Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara
A treia ediție a programului ProLitRom a reunit la Universitatea de Vest din Timișoara 15 cadre didactice din raionul Bălți În perioada 15-20 iunie 2026, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) a organizat cea de-a treia ediție a programului ProLitRom, dedicat perfecționării cadrelor didactice din
Comunicat de presă - Muzeul de Artă Brașov
Muzeul de Artă Brașov invită publicul să descopere orașul prin artă în cadrul proiectului 'Re:Imagine Brașov' Eveniment: 'Re:Imagine Brașov - micro/MACRO, Ediția 1/2026' Organizator: Muzeul de Artă Brașov Artiști: Nora Cupcencu, Homeboy, Raluca Morariu, Cătălina Nour, Gabi Toma Muzică: Mihai Nedea Vizual: Alice-Helen Zig
Comunicat de presă - Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti'
Tabăra de creație 'Vara pe uliță'- ediția a 34-a Încep înscrierile la Tabăra de creație 'Vara pe uliță'! Muzeul Național al Satului 'Dimitrie Gusti' vă invită din nou, ca în fiecare an, în tabără. Ulița cu ateliere vă așteaptă între 6 iulie și 31 iulie 2026. Tabăra include o paletă largă de activități prin care copiii își pot petrece vaca
Comunicat de presă - Autoritatea Electorală Permanentă
COMUNICAT DE PRESÃ privind întâlnirea președintelui AEP, Adrian Țuțuianu, cu președintele ONPCSB, Marian Pârvu Președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Adrian Țuțuianu, s-a întâlnit la sediul instituției cu președintele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), Marian Pârvu. În cadrul întrevederii, repreze
Comunicat de presă - Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație 'SPIRU HARET'
Incompetența Ministerului Educației și Cercetării a blocat Evaluarea Națională Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) și Federația Sindicatelor din Educație 'SPIRU HARET' condamnă public haosul generalizat și umilința la care au fost supuși astăzi, 22 iunie 2026, colegii noștri din comisiile de examen, cu ocazia desfășurării probei scrise la Limba ș
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: Prin ordonanța din data de 20.06.2026 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul B.I.G.I., în vârstă de 25 de ani, recidivist, sub aspec
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad
Biroul de Informare și Relații Publice din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: Prin ordonanța din data de 22.06.2026 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul B.A., în vârstă de 41 de ani, recidivist, sub aspectul
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice, următoarele: În cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin se efectuează cercetări într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. și ped. de art. 290 alin. 1 C.p. rap. la art.
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin
Biroul de informare și relații publice din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin este abilitat să aducă la cunoștința opiniei publice, următoarele: În cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin se efectuează cercetări într-un dosar privind săvârșirea infracțiunii de dare de mită, prev. și ped. de art. 290 alin. 1 C.p. rap. la art.
Comunicat de presă - Poliția Română
PERSOANÃ DEPISTATÃ ÎN FLAGRANT DELICT, CU DROGURI DE MARE RISC Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Satu Mare, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 34 de ani, cercetate pentru să
Comunicat de presă - Filarmonica de Stat 'Transilvania'
Final de stagiune aniversară - concert extraordinar de închidere a stagiunii 2025/2026 Vineri, 26 iunie 2026, ora 19.00 Colegiul Academic Corul și Orchestra Filarmonicii de Stat 'Transilvania' Gregory Vajda dirijor Simon Trpceski pian Cornel Groza dirijorul corului Krisztian Malicski dirijor asistent Se
Comunicat de presă - Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov
Stația 'Calea Dudești' - suspendată temporar Începând de luni, 22.06.2026, de la ora 15:00, stația 'Calea Dudești' (aferentă liniilor 1, 23, 135, 619 și N1), situată pe Șos. Mihai Bravu, pe sensul spre Str. Baba Novac, este suspendată temporar. Măsura a fost luată din cauza lucrărilor edilitare ce sunt executate în zonă.
Comunicat de presă - Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM)
Peste 7 milioane de conexiuni de internet fix la finalul anului 2025 Piața serviciilor de internet din România continuă să se extindă, susținută de un salt de 45% al adopției 5G și de extinderea conexiunilor prin fibră optică (+7%). Datele ANCOM pentru anul 2025 indică o maturizare a conexiunilor de internet fix, cu un avans semnificativ în mediul rural (+6%) și
Comunicat de presă - Centrul Național al Dansului București
Două spectacole despre felurile în care lumea ajunge în corp - premiere la CNDB 'Mișcări neautorizate' și 'Under Pressure', în premieră la CNDB pe 27 și 28 iunie Istoria, normele sociale, tehnologia, presiunea de a performa sau nevoia de autoreglare lasă urme în corp înainte de a deveni idei. Pe 27 și 28 iunie, la Centrul Național al Dansului Bucureș
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Dan Dungaciu (prim-vicepreședintele AUR): 'AUR este un partid al viitorului, nu al trecutului; de aceea nu face greșeli care să-i afecteze parcursul strategic pe care și l-a asumat' Prim-vicepreședintele AUR, Dan Dungaciu, transmite că AUR este un partid al viitorului, un partid al românilor, care se gândește la soluții pentru viitor. Potrivit acestuia, soluțiil