Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Situații de Urgență
Peste 3.000 ha de teren afectate de arderile necontrolate, în ultimele trei zile În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, s-au înregistrat peste 5.500 situații de urgență la care salvatorii au răspuns cu promptitudine. Astfel, prin stingerea celor 756 incendii înregistrate la nivel național pompierii au limitat propagarea flăcăr
Comunicat de presă - Patriarhia Română
Apel la sprijin în vreme de caniculă În contextul actual al temperaturilor extrem de ridicate înregistrate la nivel național, Patriarhia Română face un apel către toate Eparhiile să ofere sprijin în vreme de caniculă. Astfel, parohiile și mănăstirile sunt încurajate să distribuie apă celor care au nevoie în această perioadă și să permită tuturor per
Comunicat de presă - Asociația Melanom România
În timpul Conferinței Naționale a Pacienților, organizată de Asociația Melanom România, ediția a VIII-a, desfășurată la București în perioada 27-28 iunie 2025. Solicităm acces la tratament oncologic pentru pacienții cu melanom ocular Stimate autorități ale statului român, stimați reprezentanți ai presei, Dragi colegi, dragi pacienți,
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Astăzi, 7 iulie, începând cu ora 19:00 (ora României), europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea va susține în plenul Parlamentului European moțiunea de cenzură împotriva președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Tot în această seară va avea loc dezbaterea oficială a moțiunii, iar votul final este programat pentru joi, 10 iulie. Gheorghe Pip
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Ploiești
Comitetul Local pentru Situații de Urgență a aprobat Planul de măsuri pentru prevenirea și atenuarea efectelor caniculei și a secetei prelungite în Municipiul Ploiești. În contextul valului de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat, cod roșu de caniculă, vor fi implementate o serie de măsuri pentru protejarea populației. Măsuri preventive a
Comunicat de presă - World Vision România
91% dintre elevii de la sate sprijiniți de World Vision România în programul 'Pregătit pentru liceu' au obținut medii peste 5 la Evaluarea Națională. Rezultatele lor depășesc semnificativ media din rural București, iulie 2025. În mediul rural, rata elevilor cu medii sub 5 la Evaluarea Națională 2025 este de aproape trei ori mai mare decât în urban, conform datel
Comunicat de presă - Guvern
Proiectele de acte normative incluse pe agenda ședinței Guvernului României din 7 iulie 2025 I. PROIECTE DE LEGI 1. PROIECT DE LEGE privind unele măsuri fiscal-bugetare - Amendamente depuse de senatori și deputați Biroul de presă al Guvernului
Comunicat de presă - Consulatul general al României la Salonic
În cadrul marșului internațional de instrucție 2025, studenți ai Academiei Navale Române și de la universități partenere din Bulgaria, Franța, Letonia, Norvegia, Polonia și Turcia se îndreaptă spre portul Salonic. Este primul popas pe traseul din acest an al navei-școală 'Mircea', care va opri și în porturile Durres (Albania), Bari (Italia) și Varna (Bulgaria), nava urmând
Comunicat de presă - Ministerul Finanțelor
O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, 7 iulie, cu dobânzi de până la 7,90% Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă oportunitate de economisire în condiții avantajoase. Astfel, în perioada 7 iulie - 1 august 2025, românii pot investi în titlurile de s
Comunicat de presă - REPER București
REPER București și-a ales liderii și candidatul pentru Primăria Capitalei Partidul REPER - filiala București și-a ales liderii și structura de conducere, precum și candidatul la Primăria Capitalei, în cadrul Conferinței Municipale desfășurate în perioada 5-6 iulie. Copreședinți ai filialei au fost aleși Ana-Maria Boghean, consilieră generală, și Iul
Comunicat de presă - Inspectoratul Școlar Județean Sibiu
319 candidați susțin examenul de definitivat în 8 iulie 2025 Centrul de examen este la Liceul Teoretic 'Constantin Noica' Sibiu, intrarea participanților în săli având loc între orele 7.30 - 8.00. Regulile pe care profesorii candidați trebuie să le respecte la examenul de Definitivat 2025 sunt stipulate în Ordinul nr. 5343/31.08.2020, Metodologia-cadru de organ
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
Rezultate înregistrate la frontieră în ultimele 24 de ore În data de 06.07.2025, polițiștii de frontieră de la frontiera externă a tării noastre (granița cu Serbia, R. Moldova și Ucraina, dar și cursele maritime și aeriene care sosesc din afara spațiului Schengen) au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de i
Comunicat de presă - Primăria Sectorului 2
ANUNȚ REFERITOR LA ELABORAREA UNUI PROJECT DE ACT NORMATIV Astăzi , 04 .07 .2025 În temeiul prevederilor: - Art. 7 alin. (2) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică , republicată, cu modificările și completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor m
Comunicat de presă - Ambasada României în Statele Unite ale Americii
România organizează la Washington o săptămână de evenimente dedicate celebrării Parteneriatului Strategic cu SUA: Festival românesc unde sunt așteptați mii de americani, dezbatere privind viitorul Parteneriatului Strategic România-SUA, reuniune de lucru cu companii americane, recepție pentru celebrarea Zilei Prieteniei româno-americane Pentru al patrulea an cons
Comunicat de presă - Consiliul Județean Argeș
Festivalul Internațional de Folclor 'Carpați', un real SUCCES! Închiderea oficială a Festivalul Internațional de Folclor 'Carpați' - ediția a XXXVIII-a, la PITEȘTI, a transformat centrul orașului într-un spectacol de culoare, muzică și dans. A fost o seară de gală, care a debutat cu parada ansamblurilor folclorice participante și cu un spectacol de excepție al