Președintele Uniunii Scriitorilor îi solicită ministrului Culturii retragerea din dezbaterea publică a Strategiei Culturii 2027-2034
Președintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian, îi solicită ministrului Culturii, Ioana Ciocan, într-o scrisoare deschisă, retragerea din dezbaterea publică a proiectului de Strategie Națională a Culturii 2027-2034, criticând 'viziunea aculturală ce a stat la baza ei' și caracterizând-o drept 'o viziune aculturală, consumeristă, uniformizatoare și convențională, digitalizată și aglutinantă prin termenii folosiți'.
În documentul postat pe pagina de Facebook a Uniunii Scriitorilor, Varujan Vosganian menționează că, 'în ultima zi de mandat, ministrul demisionat și demisionar al culturii, domnul Demeter Andras, a mai făcut o nefăcută: a lansat în dezbatere publică Strategia Națională a Culturii 2027-2034' și subliniază că scopul comentariului său 'este acela de a-l convinge pe noul ministru al culturii (...) să renunțe atât la susținerea acestei strategii, cât și la viziunea aculturală ce a stat la baza ei'.
El consideră că actualul document este 'aproape identic' cu strategiile anterioare, 'de care s-a ales praful'.
'În România au fost adoptate, în ultimele decenii, numeroase strategii: pentru securitate națională, pentru transporturi, pentru agricultură, pentru energie, pentru mediu etc., etc. Deși tema suveranității și identității naționale, în care identitatea culturală joacă un rol de căpătâi, stă în prim-planul dezbaterilor publice, nu avem încă o Strategie națională sau măcar sectorială privind cultura. Într-o Românie paradoxală, ne aflăm în fața unui alt paradox: Ministerul Culturii, pe de o parte, nu are o Strategie națională în domeniu, așa cum au celelalte ministere, pe de alta, are cele mai multe proiecte de strategie. Numai în ultimii ani a elaborat trei asemenea proiecte care, firește, au rămas toate pe hârtie. Ca să fiu mai exact, pe multe hârtii, căci fiecare strategie are peste două sute de pagini, format de carte. În anul 2022 a fost elaborată Strategia în domeniul culturii pentru perioada 2023-2030. De ea s-a ales praful. După ce praful s-a risipit, în 2024 a fost elaborată o nouă Strategie în domeniul culturii, de data asta pentru perioada 2025-2031. Tot praful s-a ales și de ea. Era și firesc, de vreme ce era aproape identică cu Strategia anterioară. Iar cea despre care vorbim, cea de-a treia, se referă la perioada 2027-2034', susține scriitorul.
Varujan Vosganian reproșează 'ignorarea totală a creației culturale și a trudnicilor săi creatori', 'modul abrupt de înțelegere a valorii artistice', 'depersonalizarea culturii (...) și transformarea ei din creație unică în industrie de serie și impregnarea viziunii cu tot felul de concepte lemnoase la modă', pe care o consideră 'una dintre cele mai grave carențe ale acestei strategii'.
'Profundul dispreț al autorilor (oare nu sunt și creatori printre ei?) față de creația artistică și față de creatori se observă prin crasa ignorare a oricărei terminologii evocatoare. În cele două sute de pagini nu veți găsi niciodată scrise cuvintele: 'literatură', 'muzică', 'pictură', 'sculptură', 'teatru'. Nici numele creatorilor, devenite un fel de nomina odiosa: 'scriitor', 'compozitor', 'pictor', 'sculptor', 'regizor'. Nici măcar o singură dată!!! Grupul 'artă' apare, prin căutare, de mai multe ori, dar nu ca substantivul 'artă', ci în cuprinsul cuvântului 'hartă'. Iar cuvântul 'actor' apare o singură dată, dar nu cu înțelesul de artist care joacă, ci cu cel de actor cultural, adică participant la piața culturală. Să ne înțelegem, creatorul nu e un personaj fără chip, fără trăsături, fără personalitate, o entitate abstractă purtată de la o strategie la alta ca un obiect de decor. Creația contemporană e o realitate vie care merită respect mai ales din partea celor care sunt numiți și plătiți să ofere acest respect', subliniază Vosganian.
Potrivit acestuia, 'o strategie trebuie să aibă în vedere, ca într-o simbioză, pe cititor și pe scriitor, pe privitor și pe pictor sau pe actor, pe ascultător și pe compozitor'.
'Degeaba scriem în strategie că lărgim accesul la cultură pentru cei tineri, pentru zonele mărginașe ori defavorizate, dacă nu ne preocupăm să avem și ce lărgi. (...) În consecință, doamnă Ministru al Culturii Ioana Ciocan, vă solicităm să retrageți din dezbaterea publică acest proiect de Strategie care, în opinia noastră, a Uniunii Scriitorilor, suferă de o maladie nevindecabilă, de anulare a culturii autentice, și să purcedeți, de data asta, cu un colectiv competent, responsabil, ancorat în realitate și dispus la consultare prealabilă și nu doar prin intermediul cyberspațiului, la elaborarea unei Strategii naționale cu obiective concrete, asumate politic, de care cultura română și, prin ea, societatea românească au atâta nevoie', se mai arată în scrisoarea deschisă adresată ministrului Culturii, Ioana Ciocan, de președintele Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Pelerinajul la sărbătoarea Sfântului Dimitrie cel Nou - la final; 100.000 de credincioși s-au închinat la sfintele moaște
Pelerinajul din acest an prilejuit de sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, prăznuit pe 27 octombrie, s-a încheiat, 100.000 de credincioși cinstind sfintele moaște, așezate spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Bucuriei. 'Sfintele moaște se regăsesc acum în Catedrala Patriarhală istorică', a precizat, jo
'Limanul infinitului' - seară de poezie religioasă și muzică, săptămâna viitoare, la Catedrala Sfântul Iosif
Catedrala Sfântul Iosif din București va găzdui sâmbătă, 7 noiembrie, începând cu ora 20:00, o seară de poezie religioasă și muzică intitulată 'Limanul infinitului'. Programul serii va include atât improvizații muzicale originale concepute special pentru această ocazie de dr. Cristian Petculescu, cât și pagini celebr
Dracula Fantasy Con - de vineri până duminică, la Brașov
Dracula Fantasy Con, organizat în cadrul Dracula Film Festival, revine în atenția publicului brașovean, de vineri până duminică, cu evenimente dedicate universurilor fantasy și science-fiction, culturii pop și comunităților creative. Evenimentul, la care vor participa artiști grafici, pasionați de jocuri video și board games, cultura japoneză
Violoncellissimo - la Ateneul Român, pe 8 noiembrie, la finalul turneului național 'Clasic la puterea a treia'
Ansamblul Violoncellissimo va susține pe 8 noiembrie, de la ora 19:00, la Ateneul Român din București, ultimul concert al turneului național 'Clasic la puterea a treia', ajuns la a VIII-a ediție, dedicată violoncelistului Marin Cazacu, care a împlinit 70 de ani anul acesta. Cu o săptămână mai devreme, pe 1 noiembrie,
Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody la 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor'
Actorul Marcel Iureș este invitatul artistei de jazz Teodora Brody, joi, în cea de-a treia reprezentație a seriei 'Întâlniri cu Oameni-Păsări - esențe de zbor', care va avea loc la Sala Mare - ARCUB, de la ora 19:00, informează organizatorii într-un comunicat transmis AGERPRES. Întâlnirea dintr
Ședință solemnă a Sfântului Sinod: Patriarhul Daniel a îndemnat ca toate activitățile dedicate familiei să fie continuate
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a prezidat, miercuri seară, ședința solemnă a Sfântului Sinod, în cadrul căreia a îndemnat la continuarea activităților dedicate familiei creștine. Punctul principal al întâlnirii de la Palatul Patriarhiei a fost prezentarea raportului general sinteză cu activită
Accident feroviar în Toledo/Patriarhia: Mesaj de compasiune și solidaritate în urma tragicului accident feroviar din Spania
Patriarhia Română a transmis miercuri un mesaj în urma tragicului accident feroviar petrecut în Spania, în care își exprimă 'profunda compasiune și solidaritate cu poporul spaniol, greu încercat de această tragedie'. 'Cu profundă durere și întristare am aflat despre tragicul accident ferovi
A fost constituită noua Adunare Națională Bisericească
Ședința de constituire a Adunării Naționale Bisericești (ANB), care va funcționa în perioada 2026 - 2030 ca organism central deliberativ al Bisericii Ortodoxe Române, s-a desfășurat, miercuri, în Aula Magna, în prezența ierarhilor români. Ședința a fost precedată de o slujbă de Te Deum oficiată în Sala Europ
Galați: Legionari romani, demonstrații militare și meșteșuguri antice timp de trei zile, la Festivalul Roman
Atmosfera Romei Antice va fi recreată, timp de trei zile, în centrul municipiului Galați, unde legionari romani, demonstrații militare, ateliere de meșteșuguri și dansuri inspirate din Antichitate îi vor introduce pe vizitatori în lumea de acum două milenii, în cadrul celei de-a III-a ediții a Festivalului Roman, organizată în perioada 3
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei transmite un mesaj de condoleanțe după accidentul feroviar din Toledo
Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei a transmis miercuri un mesaj de condoleanțe și solidaritate în urma accidentului feroviar produs în Spania, în care și-au pierdut viața cel puțin 30 de persoane, potrivit bilanțului comunicat de autorități.
ICR: Animest Chișinău 2026 - de joi până duminică, la Cinematograful Odeon
Cea de-a 12-a ediție a Festivalului Internațional de Film de Animație Animest Chișinău se va desfășura de joi până duminică, la Cinematograful Odeon din capitala Republicii Moldova. Potrivit unui comunicat al Biroului de presă al ICR transmis miercuri AGERPRES, evenimentul reunește filme de animație din România, Republica Moldova ș
Constanța: Sarcofag roman al unui copil, găsit intact; descoperire de excepție pentru patrimoniul arheologic
Un mormânt de copil din perioada romană, conținând un sarcofag intact cu resturile probabil ale unui băiețel, a fost găsit de arheologi în timpul unor săpături în municipiul Constanța, descoperirea de excepție pentru patrimoniul arheologic fiind considerată de specialiști 'descoperirea momentului din Europa'. Arheologul
Întâlnire dedicată lecturii, artei și muzicii, fără telefoane mobile - sâmbătă, la Galeria Madrigal
Galeria Madrigal invită publicul, sâmbătă, la evenimentul 'Offline la Madrigal', o întâlnire dedicată lecturii, artei și muzicii, fără telefoane mobile. Potrivit unui comunicat remis miercuri AGERPRES, evenimentul, programat în intervalul orar 11:00 - 14:00, la Casa Madrigal, propune o alternativă la timpul petrecut în faț
Expoziția 'Brâncuși. Sindromul' de la MNAR se prelungește până pe 14 martie 2027; trei tururi ghidate până în decembrie
Muzeul Național de Artă al României anunță prelungirea expoziției 'Brâncuși. Sindromul' până pe 14 martie 2027, cu acest prilej instituția muzeală invitând publicul să participe la trei tururi ghidate speciale, programate până în luna decembrie. Potrivit unui comunicat al MNAR transmis miercuri AGERPRES, orga









