Comunicat de presă - Senator Lucian Rusu (PNL)
Lucian Rusu (PNL), vicepreședintele Senatului României: Niciun șantier deschis nu va fi oprit. Investițiile locale vor continua Guvernul României a transmis astăzi un mesaj ferm: toate investițiile locale aflate deja în derulare vor continua. Prioritizarea proiectelor nu înseamnă oprirea lor, ci identificarea celor care pot fi finalizate până la term
Comunicat de presă - Clubul Rotary Cetatea Tomis Constanța
'Generația fără HPV' a cucerit litoralul - Campania Rotary continuă până pe 24 august Campania națională 'Generația fără HPV', inițiată de Rotary District 2241 România și Republica Moldova, a debutat pe 15 august pe litoralul românesc și va continua până pe 24 august, cu acțiuni zilnice în stațiunile Mamaia, Costinești, Mangalia și Vama Veche. La Con
Comunicat de presă - Ministerul Educației și Cercetării
Întâlnirea ministrului Daniel David cu studenții din cadrul Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România Astăzi, 19 august 2025, cu ocazia Forumului Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), organizat la Timișoara, ministrul Educației și Cercetării, prof. Univ. Dr. psih. Daniel David, s-a întâlnit cu studenții, pentru a
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea
PERCHEZIȚII DOMICILIARE ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND INFRACȚIUNI LA REGIMUL FISCAL La data de 19 august 2025, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea - Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, emise într-o cauză penală aflată în instrumentarea Parchetului de pe lângă Judecăt
Comunicat de presă - Infotrafic
JUDEȚUL PRAHOVA: CIRCULAȚIE OPRITÃ PE AUTOSTRADA A3 BUCUREȘTI-PLOIEȘTI Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A3 București-Ploiești, la kilometrul 66, pe sensul de mers spre Ploiești, în apropierea municipiului Ploiești, județul Prahova, un autovehicul în care se aflau opt persoane a impactat parapetul median
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Prahova
Pompierii militari prahoveni acționează, în aceste momente, pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor, descarcerarea și acordarea asistenței medicale de urgență în cazul producerii unui accident rutier pe raza comunei Bărcănești, A3. Pentru gestionarea operativă a evenimentului, au fost mobilizate 1 autospecială de stingere, o descarcerare
Comunicat de presă - Consiliul Național al Audiovizualului
Întrunit în ședința publică din data de 19.08.2025, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele întocmite de Direcția Monitorizare ca urmare a autosesizării și a sesizărilor primite și a a hotărât să emită decizii privind ordinul de a acționa împotriva conținutului ilegal pentru materiale audiovizuale identificate pe: TikTok - materiale care înca
Declarație de presă - Deputat Sergiu-Lucian Matei (Grup POT)
PARLAMENTUL ROMÂNIEI CAMERA DEPUTAȚILOR Grupul parlamentar POT DECLARAȚIE DE PRESÃ Statul plătește milioane pe clădiri goale, în timp ce copiii nu au loc în grădinițe și bolnavii stau pe holurile spitalelor Este revoltător ca, în timp ce românii se confruntă cu lipsa locurilor în creșe și grădinițe, cu spitale supraaglomerate
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea
ACȚIUNI ALE POLIȚIEI PENTRU PREVENIREA ACCIDENTELOR ÎN RANDUL PIETONILOR, BICICLIȘTILOR ȘI CONDUCÃTORILOR DE TROTINETE În perioada 18-24 august 2025, polițiștii rutieri din județul Tulcea desfășoară o acțiune amplă în cadrul programului ROADPOL, dedicată prevenirii abaterilor comise de cei mai vulnerabili participanți la trafic: pietoni, bicicliști și utilizator
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
Microciparea și sterilizarea reprezintă soluții optime pentru gestionarea problemei animalelor cu sau fără stăpân ! Pentru o mai bună informare a cetățenilor cu privire la obligațiile legale ce revin proprietarilor de câini, reamintim importanța respectării normelor privind identificarea, bunăstarea și protecția animalelor de companie: - Proprietarii
Comunicat de presă - TVR
TVR, în direct cu Festivalul Național de Muzică Ușoară 'Mamaia' Paul Surugiu Fuego revine pe scena festivalului după 32 de ani cu un spectacol emoționant Festivalul Național de Muzică Ușoară 'Mamaia' revine în 2025 cu o ediție spectaculoasă. TVR este partener media și va difuza evenimentul în direct pe TVR 2 și online pe TVR+, în fiecare
Comunicat de presă - Asociația Procurorilor din România
Asociațiile profesionale ale magistraților i-au solicitat Prim-Ministrului retragerea proiectului de lege privind pensiile de serviciu ale judecătorilor și procurorilor La solicitarea Asociației Magistraților din România (AMR), Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Asociației Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) și Asociației
Comunicat de presă - Infotrafic
TRANSPORTURI AGABARITICE Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că astăzi, 19 august, 12 transporturi agabaritice se vor deplasa pe următoarele trasee: - PTF Agigea - DN 39A - DN 39 - A4 - DN 2A - DN 2 - DN 2B - int. DN 2B/ DJ 203D; începând cu ora 19:00, 3 transporturi formate dintr-un camion cu lungimea de 43 de
Comunicat de presă - Brigada Rutieră
I N F O R M A R E În perioada 20 august - 23 septembrie a.c., în intervalul orar 07:00 - 22.00, va avea loc o adunare publică cu ocazia desfășurării Festivalului Internațional 'George Enescu', în incinta Sălii Palatului. Pentru bună desfășurare a evenimentului, se vor aplica restricții de trafic după cum urmează: - Perimetrul Sălii Palatului (a
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Petrișor Peiu (senator AUR): 'Ni se cere nouă, tuturor românilor, să plătim nota de plată pentru excesele și risipa guvernelor' În cadrul unei conferințe de presă organizate de AUR, senatorul Petrișor Peiu a criticat dur măsurile de austeritate ale Guvernului, pe care le consideră lipsite de moralitate și ineficiente în reducerea deficitului bugetar, care agrave