Comunicat de presă - Poliția Locală Sfântu Gheorghe
Activitatea Poliției Locale Sfântu Gheorghe în anul 2025 s-a concentrat pe prezența continuă în stradă si pe menținerea linistii publice. Obiectivul nu a fost doar aplicarea regulilor, ci si asigurarea unui sentiment de siguranță civică în viața de zi cu zi. 'Cu un efectiv redus, practic de ani de zile lucrăm cu mai puțini oameni decât ar fi necesar si încercăm
Comunicat de presă - Guvern
Premierul Bolojan, întâlnire cu reprezentanții sindicatelor din energie Prim-ministrul Ilie Bolojan a discutat astăzi, la Palatul Victoria, cu o delegație a sindicatelor din domeniul energiei cu privire la problemele semnalate de angajați și soluțiile pentru rezolvarea acestora. Premierul a arătat că solicitările de derogare de la prevederile aproba
Comunicat de presă - Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov
Stație nouă pe traseul liniei N1 Începând cu noaptea de 21/22.02.2026, autobuzele liniei N1 vor opri, pe sensul spre terminalul 'Romprim', și în stația 'Calea Giulești' (comun cu linia de zi 178), situată pe Șoseaua Orhideelor, È‹ntre stațiile 'Gara Basarab' și 'Calea Giulești'. TPBI a dispus înființarea acestei stații pentru creșterea atractivității
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PERCHEZIȚII DOMICILIARE, PRIVIND TRAFICUL DE DROGURI DE MARE RISC Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Sibiu din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Alba-Iulia, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Sibiu, au documentat activitat
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
În urma activităților desfășurate de către polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Pitești, la data de 18 februarie 2026, în continuarea cercetărilor în cauza privind săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mar
RECTIFICARE Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
Acțiuni pentru protejarea fondului forestier și prevenirea și combaterea braconajului piscicol. Material lemnos confiscat: aproape 20 de metri cubi, în valoare de peste 6581,20 de lei În perioada 17-18 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Ordine Publică, în colaborare cu silvicultori din cadrul ocoalelor silvice de regim au organizat și efectuat controale,
Comunicat de presă - Consiliul Județean Cluj
Proiectul-pilot 'Prescripție culturală pentru sănătate și bunăstare' se extinde Șase noi instituții culturale clujene se preocupă de sănătatea mintală și emoțională a pacienților Joi, 19 februarie 2026, Muzeul de Artă Cluj-Napoca a găzduit conferința de presă susținută de vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, domnul Vakar Istvan, cu prilejul ex
Comunicat de presă - Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor
Guvernul aprobă proiectul de atenuare a undelor de viitură pe Corund, pentru protejarea zonei Praid împotriva inundațiilor Guvernul României a aprobat astăzi, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Hotărârea privind aprobarea caracteristicilor principale și a indicatorilor tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții 'Soluții de atenu
Comunicat de presă - Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov
TPBI: linia 205 - deviată temporar sâmbătă seară și duminică dimineață Traseul liniei 205 va fi modificat temporar, pe sensul spre Piața Unirii, în perioada 21.02.2026 (începând cu ora 20:00)-22.02.2026 (până la ora 08:00), ca urmare a restricționării traficului rutier pe Calea Victoriei (tronsonul cuprins între Bd. Dacia și Str. Știrbei Vodă), pentru a permite
Comunicat de presă - Primăria Sectorului 1
Unanimitate în Consiliul Local: consilierii au votat hotărârea privind încetarea, la 30 iunie 2026, a contractului dintre Sectorul 1 și Romprest În ședința de astăzi, toți consilierii locali au votat proiectul de hotărâre prin care îl mandatează pe Primarul Sectorului 1 pentru a informa Compania Romprest Service S.A., Consiliul Concurenței și ANRSC că, la data d
Comunicat de presă - Primăria Sectorului 1
Deszăpezirea din Sectorul 1, mult sub standardele obligatorii Primăria Sectorului 1 semnalează abateri grave de la obligațiile de deszăpezire, înregistrate începând cu 17 februarie 2026. Sectorul rămâne, la aproape două zile de la debutul episodului de ninsoare, cu străzi și trotuare blocate de nămeți, din cauza capacității insuficiente de acțiune a
Declarație de presă - Deputat Alexandrin Moiseev (PSD)
Actele de identitate nu pot deveni un instrument care lovește în cetățenii de bună-credință din Republica Moldova Deputatul de Botoșani, Alexandrin Moiseev, solicită clarificări urgente din partea autorităților privind anularea a peste 160.000 de cărți de identitate în baza noilor prevederi privind stabilirea domiciliului, dintre care aproximativ 66% aparțin cet
Comunicat de presă - Partidul Oamenilor Tineri
POT inițiază Legea Registrului Național de Endometrioză, un pas esențial pentru politici publice bazate pe realitate București, 19 februarie 2026: Partidul Oamenilor Tineri (POT) anunță înaintarea, ieri, 18 februarie, către Parlamentul României, a propunerii legislative privind instituirea Registrului Național de Endometrioză (RNE) și integrarea aces
Comunicat de presă - Televiziunea Română
TVR continuă seria dezbaterilor 'Eurovision - Pro și Contra' * Luni, la TVR, urmărim o nouă ediție dedicată revenirii României în competiție Televiziunea Română programează o nouă dezbatere 'Eurovision - Pro și Contra', luni, 23 februarie, în direct la TVR 1 și pe tvrplus.ro, de la ora 21.00. Emisiunea va avea loc la doar o săptămână după
Comunicat de presă - AGERPRES
AGERPRES a lansat proiectul editorial 'Anul Brâncuși' București, 19 Februarie 2026 - Agenția Națională de Presă AGERPRES a lansat proiectul editorial special 'Anul Brâncuși' în contextul în care România va celebra, în anul 2026, 150 de ani de la nașterea lui Constantin Brâncuși, părintele sculpturii moderne universale. Dedicat în exclusivitate vieții