Comunicat de presă - Asociația LOGS - Grup de Inițiative Sociale
Timișoara, 05.11.2025 Peste 400 de tineri din Timișoara au învățat cum să aibă o minte mai sănătoasă prin artă, natură și voluntariat Într-o perioadă în care stresul, presiunea socială și nesiguranța afectează tot mai mult echilibrul emoțional al tinerilor, accesul la educație pentru sănătate mintală și la activități care susțin starea de bine devine
Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu
BULETIN DE PRESÃ Cercetat pentru mai multe infracțiuni, a fost reținut La data de 04 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 43 de ani, din Sibiu, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului. În
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PERCHEZIȚII ÎN CADRUL OPERAȚIUNII JUPITER În cadrul operațiunii JUPITER, desfășurată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, în dimineața de 5 noiembrie a.c., polițiști de investigare a criminalității economice, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tr
Comunicat de presă - Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' Cluj
Exercițiu de verificare a aplicabilității Planului de Acțiune pentru Situații de Urgență în cazul unui accident de aviație civilă pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj 5 noiembrie 2025, Cluj-Napoca - Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, regie autonomă aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, a organizat un exercițiu complex de antrenament a
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
DOI BÃRBAȚI CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE MINORI ȘI PERSOANE Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Vrancea, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, de 25 și 36 de ani, cercetați pentru trafic de minori și trafic de persoane. În sarcina bărbatului de 25 de ani s
Declarație de presă - Deputat Groza Călin Florin (neafiliat)
Combaterea violenței domestice și a traficului de persoane - o prioritate pentru protejarea comunităților vulnerabile din Maramureș Zonele vulnerabile ale județului Maramureș se confruntă, din păcate, cu fenomene grave și tot mai frecvente, precum violența domestică și traficul de persoane. Aceste situații afectează profund siguranța cetățenilor, echilibrul soci
Declarație de presă - Deputat Petru-Bogdan Cojocaru (PSD)
Domnule Ilie Bolojan, românii merită salarii decente! Guvernul este obligat să majoreze salariul minim. Și nu pentru că e în PNRR, nu pentru că o fac alte țări, ci pentru că trebuie să avem grijă de veniturile românilor! Este un angajament luat în fața oamenilor și trebuie respectat! De ce să ne mirăm că ne pleacă tinerii, că antreprenorii sunt obligați să aducă
Comunicat de presă - Institutul Cultural Român
Sezonul Cultural bilateral româno-polonez, un puternic impuls pentru proiecte viitoare Cele peste 300 de evenimente organizate în 18 luni de Sezon românesc au oferit polonezilor ocazia să (re)descopere cultura română și au pus bazele unor legături trainice între artiști și organizații din ambele țări. Peste 100 000 de persoane au participat nemijloci
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
VERIFICÃRI ALE POLIȚIȘTILOR DE LA AUTOSTRÃZI, PENTRU SIGURANȚA TRAFICULUI În perioada 27 octombrie - 2 noiembrie 2025, polițiștii Brigăzii Autostrăzi au acționat pentru prevenirea evenimentelor rutiere și asigurarea fluenței traficului, iar, în urma neregulilor constatate, au aplicat 2.019 sancțiuni contravenționale. Astfel, au fost aplicate 464 de s
Comunicat de presă - Inspectoratul General al Poliției Române
PERCHEZIȚII EFECTUATE DE POLIȚIȘTII DE INVESTIGARE A CRIMINALITÃȚII ECONOMICE În cadrul operațiunii Jupiter, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, la data de 4 noiembrie 2025, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Botoșani, sub supravegher
Comunicat de presă - Ministerul Finanțelor
Întâlnire oficială la Atena între Ministrul Finanțelor, dl. Alexandru Nazare și ministrul grec al Economiei și Finanțelor, dl. Kyriakos Pierrakakis Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, efectuează, în perioada 5-7 noiembrie 2025, o vizită de lucru la Atena, Grecia. Acesta va avea o întrevedere oficială cu ministrul elen al Economiei și Finanțelor, domnul Kyria
Comunicat de presă - Inspectoratul Județean de Jandarmi Olt
E în sângele nostru să ajutăm - 'Donează sânge! Salvează o viață!' Sângele nu înseamnă doar viață. Înseamnă speranță, încredere și legătura aceea tăcută care ne face, pe toți, oameni. Înseamnă curajul de a dărui fără să știi cui ajunge darul tău. Este binele care circulă, dintr-o inimă în alta. În zilele de 4 și 5 noiembrie, jandarmii olteni s-au ală
Comunicat de presă - Muzeul Național de Artă al României
Opere în prim-plan prezentări de tip conferință în Galeria de Artă Europeană Muzeul Național de Artă al României anunță o nouă serie de conferințe din programul Opere în prim-plan în Galeria de Artă Europeană sub titlul 'Întruchipări ale națiunilor'. Prima conferință are loc sâmbătă, 29 noiembrie 2025, de la ora 16.00, urmând ca tema să fie reluată î
Comunicat de presă - Președintele Comisiei parlamentare speciale comune 'România fără violență domestică', Alina Gorghiu
Victimele violenței domestice nu vor mai plăti taxe de timbru la divorț și partaj Astăzi, 5 noiembrie, Camera Deputaților - Cameră decizională - a adoptat proiectul de lege pe care l-am inițiat, prin care victimele violenței domestice sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru pentru cererile de divorț și partaj. Este o lege care elimină o ba
Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timișoara
TakeOver revine: a IV-a ediție a festivalului de muzică de la Universitatea Politehnica Timișoara Pe 8 noiembrie 2025, începând cu ora 23:00, Universitatea Politehnica Timișoara deschide porțile către unul dintre cele mai așteptate evenimente ale anului universitar: TakeOver. Trei scene, trei genuri muzicale, trei moduri diferite de a simți energia c