Hunedoara: Primarul Devei anunţă că salariile nete ale angajaţilor vor scădea cu 20% din ianuarie
Bugetul local al municipiului Deva va pierde anul viitor 1,5 milioane de euro ca efect al modificării Codului Fiscal şi reducerii impozitului pe venit la 10%, ceea ce va determina scăderea cu 20% a salariilor nete în ianuarie, iar apoi o reducere a numărului de angajaţi după luna februarie 2018, a anunţat miercuri seara, la finalul şedinţei Consiliului Local, primarul
Şefii de servicii din cadrul Poliţiei Locale trimişi în judecată de DNA vor fi suspendaţi din funcţie
Cei patru şefi de servicii din cadrul Poliţiei Locale a Municipiului Bucureşti care au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu de procurorii anticorupţie vor fi suspendaţi din funcţie până la soluţionarea definitivă a cauzei, potrivit unui comunicat al Primăriei Capitalei. "
PMB: Peste 4.000 de copii cu dizabilităţi din Bucureşti au primit peste 3 milioane de euro
Peste 4.000 de copii cu dizabilităţi din Bucureşti au primit peste 3 milioane de euro, ca urmare a hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) din iulie privind acordarea a 1.000 de lei lunar pentru aceştia. "De la demararea proiectului (luna august 2017) şi până în prezent, un număr de 4.595 de părinţi ai copiilor cu
Firea: Vom implementa un program ce prevede 58 de trasee între Bucureşti şi localităţile din Ilfov
Primarul general Gabriela Firea a declarat, miercuri, că va fi implementat un program care prevede 58 de trasee între Bucureşti şi localităţile din Ilfov, potrivit unui comunicat al municipalităţii. "Ne dorim ca transportul de călători, atât în Bucureşti, cât şi în localităţile din judeţul Ilfov, să fie realizat la cele mai &
Capitalul social a 18 companii municipale va fi majorat cu peste 270 de milioane de lei
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat marţi mai multe proiecte de hotărâre referitoare la majorarea cu peste 270 de milioane de lei a capitalului social a 18 companii municipale. S-a aprobat participarea municipiului Bucureşti, prin CGMB, la majorarea capitalului social pentru aceste companii. În urma majorării, CGMB va deţin
Timiş: Maşina primarului Nicolae Robu, surprinsă în trafic depăşind coloana de maşini pe linia de tramvai
Maşina de serviciu a primarului Timişoarei, Nicolae Robu, a fost fotografiată în trafic, de un şofer, în timp ce depăşea o coloană de maşini care aşteptau culoarea verde a semaforului, edilul răspunzând marţi, într-o conferinţă de presă, că poate circula ''în regim de urgenţă'' atunci când se deplasează pe şantierele din or
CGMB: Regulamentul de taximetrie a fost modificat
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a adoptat, marţi, un proiect de hotărâre care vizează modificarea regulamentului de taximetrie. "În primul rând, este interzisă în totalitate refuzarea unei curse. De asemenea, sub sancţiuni drastice, vor fi interzise solicitările de bonusuri. De asemenea, şoferii sunt obligaţi să
Preşedintele CJ Giurgiu: Cozile de camioane care se formează la trecerea frontierei, cauzate de partea bulgară
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Giurgiu, Marian Mina, a spus marţi, într-o conferinţă de presă, că acele cozi de tiruri care se formează periodic pe DN 5 Bucureşti - Giurgiu pentru trecerea frontierei prin PTF Giurgiu - Ruse ( Bulgaria) sunt cauzate exclusiv de partea bulgară. ''Acele cozi de tiruri care se formează la trecerea frontierei
PMB va acoperi cheltuielile destinate consolidării clădirilor din clasa I de risc seismic, pentru cazurile sociale
Primăria Capitalei va acoperi costurile de proiectare şi execuţie a lucrărilor de intervenţie la clădirile expertizate şi încadrate în clasa I de risc seismic, pentru cazurile sociale, un proiect în acest sens fiind aprobat în şedinţa de marţi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB). Prin proiect se asigură o serie de fac
Parcul Herăstrău şi o porţiune din bulevardul Kiseleff vor purta numele 'Regele Mihai I'
Parcul Herăstrău va purta numele 'Regele Mihai I', conform unui proiect de hotărâre adoptat marţi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), la propunerea primarului general. De asemenea, CGMB a adoptat un proiect de hotărâre care prevede că porţiunea din bulevardul Kiseleff cuprinsă între Piaţa Presei Libere şi Arcul de T
Ciucu: Proiectele de majorare a capitalului social pentru companii ale Municipalităţii nu se justifică
Proiectele de hotărâre privind majorarea capitalului social pentru companii ale Primăriei Capitalei nu se justifică, a declarat, marţi, Ciprian Ciucu, consilier general PNL. Majorări de capital social pentru mai multe companii ale Municipalităţii, totalizând peste 270 de milioane lei, sunt prevăzute printr-o serie de proiecte de hotărâre de p
Proiect de construire a unui drum de acces prin Pădurea Băneasa, aprobat de consilierii municipali
Primăria Capitalei a delegat Primăriei Sector 1 să facă demersurile pentru trecerea din domeniul public al statului şi administrarea Romsilva în domeniul public al municipiului a unei suprafeţe de teren având destinaţia de drum forestier pentru realizarea unui drum de acces prin Pădurea Băneasa, potrivit unui proiect de hotărâre aprobat în şedinţa de
Firea: Modificarea regulamentului actual de taximetrie, pe ordinea de zi a şedinţei CGMB
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, s-a referit marţi la un proiect de hotărâre care se află pe ordinea de zi a şedinţei CGMB, care vizează modificarea regulamentului actual de taximetrie în scopul îmbunătăţirii acestei activităţi. "În primul rând, este interzisă în totalitate refuzarea unei curse. De asemene
PMB: Angajatul Primăriei, surprins conducând neregulamentar, concediat
Primăria Municipiului Bucureşti precizează marţi că angajatul PMB care a fost surprins în timp ce conducea neregulamentar a fost concediat. PMB a făcut aceste precizări în contextul în care în mediul online a circulat o imagine în care un autoturism cu număr de înmatriculare aparţinând Primăriei Generale încalcă
Majorări de capital social de peste 271 milioane lei la 18 companii municipale, pe ordinea de zi a şedinţei CGMB
Majorări de capital social pentru 18 companii ale Municipalităţii, totalizând 271,6 milioane lei, sunt prevăzute printr-o serie de proiecte de hotărâre pe ordinea de zi a şedinţei de marţi a Consiliului General al Capitalei. Astfel, urmează să se aprobe participarea municipiului Bucureşti, prin Consiliul General al Capitalei, la majorarea capitalul