Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea
BULETIN DE PRESÃ 28.01.2025 Doi cetățeni sirieni fără drept de ședere în Spațiul Schengen, depistați de polițiștii de frontieră Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici au depistat în cadrul activităților de control, doi cetățeni din Siria care nu aveau dreptul de a călători în Spațiul Schengen.
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
INFORMARE PUBLICÃ ACTELE NECESARE PENTRU ADOPȚIA SAU REVENDICAREA CÂINILOR DIN ADÃPOSTUL PUBLIC DE ANIMALE ABANDONATE CONSTANȚA Pentru adopția sau revendicarea câinilor din Adăpostul Public de Animale Abandonate din Constanța, persoanele interesate trebuie să prezinte următoarele documente, în funcție de tipul de locuință sau entitatea reprezentată:
Comunicat de presă - Consiliul Național al Elevilor
Sistemul de învățământ - în eclipsă totală În prezent, sistemul educațional din România se confruntă cu provocări semnificative, reflectate în rezultatele scăzute obținute la evaluările internaționale (PISA), rata mare de abandon școlar, numărul record de mame minore la nivel european și oboseala elevilor față de un curriculum care pune accent pe memorare, nu pe
Comunicat de presă - Început de an competițional pentru Clubul de Înot MASTERS Timișoara
Comunicat de presă - Început de an competițional pentru Clubul de Înot MASTERS Timișoara! O echipă a Clubului de Înot MASTERS Timișoara a participat la concursul de înot pentru adulți (înot masters), organizat în 25 ianuarie, în orașul Szentes (Ungaria), primul desfășurat în acest an. La competiție, care s-a desfășurat în bazin olimpic (50 m/10 culoare), au par
Comunicat de presă - Început de an competițional pentru Clubul de Înot MASTERS Timișoara
Comunicat de presă - Început de an competițional pentru Clubul de Înot MASTERS Timișoara! O echipă a Clubului de Înot MASTERS Timișoara a participat la concursul de înot pentru adulți (înot masters), organizat în 25 ianuarie, în orașul Szentes (Ungaria), primul desfășurat în acest an. La competiție, care s-a desfășurat în bazin olimpic (50 m/10 culoare), au par
Comunicat de presă - Romfilatelia
Anul Cardinal Iuliu Hossu Romfilatelia introduce în circulație miercuri, 29 ianuarie a.c., emisiunea aniversară Anul Cardinal Iuliu Hossu, care marchează și 140 de ani de la nașterea celui care a citit în fața Marii Adunări de la Alba Iulia, Declarația Unirii Ardealului cu Regatul României, la 1 decembrie 1918. Emisiunea este compusă din o marcă poșt
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției de Frontieră
Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore În data de 27.01.2025, polițiștii de frontieră de la frontiera externă a tării noastre (granița cu Serbia, R. Moldova și Ucraina, dar și cursele maritime și aeriene care sosesc din afara spațiului Schengen) au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de i
Precizări - ANAF
Referitor la informațiile difuzate în presă cu privire la investigarea fiscală a domnului George Simion - liderul AUR, facem următoarele precizări: Persoana fizică George Simion - președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) nu face obiectul vreunei acțiuni de verificare inițiată la nivelul structurilor cu atribuții de control fiscal din cad
Comunicat de presă - COTAR
Avem confirmarea că ASF a favorizat asigurătorii Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) a atras atenția, în mai multe rânduri, asupra practicilor Autorității pentru Supraveghere Financiară care favorizează unele companii de asigurări. Astăzi avem confirmarea faptului că aceste practici există. În mass-media
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Alba
BULETIN DE PRESÃ În ultimele 24 de ore, polițiștii și jandarmii din județul Alba au continuat acțiunile, în sistem integrat, pentru combaterea faptelor de natură penală și contravențională și pentru prevenirea incidentelor care ar putea afecta liniștea cetățenilor din județ. În cadrul activităților desfășurate, au fost efectuate, prin intermediul apl
Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
BULETIN DE PRESÃ din 28 ianuarie Misiunile pompierilor din ultimele 24 de ore În cursul zilei de ieri (27.01.2025), pompierii militari au acționat pentru gestionarea celor 1.673 de solicitări primite din partea populației, ce au constat în acordarea măsurilor de prim ajutor, stingerea incendiilor și operațiuni destinate protecției comunităților. Regi
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Participarea ministrului afacerilor externe Emil Hurezeanu la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE Ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu a participat luni, 27 ianuarie 2025, la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale UE - Consiliul Afaceri Externe (CAE), care a avut loc la Bruxelles. Agenda
Comunicat de presă - Brigada Rutieră
RECOMANDÃRI TRAFIC RUTIER TRAFIC RUTIER DEVIAT SAU RESTRICȚIONAT, PARȚIAL, CA URMARE A LUCRÃRILOR LA INFRASTRUCTURA RUTIERÃ: - Bd. Ghencea de la Str. Gârleni până la Str. Brașov - lucrări de supralărgire a arterei; - Bd. Libertății între Bd. Națiunile Unite și Calea 13 Septembrie, benzile I și III - lucrări la rețeaua de termoficare;
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Mediaș
S-a încheiat cea de-a 39-a ediție a Festivalului - Concurs de muzică Folk 'Mediaș - Cetate Seculară' Sala Traube din municipiul Mediaș a găzduit în perioada 24 - 25 ianuarie 2025 cea de-a 39-a ediție a Festivalului-Concurs de muzică folk 'Mediaș-Cetate Seculară'. Evenimentul a cuprins atât concursul național de muzică folk, cât și două seri de recita
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Participarea secretarului de stat Clara Staicu la reuniunea Consiliului Afaceri Generale Secretarul de stat pentru afaceri europene Clara Staicu va participa marți, 28 ianuarie 2025, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG). Conform practicii, Președinția poloneză a Consiliului UE va prezenta prioritățile mandatului său, care a d