Comunicat de presă - Asociație E Ceva Bine
Poarta Basmelor: Spectacol itinerant de teatru despre rădăcinile identității și limbii române
Asociația E Ceva Bine lansează proiectul 'Poarta Basmelor', prin care aduce teatrul, limba și poveștile românești mai aproape de comunitățile de români din Italia, deschizând un drum către redescoperirea și păstrarea rădăcinilor identității românești.
Proiectul este finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, iar valoarea finanțării aprobate este de 165.369,60 lei.
Comunitatea românească din Italia, una dintre cele mai numeroase din diaspora (peste 1 milion de rezidenți), se află în prezent în fața unui risc iminent de asimilare culturală și lingvistică. Conform datelor OCDE și ISTAT, asistăm la o ruptură identitară la nivelul celei de-a doua generații: mii de copii români născuți în Italia pierd contactul cu reperele culturale de origine și cu limba maternă (doar 7% o mai vorbesc activ).
În acest context, proiectul 'Poarta Basmelor', construit în jurul a doi piloni - spectacol itinerant de teatru (6 reprezentații în 6 localități din Italia) și ateliere de mediere și conectare culturală - propune o întâlnire cu universul basmului românesc, într-un demers artistic menit să reconecteze generațiile tinere din diaspora cu patrimoniul cultural și lingvistic românesc, indiferent de distanța față de țară.
Prin parteneriatul strategic cu parohiile din regiunea Piemonte (Italia) - nuclee fundamentale de agregare a diasporei - proiectul urmărește să ajungă la aproximativ 300 de copii născuți sau stabiliți cu familiile în Italia, aflați în etapa critică de formare a identității lingvistice și, implicit, la cel puțin 300 de persoane (părinți/bunici) care participă alături de copii, facilitând dialogul intergenerațional.
Perioada desfășurării proiectului: august-octombrie 2026.
Valoarea totală a proiectului: 174,900.60 lei, din care valoarea finanțării obținute (suma aprobată): 165.369,60 lei și valoare contribuție proprie: 9,531 lei.
Asociația E Ceva Bine este un ONG al cărui scop este dezvoltarea de proiecte cultural-social-educaționale care să genereze un efect pozitiv în comunitate și schimbare socială prin artă.
Identificând tema, problema și/sau grupurile țintă, Asociația gândește proiecte și programe care prin activități de educare prin artă, intervin în mediul social și comunitar. Proiectele desfășurate de Asociația E Ceva Bine sunt cunoscute atât la nivelul Bucureștiului, dar și național și internațional, datorită impactului pozitiv pe care l-au avut asupra grupurilor țintă și în comunitate, datorită originalității lor și nu în ultimul rând, prin campaniile de promovare de succes. Asociația a primit de asemenea prestigioase premii în cadrul Galei Societății Civile și Galei Asociațiilor Comunitare.
Printre cele mai cunoscute proiecte ale Asociației E Ceva Bine se numără:
Dezvoltarea durabilă văzută prin lentila artei - Festival de Artă Național - 3 Ediții.
Caravana națională de teatru educațional - Cei 17 magnifici care au schimbat viitorul
Aleg să aleg, Eu decid. Nu depind, Alege să alegi - proiecte de prevenire antidrog;
Arteprenor - proiect educație antreprenorială pentru tineri creativi
Fii erou de poveste! - caravană cinematografică educativă, proiect educativ;
Basme nerostite - spectacol și cursuri de teatru non-verbal pentru copii hipoacuzici;
Festivalul Urban Femei pe Mătăsari - 15 ediții;
Festivalul Urban Bărbați pe Mătăsari - 6 ediții;
Mătăsari 1.7 - Centru Cultural Independent;
Teatrul Mignon și Mini Mignon;
Opera Fringe Festival.
Date contact Asociație E Ceva Bine: Iulian Văcărean - Președinte
Adresă: str. Mătăsari nr. 17, București, România
Site: https://www.ecevabine.ro/
Facebook: https://www.facebook.com/asociatiaecevabine
Instagram: https://www.instagram.com/asociatiaecevabine/
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.