Comunicat de presă - Consiliul Județean Tulcea
Hram la biserica 'Sf. Cuvioasă Parascheva' din Niculițel
Vicepreședintele Consiliului Județean Tulcea, Iancu Naciadis, a participat, marți, 14 octombrie 2025, la Sfânta Liturghie săvârșită de Preasfinția Sa Visarion, Episcopul Tulcii, alături de un sobor de preoți, la biserica 'Sf. Cuvioasă Parascheva' din Niculițel.
'Este o zi frumoasă și încărcată de lumină spirituală, așa cum sunt toate zilele pe care le petrec alături de cetățenii noștri dragi, oameni cu suflet curat și credință în Dumnezeu.
În numele meu și al domnului președinte al Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, vă doresc dumneavoastră, tuturor enoriașilor, multă sănătate, pace în lume și la granițele țării noastre, pace sufletească și fie ca toate dorințele și speranțele pe care le aveți în suflet să devină realitate!
Să fiți sănătoși, prosperi și să vă păstrați credința în voi înșivă, în Dumnezeu și în sfânta voastră protectoare, Cuvioasa Parascheva!', a transmis, cu această ocazie, vicepreședintele Iancu Naciadis.
În data de 14 octombrie, Biserica Ortodoxă Română o prăznuiește pe Sfânta Cuvioasă Parascheva, considerată un izvor de binecuvântare și sănătate duhovnicească și trupească pentru toate persoanele care o cheamă prin rugăciune.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.