Comunicat de presă - Administrația Prezidențială
Decret semnat de Președintele României, Nicușor Dan Președintele României, Nicușor Dan, a semnat miercuri, 28 octombrie 2026, decretul privind acordarea gradului de general de brigadă - cu o stea, la trecerea în rezervă, domnului colonel Țigănuș Ionel Dănuț din Ministerul Apărării Naționale, la data de 31 octombrie 2026. Departamentul Comunicare Publ
Comunicat de presă - Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă
Ziua Națională a Sustenabilității: Cercetarea, educația și politicile publice, în centrul dezbaterii despre viitorul sustenabil al României Peste 200 de reprezentanți ai administrației publice, mediului academic și de cercetare, sectorului economic și organizațiilor societății civile implicate în dezvoltarea durabilă, au participat în 27 octombrie la conferința
Comunicat de presă - Uniunea Salvați România
Diana Stoica, lidera deputaților USR: PSD și AUR și-au dat iar mâna pe la spate, pentru ca ministrul Nazare să nu spună românilor adevărul în Parlament Alianța PSD-AUR a funcționat, din nou, ca unsă în ședința de astăzi a Biroului Permanent al Camerei Deputaților. Pentru ca ministrul Nazare să nu vină luni în Parlament să explice cifrele execuției bugetare reale
Comunicat de presă - Uniunea Salvați România
Senatul a respins dreptul adolescenților de a solicita consiliere psihologică fără acordul părinților Senatorii PSD și AUR au respins propunerea prin care tinerii de peste 16 ani ar fi putut primi consiliere și sprijin psihologic atunci când simt că au nevoie, fără să fie obligați să obțină în prealabil acordul părinților. Inițiativa legislativă depu
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
BULETIN DE PRESÃ UPDATE La data de 27 octombrie a.c., Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu a dispus măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, față de bărbatul în vârstă de 41 de ani, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului. Știre inițială: La data de 2
Comunicat de presă - Consiliul Național al Audiovizualului
Ședința publică a CNA din 28.10.2026 Întrunit în ședința publică din data de 28.10.2026, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcția Monitorizare ca urmare a sesizărilor primite pentru opt ediții ale emisiunii 'Insula iubirii', difuzate de postul de televiziune Antena 1 în zilele de 04, 05, 11, 12, 18, 19, 26.09.2026 și 03.1
Comunicat de presă - Consiliul Județean Argeș
Președintele Consiliului Județean Argeș, Ion Mînzînă, s-a întâlnit astăzi cu premierul României, Luca Niculescu. Principalul subiect al discuției a fost situația Uzinei Dacia Mioveni, un reper esențial pentru economia județului și pentru mii de locuri de muncă din Argeș. Au fost abordate și alte teme importante pentru județ, inclusiv investițiile maj
Comunicat de presă - Muzeul Național Brukenthal Sibiu
Muzeul Național Brukenthal organizează Sesiunea de Comunicări Științifice dedicată metodelor și rigorilor interdisciplinare în restaurarea patrimoniului. Laboratorul de Restaurare al Muzeului Național Brukenthal organizează joi, 29 octombrie 2026, Sesiunea de Comunicări Științifice cu tema 'Valențe metodologice și rigori științifice în restaurarea obiectelor de
Comunicat de presă - Universitatea Ovidius din Constanța
Universitatea Ovidius din Constanța lansează CiTyInnoHub 2.0, un proiect de 4,46 milioane de euro dedicat inovării digitale și inteligenței artificiale Universitatea Ovidius din Constanța (UOC), în parteneriat cu EY, ICI București, Iceberg Plus, CCINA Constanța, PNFAIMM și Zona Metropolitană Constanța, lansează marți, 3 noiembrie 2026, hub-ul european de inovare
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Niculina Stelea (senator AUR): 'Sorin Grindeanu vrea să prostească opinia publică cu așa-zisa reformă a statului. Este doar o campanie de imagine a PSD' Senatorul AUR Niculina Stelea critică anunțul făcut de Sorin Grindeanu privind reforma statului și desființarea companiilor neprofitabile, pe care îl consideră o reluare a discursului lui Ilie Bolojan. Parlament
Comunicat de presă - Uniunea Națională a Barourilor din România
Precizări privind comunicatul Colegiului Consilierilor Juridici București referitor la modificarea Legii nr. 51/1995 Citind comunicatul Colegiului Consilierilor Juridici București, ai putea crede că avocații se pregătesc să intre în departamentele juridice ale companiilor și să le ceară colegilor consilieri să elibereze birourile. Putem începe prin a liniști luc
Comunicat de presă - Centrul Român OISTAT
Centrul Român OISTAT anunță stingerea din viață a Pamelei Howard Scenografă, regizoare, profesoară și autoare, Pamela Howard a fost una dintre cele mai influente figuri ale scenografiei mondiale. Centrul Român OISTAT anunță cu deosebită tristețe că luni, 26 octombrie 2026, s-a stins din viață Pamela Howard, scenografă, regizoare, profesoară, autoare
Comunicat de presă - Institutul de Cercetări în Marketing Politic și Studii Strategice
Alina Alupoaei, președintele IRPMSS, cere transparență pentru banii publici cheltuiți de partide pentru publicitate politică și influenceri București, 28 octombrie 2026 - Institutul de Cercetări în Marketing Politic și Studii Strategice (IRPMSS) propune reguli suplimentare de transparență privind utilizarea subvențiilor publice pentru consultanță, publicitate și
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Mircea Miclea, mesaj pentru reforma învățământului la o conferință AUR: 'O educație de proastă calitate poate falimenta un stat. Avem nevoie de programe naționale țintite' Profesorul universitar și fostul ministru al Educației Mircea Miclea a participat miercuri, la Palatul Parlamentului, la conferința organizată de AUR 'Școala Românească! Ce păstrăm? Ce schimbă
Comunicat de presă - Direcția de Sănătate Publică a județului Sibiu
Situație infecții respiratorii, pneumopatii și gripă, Săptămâna 43 (perioada 19-25.10.2026) Cea de-a patra săptămână de monitorizare a afecțiunilor specifice sezonului gripal aduce o ușoară creștere a numărului de infecții respiratorii acute dar și de pneumopatii. Din fericire însă, formele de boală au fost ușoare și medii, medicii recomandând internarea în puți