Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea
Ziua Mondială a Animalelor marcată de polițiștii de la Protecția Animalelor La data de 4 octombrie, anual, se sărbătorește Ziua Mondială a Animalelor, prilej cu care polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor au desfășurat activități prin care s-a urmărit creșterea gradului de conștientizare și educație în rândul copiilor. În acest context, în c
Comunicat de presă - Ministerul Educației și Cercetării
Ministrul Educației și Cercetării, întâlniri la Brașov cu specialiști și decidenți din educație Ministrul Educației și Cercetării, prof. univ. dr. psih. Daniel David, a participat vineri, 3 octombrie, la 'Conferința Națională de Cercetare în Educație - Pași către Viitor: Perspective pentru Educație și Cercetare Educațională', organizată la Brașov (Universitatea
Comunicat de presă - Inspectoratul pentru Situații de Urgență Brașov
În urma manifestării fenomenelor meteorologice din ultimele ore, pompierii brașoveni au fost solicitați să intervină în două situații generate de căderile de zăpadă și precipitații: - Predeal, zona 3 Brazi - trei arbori, încărcați de greutatea zăpezii, s-au aplecat pe partea carosabilă, îngreunând circulația rutieră. La fața locului se intervine cu o autospecială pent
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
Metode de înșelăciune în mediul online și atacurile de tip spoofing Având în vedere cazurile de falsificare a identității apelantului (CLI spoofing), polițiștii Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, în colaborare cu Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (A.N.C.O.M.), au demar
Comunicat de presă - Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu
Frontiere sigure în folosul comunității europene Produse susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de peste 130.000 de lei, descoperite de polițiștii de frontieră giurgiuveni într-un autocar Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma efectuării unui control asupra unui autoca
Comunicat de presă - Poliția Română
Verificări ale polițiștilor de la autostrăzi, pentru siguranța traficului În perioada 22 - 28 septembrie 2025, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 2.729 de sancțiuni contravenționale.
Comunicat de presă - Poliția Română
Urmărit internațional, adus în țară de polițiști La data de 3 octombrie 2025, Poliția Română a adusă în țară o persoană, pe numele căreia a fost emis un mandat de arestare preventivă. Astfel, la data de 3 octombrie 2025, a fost adus în țară un bărbat, de 24 de ani, din Brăila, urmărit internațional pentru săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte v
Comunicat de presă - Poliția Română
Percheziții și dosare penale, pentru investigarea infracțiunilor economice Polițiștii specializați în investigarea criminalității economice din cadrul Poliției Române au efectuat, în perioada 19 septembrie - 2 octombrie 2025, 14 acțiuni de amploare. În cadrul dosarelor penale întocmite pe numele unor persoane cercetate pentru infracțiuni economice, au fost insti
Comunicat de presă - Poliția de Frontieră
În data de 03.10.2025, polițiștii de frontieră de la frontiera externă a țării noastre (Serbia, R. Moldova și Ucraina, dar și cursele maritime și aeriene care sosesc din afara spațiului Schengen) au efectuat formalitățile pentru trecerea frontierei (atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire) pentru aproximativ 71.100 de persoane, cetățeni români și străini și peste
Comunicat de presă - Ministerul Educației
Informare privind interpretarea corectă a proiectului de modificare a Hotărârii Guvernului nr. 731/2024, supus consultării publice _____________________________ Ca urmare a discuțiilor apărute în spațiul public privind proiectul de Hotărâre de Guvern supus recent consultării publice de către Ministerul Educației și Cercetării, prin care se actualizează și
Comunicat de presă - Casa Națională de Asigurări de Sănătate
MESAJ al președintelui CNAS pentru pacienți și pentru parteneri 'Dragi pacienți, stimați parteneri, Am o veste foarte importantă pentru sănătatea publică: prin rectificarea bugetară, CNAS a primit creșterea plafonului de negociere pentru contractele cost-volum/cost-volum-rezultat la 8,5 miliarde lei, față de 6,2 miliarde lei la începutul anului.
Comunicat de presă - Jandarmeria Română
Jandarmii montani au venit în ajutorul oamenilor luați prin surprindere de iarna timpurie 5 persoane surprinse înzăpezite în Parâng în seara de vineri, 3 octombrie a.c., au fost ajutate de către jandarmii montani hunedoreni să ajungă cu bine în zona de siguranță. În jurul orelor 19.00 un apel 112 anunța că 2 persoane au rămas înzăpezite cu mașina în
Comunicat de presă - Consiliul Județean Argeș
Muzeul Județean Argeș - mai mult decât o restaurare: o punte între trecut și viitor În inima Piteștiului, o clădire emblematică și-a redeschis porțile cu o nouă strălucire. Muzeul Județean Argeș - fosta Prefectură a județului, ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea - este un simbol al identității culturale argeșene, care a fost complet restaurat și moderniza
Comunicat de presă - Romanian Creative Week
Președintele Nicușor Dan și doamna Mirabela Grădinaru, la deschiderea primei ediții a Romanian Creative Week Bucharest 2025 Irina Schrotter: 'Cultura și educația nu sunt opționale, ci temelia pe care putem ridica un viitor sustenabil pentru România' Președintele României, domnul Nicușor Dan, însoțit de doamna Mirabela Grădinaru, a participat vineri,
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Atenționare de călătorie Republica Bulgaria - suspendarea temporară a activității de transport de tip ferry la traversarea fluviului Dunărea pe la PCTF Oryahovo - Bechet Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care intenționează să călătorească în Republica Bulgaria sau să tranziteze teritoriul acestui stat către Republica Ele