TE DEUM în bisericile din Patriarhia Română, pe 24 ianuarie, la aniversarea Unirii Principatelor Române
Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi ceilalţi făuritori ai Unirii Principatelor Române vor fi pomeniţi, miercuri, 24 ianuarie, la Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală. Potrivit unui comunicat al Biroului de Presă al Patriarhiei Române, "
Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor se deschide joi la Catedrala ''Sf. Iosif''
Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor se deschide joi, la ora 17,00, cu o celebrare liturgică la Catedrala "Sf. Iosif", informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Romano-Catolice Bucureşti, într-un comunicat transmis AGERPRES. Tema aleasă de organizatori pentru ediţia manifestării din acest an
Ambasadoarea Michele Ramis, la Patriarhie: 2018 - un prilej de rememorare şi de întărire a puternicelor legături dintre Franţa şi România
Ambasadoarea Franţei în România, Michele Ramis, a fost primită miercuri, în vizită de prezentare, de patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, prilej cu care a afirmat că anul 2018 trebuie să reprezinte un prilej de rememorare a puternicelor legături dintre Franţa şi România şi de întărire a acestora. "Doamna Michel
UPDATE Argeş: Sute de oameni - la parastasul de 40 de zile de la moartea regelui Mihai I
Sute de oameni s-au strâns, sâmbătă, în incinta mănăstirii Curtea de Argeş, unde a avut loc parastasul de 40 de zile de la trecerea la cele veşnice a regelui Mihai I al României. Printre cei prezenţi la eveniment s-au numărat atât localnici, cât şi oameni veniţi din alte zone ale ţării, mulţi dintre ei purtând drapele
Slujbe de pomenire pentru poetul naţional Mihai Eminescu, la 168 de ani de la naştere
O slujbă de pomenire dedicată împlinirii a 168 de ani de la naşterea poetului naţional Mihai Eminescu va fi oficiată, luni, la Cimitirul Bellu din Bucureşti. Potrivit unui comunicat al Sectorului cultural şi comunicaţii media al Arhiepiscopiei Bucureştilor, transmis vineri AGERPRES, începând de la ora 8,00, &icir
Braşov: Mitropolia Ardealului l-a suspendat pe preotul de la Cincu trimis în judecată de DNA pentru fraudare de fonduri UE
Mitropolia Ardealului anunţă, într-un comunicat de presă publicat joi, că preotul Florin Adrian Butum, paroh în localitatea braşoveană Cincu, a fost suspendat în urma trimiterii sale în judecată de către procurorii DNA pentru acuzaţia de fraudare de fonduri europene. "În urma deciziei procurorilo
Dolj: Sfânta Muceniţă Tatiana, sărbătorită la Catedrala mitropolitană din Craiova
Sfânta Muceniţă Tatiana diaconiţa este sărbătorită în aceste zile la Catedrala mitropolitană "Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir" din Craiova, care adăposteşte o parte din moaştele acesteia, alături de cele ale Sfinţilor Nifon, Serghie şi Vah. Potrivit Mitropoliei Olteniei, momentele liturgice dedicate prăznuiri
Patriarhul Daniel, despre părintele arhimandrit Deseille: Personalitate marcantă a Ortodoxiei franceze; foarte apropiat de România
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Daniel, regretă trecerea la cele veşnice a Părintelui Arhimandrit Placide Deseille, ctitorul şi stareţul Mănăstirii Sfântul Antonie cel Mare din Franţa, despre care afirmă că a fost una dintre personalităţile marcante ale Ortodoxiei franceze, foarte apropiat de ţara şi Biserica noastră.
Cluj: Biserica Unitariană proclamă anul 2018 Anul Libertăţii Religioase
Liderii comunităţii unitariene din Transilvania vor lansa săptămâna aceasta o petiţie prin care cer Parlamentului României, Parlamentului Ungariei şi Parlamentului European să adopte rezoluţii pentru susţinerea libertăţii religioase şi, respectiv, pentru declararea zilei de 13 ianuarie ca fiind Ziua Libertăţii Religioase, iar anul 20
Evenimente comemorative la 168 de ani de la naşterea lui Eminescu, organizate de ASCOR Bucureşti
Filiala Bucureşti a Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (ASCOR) organizează, la sfârşitul acestei săptămâni, o serie de evenimente, cu ocazia împlinirii a 168 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Sâmbătă, 13 ianuarie, la ora 11,30, va avea loc o slujbă de p
Botoşani: Numărul persoanelor care au vizitat, în 2017, Mănăstirea Coşula, de cinci ori mai mare faţă de 2016
Numărul persoanelor care au vizitat, în 2017, Mănăstirea Coşula din judeţul Botoşani a crescut de cel puţin cinci ori faţă de anul precedent, ca urmare a reabilitării lăcaşului de cult, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, stareţul Calinic Chirvase. Potrivit acestuia, lunar, mii de oameni vizitează mănăstirea sau participă la slujbele religioase oficiate
Sârbii arădeni sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi
Sârbii de religie ortodoxă din Arad au sărbătorit Ajunul Crăciunului după calendarul iulian pe rit vechi, sâmbătă seară, în jurul focului în care ardea 'badniak-ul, un trunchi de stejar, conform unei tradiţii. Potrivit părintelui Ognean Plavşici, protopop al Bisericii Ortodoxe Sârbe Arad - Centru, diferenţa de 13 zile dintre c
Galaţi: Un electrician a recuperat pentru a şasea oară Sfânta Cruce din apele Dunării
Un electrician de 37 ani a recuperat sâmbătă pentru a şasea oară Sfânta Cruce din apele reci ale Dunării, în urma ritualului săvârşit de arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, în faţa a peste 8.000 de gălăţeni. Pentru recuperarea preţiosului odor s-au aruncat în apă 16 temerari. Pentru evitarea oricăror incidente, cei care
Giurgiu: Un tânăr de 22 de ani a scos primul din apă crucea sfinţită de Bobotează
Un tânăr în vârstă de 22 de ani din municipiul Giurgiu este cel care a scos primul crucea de lemn sfinţită aruncată în apele Dunării de episcopul de Giurgiu, Ambrozie, iar un alt tânăr a venit la mal cu două cruci sfinţite. 'Este prima dată când sar în apă de Bobotează după crucea sfinţită. Am vrut să văd cum este,
Episcopul Visarion al Tulcei îi felicită pe credincioşii de rit vechi
Episcopul Visarion al Tulcei le-a urat, sâmbătă, la sfârşitul slujbei oficiate pe faleza Dunării cu prilejul Botezului Domnului, sărbători fericite credincioşilor de rit vechi care marchează Crăciunul bătrân. "Fraţilor care astăzi au ajunul Crăciunului le dorim sărbători fericite şi să trăim cu toţii ani mulţi şi fericiţi! Amin!", a