilica, o 'lucrare misionară edificatoare de suflete' și construirea bazilicii sau Catedralei Naționale, subliniind că aceasta 'îndeamnă la mai multă comuniune și conlucrare'. '
Biserica Ortodoxă Română aniversează 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel
Biserica Ortodoxă Română va aniversa, miercuri, 19 ani de la întronizarea Patriarhului Daniel. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, cu acest prilej, începând cu ora 9:00, va fi săvârșită Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală. La ora 11:00, va fi o
Patriarhul Daniel: Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească
Teologia academică este chemată să unească cercetarea intelectuală cu experiența liturgică și duhovnicească, a subliniat, luni, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul transmis la Simpozionul Internațional de Misiologie Ortodoxă, organizat la Facultatea de Teologie Ortodoxă 'Justinian Patriarhul' din București.
Pictorul Horea Paștina, ucenic al Sf. Dumitru Stăniloae - Ordinul 'Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul'
Pictorul Horea Paștina, ucenic al Sf. Dumitru Stăniloae, a fost distins cu Ordinul 'Sf. Ier. Martir Antim Ivireanul', acordat de Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. Distincția a fost înmânată de Pr. Victor-Lucian Georgescu, protoiereul Sectorului 1 al Capitalei, la evenimentul de lansare a albumului retrospe
Moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Sihăstria vor fi duse la Iași cu ocazia sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva
Moaștele Sfântului Paisie de la Sihăstria, considerat unul dintre cei mai mari duhovnici români ai secolul 20, vor fi duse la Iași cu ocazia sărbătorii Sfinte Cuvioase Parascheva. Potrivit Agenției Basilica a Patriarhiei Române, sfintele moaște vor fi duse de la Mănăstirea Sihăstria și vor fi așezate spre închinare alăt











