Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
BULETIN DE PRESÃ UPDATE La data de 20 octombrie a.c., Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, față de femeia în vârstă de 28 de ani, cercetată penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, complicitate la fals informatic și acces ilegal la un sistem i
Comunicat de presă - Poliția Română
44 DE PERCHEZIȚII DOMICILIARE, PRIVIND DEȚINEREA ȘI COMERCIALIZAREA ILEGALÃ A ȚIGARETELOR La data de 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice al Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, au pus în executare 44 de mandate de p
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraș-Severin
AMENZI DE 70.000 LEI ÎN CAMPANIA NAȚIONALÃ DE CONTROALE ÎN CONSTRUCȚII În intervalul 12 - 16 octombrie 2026, inspectorii de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Caraș Severin au desfășurat verificări în contextul Campaniei Naționale pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevede
Comunicat de presă - Poliția Română
PESTE 4,4 MILIOANE DE ȚIGARETE NETIMBRATE, DESCOPERITE DE POLIȚIȘTI ȘI PROCURORI, ÎN URMA UNUI FLAGRANT DELICT Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul de Poliție Județean Caraș - Severin, împreună cu procurorii Direcției
Comunicat de presă - Infotrafic
AUTOSTRADA A7, DIN CAUZA UNUI ACCIDENT Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că traficul este blocat pe breteaua de coborâre de pe Autostrada A7 sens Focșani - Buzău, la kilometrul 117, către DN 2N, în zona localității Dumbrăveni, județul Vrancea, după ce un autocamion încărcat cu cereale s-a răsturnat pe carosabil.
Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanța
Fundația Friends for Friends, organizatoarea Galei Superscrieri, susține ateliere de jurnalism pentru studenții Universității Ovidius din Constanța Studenți ai programului de licență Jurnalism, din cadrul Facultății de Litere, și ai Facultății de Istorie și Științe Politice de la Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) vor participa, în perioada 22-23 octombri
Comunicat de presă - Asociația GO-AHEAD
ONG Communities, ediția a II-a: finanțare, impact și colaborare pentru proiectele ONG-urilor din România Două proiecte au primit finanțări în valoare totală de 5.000 de euro prin Pitch for Good: Concursul pentru finanțarea de proiecte ONG București, octombrie 2026 - Asociația GO-AHEAD a reunit peste 120 de participanți din mediul nonguvernamental, ag
Comunicat de presă - Ordinul Arhitecților din România
Primăria Municipiului București și Ordinul Arhitecților din România lansează consultarea publică privind Concursul Internațional de soluții Reamenajarea zonei Bd. Bălcescu - Bd. Magheru - Piața Romană, București Miercuri, 21 octombrie 2026, București Zona cuprinsă între Piața Romană și Piața Universității, incluzând bulevardele G-ral Gheorghe Maghe
Comunicat de presă - Deputat Alexandrin Moiseev (afiliat Grupului PNL)
Criza forței de muncă în Botoșani. Sunt necesare măsuri clare pentru stoparea exodului românilor și gestionarea corectă a muncitorilor străini Deputatul liberal de Botoșani, Alexandrin Moiseev, a adresat o interpelare oficială Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, solicitând o analiză profundă și strategii clare privind dinamica fo
Comunicat de presă - Editura Club România
ROMÂNIA ȘI REPUBLICA MOLDOVA Parteneriatul pentru UE caiet documentar 10 LANSAREA VOLUMULUI Joi, 22 octombrie 2026, ora 18:00, BCU 'Carol I', București 90 de autori de pe ambele maluri ale Prutului, 754 de pagini, șase capitole: o radiografie documentară a parcursului european al Republicii Moldova și a rolului Rom
Comunicat de presă - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală
Astăzi, 21 octombrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, împreună cu polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române, au pus în aplicare 2 mandate de percheziție domiciliară, pe raza municipiului București, într-o cauză privind săvârșirea infracți
Comunicat de presă - Alianța Strategie pentru România
Alianța Strategie pentru România - ASR, înscrisă oficial în Registrul partidelor politice Alianța Strategie pentru România (ASR) este înscrisă oficial în Registrul partidelor politice al Tribunalului București, la poziția 409, în baza Sentinței civile nr. 92/DEC/P din 20 august 2026, pronunțată în dosarul nr. 17155/3/2026, rămasă definitivă. Înscrier
Comunicat de presă - Poliția Română
PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PENAL PRIVIND OPERAȚIUNI ILEGALE CU DISPOZITIVE SAU PROGRAME INFORMATICE Astăzi, 21 octombrie 2026, polițiștii Direcției de Investigații Criminale din Inspectoratul General al Poliției Române, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală, au pus în aplicare
Comunicat de presă - Federația Neguvernamentală Antidrog
BULLYING-ULUI ȘI CONSUMULUI DE DROGURI ÎN ȘCOLI: DE CE EȘUEAZÃ CAMPANIILE ACTUALE ȘI CE SOLUȚII PRACTICE TREBUIE APLICATE URGENT Pe fondul unei creșteri acute a cazurilor de violență școlară și a scăderii vârstei de debut în consumul de substanțe interzise în rândul tinerilor cu vârste între 12 și 18 ani, sistemul educațional din România continuă să răspundă pri
Comunicat de presă - Administrația Prezidențială
Mesajul Președintelui României, Nicușor Dan, transmis în cadrul conferinței 'Dezinformarea, provocare la adresa securității naționale' Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 21 octombrie 2026, un mesaj în cadrul conferinței 'Dezinformarea, provocare la adresa securității naționale', organizate la Universitatea Națională de Apărare 'Carol I'.