Comunicat de presă - Primăria Municipiului Focșani
Primarul Cristi Valentin Misăilă a declarat Colegiul Național 'Unirea' drept 'Ambasador al Educației pentru Municipiul Focșani' Colegiul Național 'Unirea' a aniversat joi, 23 ianuarie 2025, nu mai puțin de 159 de ani de la primele cursuri ținute la Gimnziul 'Alexandru Ioan Cuza', așa cum se numea unitatea de învățământ ianuarie 1866. Prezent la man
Comunicat de presă - Ministerul Culturii
Inaugurarea Târgului Internațional de Carte de la Cairo! Prima participare a României cu stand național! Astăzi, 23 ianuarie 2025, doamna Diana-Ștefana Baciuna, secretar de stat în Ministerul Culturii și E.S. doamna Olivia Toderean, ambasadorul României în Republica Arabă Egipt, au participat la inaugurarea Târgului Internațional de Carte de la Cairo
Comunicat de presă - Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu
Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Sibiu, instituție publică aflată sub autoritatea Consiliului Județean Sibiu, marchează 20 de ani de activitate, luni 27 ianuarie 2025, aniversând un parcurs remarcabil de servicii publice dedicate cetățenilor. Instituția a fost înființată în anul 2005, ca entitate publică de interes județean, cu personalitate juridică
Comunicat de presă - Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
A fost aprobat Ghidul solicitantului pentru trei componente din cadrul Programului pentru Eficiență energetică și energie regenerabilă Ministrul dezvoltării, Cseke Attila, a aprobat Ghidul solicitantului pentru Componentele 1, 2 și 4 ale Programului pentru Eficiență energetică și energie regenerabilă, cofinanțat în cadrul Programului de cooperare elvețiano-român
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
5 PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-O CAUZÃ PENALÃ, PRIVIND SÃVÂRȘIREA INFRACȚIUNII DE TRAFIC DE DROGURI La data de 22 ianuarie 2025, polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Maramureș, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Maramureș, au efectuat mai multe pe
Comunicat de presă - Infotrafic
TRANSPORTURI AGABARITICE Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că în această seară, începând cu ora 18.00, se vor deplasa 11 transporturi agabaritice pe următoarele trasee: - Port Agigea - DN 39A - DN 39 - A4 - DN 3 - DN 22C - DJ 224 - DN 2A - DN 21A - Unirea, județul Brăila; 2 transporturi format din câte un cami
Comunicat de presă - Gruparea de Jandarmi Mobilă 'Matei Basarab' Ploiești
Măsuri de ordine publică la meciul dintre Petrolul Ploiești și FC Botoșani Gruparea de Jandarmi Mobilă Ploiești, alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, va lua măsuri pentru desfășurarea, în condiții de siguranță, a partidei de fotbal din SuperLiga României, dintre echipele ACS PETROLUL 52 și AFC BOTOȘANI, programa
Comunicat de presă - Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Tulcea
181 de locuri de muncă vacante în Spațiul Economic European Angajatorii din Spațiul Economic European oferă, prin intermediul rețelei EURES România, 181 de locuri de muncă vacante, după cum urmează: Germania - 50 de locuri de muncă pentru: sudor MAG, electrician, lucrător ajutor la prelucrarea metalelor, operator stivuitor, muncitor în producție;
Comunicat de presă - Administrația Prezidențială
Decret de decorare semnat de Președintele României, Klaus Iohannis Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat joi, 23 ianuarie 2025, decretul de decorare post-mortem a domnului general de brigadă în retragere Oțelea Cornel. Astfel, în semn de omagiu pentru excepționala carieră sportivă și pentru întreaga activitate desfășurată, atât în ca
Comunicat de presă - Fundația Regală Margareta a României
Topul nevoilor apelanților la Telefonul Vârstnicului în 2024: Seniorii României, între singurătate și dorința de participare socială Telefonul Vârstnicului, singura linie telefonică națională gratuită dedicată seniorilor, operat de 9 ani de Fundația Regală Margareta a României, a înregistrat în anul 2024 un total de 10.480 de apeluri, dintre care 2.193 au fost
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba
Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba aduce la cunoștința opiniei publice următoarele aspecte: În cursul zilei de 22.01.2025, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, împreună cu polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, au efectuat o percheziție domiciliară la o lo
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea
Jandarmii vâlceni au depistat trei persoane având asupra lor substanțe interzise Ieri, 22 ianuarie a.c., în jurul orei 15.30, un echipaj de jandarmi aflat în misiune de menținere a ordinii publice a observat trei persoane care manifestau un comportament suspect imediat după ce au coborât dintr-un autoturism, în parcarea unei brutării din comuna Păușești-Măglași,
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea
Măsurile dispuse de jandarmii vâlceni în contextul minivacanței de Ziua Unirii Principatelor Române În perioada 24 - 26 ianuarie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Vâlcea va suplimenta numărul efectivelor în teren, în contextul minivacanței prilejuite de 'Ziua Unirii Principatelor Române'. Colegii noștri, alături de partenerii instituționali cu
Comunicat de presă - Teatrul de Stat Constanța
Retrospectivă Teatrul de Stat Constanța 2024 Teatrul de Stat Constanța prezintă o retrospectivă a activității sale din anul 2024, un an în care a adus în fața spectatorilor constănțeni, și nu numai constănțeni, o diversitate de producții artistice și evenimente culturale. De la spectacole de teatru apreciate de public, dar și de critici, la participă
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Mureș
EVALUAREA ACTIVITÃȚII DESFÄ‚ȘURATE DE INSPECTORATULUI DE JANDARMI JUDEȚEAN MUREȘ ÎN ANUL 2024 Miercuri, 22 ianuarie 2025, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș a avut loc Evaluarea activității unității pentru anul 2024. Aceasta a fost prezentată de către prim-adjunctul inspectorului-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș - colonel Manol