Comunicat de presă - Asociația Centrul Cultural European pentru Educație prin Artă și Cultură EDUC-ART
'Noi. Împreună.' - proiect artistic participativ dedicat adolescenților din Sectorul 2 Asociația Centrul Cultural European pentru Educație prin Artă și Cultură EDUC-ART lansează proiectul 'Noi. Împreună.', o inițiativă de educație prin cultură, adresată adolescenților din Sectorul 2. Desfășurat în perioada 23 august - 26 octombrie 2025 și finanțat de
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
VERIFICÃRI ALE POLIȚIȘTILOR DE LA AUTOSTRÃZI, PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI În perioada 8 - 14 septembrie 2025, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 2.040 de sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 477 de sancțiu
Comunicat de presă - Primmăria Sectorului 3
Prevenirea comportamentelor de risc în școlile din Sectorul 3 Proiectul a intrat în linie dreaptă! În unitățile învățământului preuniversitar din Sectorul 3 se are în vedere implementarea, în anul școlar 2025-2026, a proiectului 'Știu că pot'. Inițiat de Primăria Sectorului 3, acesta a trecut recent de etapa aprobării finale la Primăria Capitalei și
Comunicat de presă - Ministerul Afacerilor Externe
Atenționare de călătorie Republica Franceză - Grevă generală Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sindicatele din transporturile urbane și interurbane, în special cele din regiunea pariziană, cele feroviare (CGT-Cheminot, Unsa Fer
Comunicat de presă - Primăria Sectorului 6
Pasajul Ciurel NU mai e 'cel mai scump viraj la stânga din România'! Strada Amilcar Săndulescu, proaspăt modernizată, a salvat situația Pasajul Ciurel a fost, până de curând, rușinea proiectelor de infrastructură din țară. I se zicea 'podul către nicăieri' sau 'ce mai scump viraj la stânga din România'. Strada Amilcar Săndulescu l-a scăpat de această titulatură.
Comunicat de presă - Fundația Inovații Sociale Regina Maria
Oferiți-le angajaților un cadou cu adevărat valoros: bilete la Gala 'Din Inimă pentru Viitor', 29 octombrie, Ateneul Român Știați că tichetele culturale deductibile pot fi folosite pentru a cumpăra bilete la evenimente? Acum aveți ocazia să transformați acest beneficiu într-o experiență memorabilă și cu sens pentru angajații dumneavoastră. Cumpărați
Comunicat de presă - World Vision România
Școli mai sigure pentru copii: peste 22.000 de elevi implicați în 34 de județe și București. World Vision România lansează noi finanțări pentru ONG-ur București, 17 septembrie 2025. Peste 22.000 de copii, alături de 3.000 de părinți, 2.500 de profesori și 500 de experți au fost implicați în ultimele șase luni în campanii, ateliere și sesiuni de formare dedicate
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Gianina Șerban (deputat AUR): 'Coaliția ignoră, abuzurile continuă! AUR cere adevăr și dreptate pentru victimele abuzurilor' Gianina Șerban, deputat AUR, atrage atenția asupra gravității fenomenului abuzurilor sexuale din școli, licee și universități, acuzând majoritatea parlamentară că refuză să acționeze și alege să protejeze agresorii. 'În timp ce
Comunicat de presă - Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara
Biroul de informare publică și relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele: În data de 02.09.2025 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de o inculpată sub aspectul săvârșirii in
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
INFORMARE PUBLICÃ Municipalitatea investește 78,8 milioane lei pentru dotarea școlilor cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale moderne Până la 2 octombrie 2025, Primăria Constanța continuă programul de dotare a unităților de învățământ preuniversitar cu mobilier școlar, materiale didactice și echipamente digitale de ultimă generație
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
BULETIN DE PRESÃ Acțiuni pentru siguranța elevilor, desfășurate de polițiști în Bistrița și Beclean Ieri, 16 septembrie, în intervalul 08.30-11.00, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară au continuat acțiunile pentru siguranța elevilor din municipiul Bistrița. Activitățile au urmărit prevenirea absenteismului școlar, a faptelor săvârșite cu
Comunicat de presă - Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt
Jandarmeria Olt alături de școală - educație prin prevenire, siguranță prin acțiune Inspectoratul de Jandarmi Județean Olt este prezent, și în acest an școlar, în unitățile de învățământ din județ, prin programe preventive-educative adaptate fiecărui ciclu școlar. Siguranța elevilor și sprijinirea formării unei generații responsabile rămân priorități, iar aceste
Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța
Cod galben de vânt puternic la Constanța! Atenționarea emisă de meteorologi este valabilă mâine, 18 septembrie, în intervalul orar 10:00 -21:00. În intervalul menționat, vântul va avea intensificări, cu viteze la rafală de 50....70 km/h. Facem apel la cetățeni să evite adăpostirea sau trecerea prin apropierea copacilor, stâlpilor, pano
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
ROADPOL SAFETY DAYS https://youtube.com/shorts/Ev41Q70QkeA?si=FHdCtv-IENT0bryq BISTRIȚA-NÃSÃUD: polițiștii rutieri acționează pentru prevenirea accidentelor în cadrul campaniei ROADPOL Safety Days În perioada 16-22 septembrie 2025, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud desfășoară, sub coordonarea Serv
Comunicat de presă - Alianța pentru Unirea Românilor
Sorin Muncaciu (deputat AUR): 'Comisia Europeană, prinsă cu minciuna: vaccinurile COVID au fost lansate fără teste complete! Europenii, cobaii Comisiei?' Sorin Muncaciu, deputat AUR, arată cum Comisia Europeană a recunoscut ceea ce AUR a spus din prima zi: vaccinurile împotriva COVID au fost lansate pe piață fără date complete de siguranță. 'Dezvălui