Biserica Catolică din România - semnal de alarmă după modificarea Legii privind protecţia drepturilor copilului

Conferinţa Episcopilor catolici din România (CER), prin Comisia de învăţământ, trage un semnal de alarmă după modificarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului prin Legea 45/3.04.2020, se arată într-un comunicat de presă.
Conform sursei citate, "episcopii semnalează că modificările legislative nu s-au făcut în baza unei consultări prealabile a tuturor factorilor implicaţi în procesul de educaţie, printre care se numără şi Biserica, şi atrag atenţia că obligativitatea orelor de educaţie sexuală reprezintă o încălcare a drepturilor părinţilor, garantate de Constituţia României".
"Părinţii sunt primii responsabili de educaţia copiilor lor. Prin urmare, numai la cererea lor şi respectându-se principiile moral-religioase ale acestora, şcoala le poate pune la dispoziţie astfel de cursuri", se afirmă în scrisoarea deschisă semnată de ÎPS Aurel Percă, arhiepiscop mitropolit de Bucureşti şi preşedinte al Comisiei de învăţământ a CER.
Zilele trecute a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 45/3 aprilie 2020, care modifică şi completează Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, care prevede obligativitatea organizării în şcoli, cel puţin semestrial, a unor programe pentru viaţă şi sănătate, inclusiv educaţie sexuală pentru copii. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Antonia Niţă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Galați: Acțiune de donare de sânge a preoților și credincioșilor la Tecuci; printre donatori, 25 de elevi de liceu
O acțiune de donare de sânge prin implicarea preoților, tinerilor și credincioșilor din cadrul protopopiatului Tecuci a avut loc miercuri, în municipiul Tecuci, printre donatori aflându-se și 25 de elevi de la Colegiul Național de Agricultură și Economie din Tecuci, însoțiți de profesoara lor de Religie, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos
Sinodul BOR: ''Dojană sinodală scrisă'' pentru cei care nu au respectat hotărârile față de viața politică
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, reunit joi în ședință de lucru, a aprobat ''dojană sinodală scrisă'' pentru cei care nu au respectat disciplina canonică și statutară, precum și hotărârile referitoare la poziția BOR față de viața politică și campaniile electorale, reafirmând obligația tuturor ierarhilor, cleric
Sinod: Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nectarie Clinci - ales Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Nectarie Clinci este noul Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, transmis, miercuri, AGERPRES. Noul episcop-vicar a fost ales în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, desfășurată în Aula Magna '
Enache (CCR): Aniversarea Centenarului Patriarhiei Române - moment de mare și strălucită semnificație
Aniversarea Centenarului Patriarhiei Române și a împlinirii a 140 de ani de la dobândirea autocefaliei reprezintă un moment de mare și strălucită semnificație pentru întreaga noastră Biserică și națiunea română, care și-au împletit și împlinit destinul cu valorile nestrămutate ale românismului, afirmă președintele Curți
PF Daniel: Patriarhia Română - lumină călăuzitoare către Hristos, factor de unitate și stabilitate în cei 100 de ani
Patriarhia Română a fost lumină călăuzitoare către Hristos, mirele Bisericii, de-a lungul celor 100 de ani de existență ca instituție și organizare, precum și un factor de unitate și stabilitate de-a lungul vremurilor grele prin care a trecut, a afirmat, marți, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel. 'De-a lungul celor 100 de ani existenț
Patriarhul Daniel, mesaj la slujba de înmormântare a Arhiepiscopului Anastasie al Albaniei
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, joi, un mesaj de condoleanțe la slujba de înmormântare a Arhiepiscopului Anastasie al Albaniei, care a murit săptămâna trecută la vârsta de 95 de ani, într-un spital din Atena, în urma complicațiilor survenite după ce contractase un virus. Potrivit PF Daniel, &I
Evenimente liturgice prilejuite de aniversarea Centenarului Patriarhiei Române
Centenarul Patriarhiei Române va fi marcat printr-o serie evenimentele liturgice organizate pe 3 și 4 februarie, la Catedrala Patriarhală. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române transmis miercuri, pe 3 februarie, la ora 17,00, la Catedrala Patriarhală, după încheierea Vecerniei, se va săvârși
Episcopul Claudiu Pop: Iuliu Hossu și-a dat viața pentru iubirea de Dumnezeu, de țară și de aproapele
Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Claudiu Pop, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că 2025, anul 'Cardinal Iuliu Hossu', instituit în România prin legea publicată în Monitorul Oficial nr. 968/25 octombrie 2023, este o ocazie specială prin care ne amintim de un ierarh, de un om credincios, care și-a dat viața pentru cre
Teleorman: Moaștele Sfintei Împărătese Elena vor fi aduse de la Veneția la Mănăstirea Pantocrator, pe 30 aprilie
Moaștele întregi ale Sfintei Împărătese Elena, mama Sfântului Împărat Constantin cel Mare, vor fi aduse de la Veneția la Mănăstirea Pantocrator din Teleorman pe 30 aprilie, după ce în aceeași zi vor poposi la Catedrala Patriarhală din Capitală, anunță, joi, agenția
Botoșani: Scădere îngrijorătoare a numărului botezurilor în biserici; preoții atrag atenția asupra crizei demografice
O situație îngrijorătoare privind natalitatea extrem de scăzută sau chiar lipsa totală a nou-născuților se înregistrează în numeroase localități rurale din județul Botoșani, fiind remarcată de preoții ortodocși care spun că nu prea au mai avut ocazii pentru a săvârși slujba botezului. Astfel, în numeroase parohii
Patriarhia: Slujbă 'Te Deum', miercuri, în toate bisericile, la aniversarea a 166 de ani de la Unirea Principatelor
Ierarhii, preoții și diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia, vineri, la aniversarea a 166 de ani de la Unirea Principatelor, o slujbă 'Te Deum' în toate bisericile din Patriarhia Română, iar la final clopotele vor fi trase timp de un minut. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al Patriarhiei Român
Alba: Moment de unitate creștină în Catedrala Greco-Catolică din Blaj, cu reprezentanți ai mai multor Biserici
Reprezentanți ai Bisericilor Romano-Catolice, Greco-Catolice, Ortodoxe, Evanghelice și Reformate au participat împreună, în Catedrala Arhiepiscopală Majoră 'Sfânta Treime' din Blaj, la un eveniment desfășurat în cadrul Săptămânii de rugăciune pentru unitatea creștinilor, organizată în perioada 18-25 ianuarie.
Patriarhia Română a anunțat evenimentele importante ale Anului Centenar 2025
Proclamarea generală a canonizării celor 16 Sfinți Români, în data de 4 februarie, și Sfințirea Catedralei Naționale și deschiderea lăcașului de cult pe 26 octombrie se numără printre evenimentele importante dedicate Anului Centenar 2025, care vor avea loc pe parcursul următoarelor luni în Patriarhia Română. Potrivit un
VIDEO Patriarhul Daniel: Biserica Ortodoxă Română, susținătoare a culturii creștine în timpul regimului comunist
Patriarhul Daniel a evidențiat, în mesajul său cu prilejul Zilei Culturii Naționale, că Biserica Ortodoxă Română (BOR), deși obligată să își desfășoare activitatea în perioada comunistă într-un regim politic ostil, a promovat credința ortodoxă și valorile creștine, fiind activă în susținerea spiritualității și culturii române
Bihor: Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor, în perioada 17-26 ianuarie, la Oradea
O nouă ediție a Săptămânii de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor va avea loc, în perioada 17 - 26 ianuarie, la Oradea, a anunțat, într-un comunicat, Episcopia greco-catolică de Oradea. Sursa menționează că tema din acest an a fost preluată din Evanghelia după Ioan, 'Crezi tu aceasta?', fiind amintit Papa Francisc,