Constanţa: Proiect cu fonduri europene de peste 19 milioane de lei pentru dezvoltarea turistică a staţiunii Saturn
Primăria Municipiului Mangalia a anunţat că organizează joi sesiunea publică de lansare a proiectului "Dezvoltare turistică în staţiunea Saturn", în valoare totală de peste 19 milioane de lei, ce vizează modernizarea mai multor străzi - carosabil, trotuare, parcări, piste de biciclete. Proiectul este finanţat prin Programul Operaţional Re
Chirica, despre votul privind Autostrada A8: Sper să nu fie la fel de folositor ca şi apa de ploaie
Primarul Iaşiului, Mihai Chirica, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că votul din Parlament privind construcţia autostrăzii A8 Iaşi - Târgu Mureş, numită şi autostrada Unirii, obligă guvernul să demareze lucrările. "Nu putem decât să salutăm această chestiune. Sper să nu fie la fel de folositoare ca şi apa de ploaie. Guver
Satu Mare: Malurile Someşului vor fi amenajate printr-un proiect european de 7 milioane de lei
Consiliul Local Satu Mare a aprobat în şedinţa de miercuri proiectul care prevede amenajarea digurilor şi malurilor râului Someş între cele două poduri din oraş, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la 7 milioane de lei. Proiectul, care a fost votat în unanimitate de consilierii locali, prevede amenajarea de alei pietonale pe zo
Ialomiţa: Două mari complexe de creştere a porcilor din Căzăneşti şi-au reluat activitatea
Două complexe de creştere a porcilor din localitatea ialomiţeană Căzăneşti, cu peste 80.000 de capete, şi-au reluat activitatea şi efectuează primele livrări către beneficiari, fiind scoase din zona de protecţie, măsură ce fusese luată pentru prevenirea pestei porcine, au anunţat reprezentanţii Prefecturii Ialomiţa. "De câteva zile, cele două comple
Memorandum de colaborare între Bucureşti şi Madrid în domeniile infrastructură, smart city, educaţie, cultură şi turism
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, şi omologul madrilen, Manuela Carmena Castrillo, au semnat miercuri, în capitala Spaniei, un memorandum de colaborare în domenii precum dezvoltarea durabilă, din perspectiva Agendei 2030, dezvoltarea infrastructurii, educaţie, cultură şi turism, a informat PMB, printr-un comunicat transmis AGERPRES. &q
Vâlcea: Drumul către Athosul românesc intră în reabilitare printr-un proiect de peste 25,6 milioane de lei
Drumul către Athosul românesc, aşa cum i se mai spune mânăstirii Frăsinei, va intra, peste câteva zile, în reabilitare cu fonduri guvernamentale, a declarat, marţi, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu. Potrivit acestuia, cei 14 kilometri ai Drumului Judeţean 658, care pleacă din DN 7, traversează co
Braşov: Iluminatul festiv va fi pornit pe 1 Decembrie anul acesta şi costă 100.000 de euro
Iluminatul festiv va fi pornit anul acesta în 1 Decembrie şi nu pe 6 decembrie, cum s-a întâmplat în anii anteriori, informează Primăria Braşov, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Municipalitatea braşoveană a început deja montarea iluminatului festiv pentru sărbătorile de iarnă, costurile estimate fiind, anul aces
Dolj: Ford România caută circa 1.700 persoane pentru angajare în mai multe localităţi din judeţ
Conducerea companiei Ford România se va întâlni săptămâna viitoare cu primarii localităţilor doljene aflate pe o rază de până la 35 km de Craiova pentru a-i informa că, în viitorul apropiat, vor demara angajările pentru producerea unui nou model, pentru care se vor crea 1.700 de locuri de muncă. Anunţul a fost făcut, marţi,
Firea: Acordul de parteneriat Bucureşti - Madrid va fi baza unei strânse colaborări în domenii strategice
Primarul general Gabriela Firea, aflată în vizită la Madrid, a declarat marţi că acest oraş a avut aceleaşi probleme ca şi Bucureştiul, dar este cu câţiva paşi înainte în rezolvarea lor, iar acordul de parteneriat care va fi încheiat între cele două capitale va fi baza unei strânse colaborări în domenii strategice, potrivit unu
Cluj: Licitaţie pentru restaurarea castelului Banffy din Răscruci
Consiliul Judeţean (CJ) Cluj a scos, marţi, la licitaţie execuţia lucrărilor de restaurare şi conservare a Ansamblului monument - castel şi parc Banffy din Răscruci, situat în comuna clujeană Bonţida. Societatea care va fi declarată câştigătoare la finele procedurii va trebui să realizeze lucrarea pe baza documentaţiilor tehnice elaborate anterior
PMB: Bucureştenii nu vor plăti majorări de preţ la gigacalorie
Bucureştenii nu vor plăti majorări de preţ la gigacalorie, anunţă Primăria Capitalei, marţi, menţionând că face aceste precizări ca urmare a materialelor de presă care susţin, în mod eronat, o apropiată creştere a facturilor populaţiei la încălzire. Într-un comunicat de presă, PMB infirmă datele conform cărora o eventuală majorare a pre
Timiş: Primele două foste cinematografe au intrat oficial în procesul de reabilitare şi refuncţionalizare
Primăria Municipiului Timişoara anunţă startul oficial al programului de reabilitare a primelor două cinematografe din reţeaua celor câştigate în instanţă de la RADEF, la sfârşitul anului trecut, care vor fi reamenajate şi îşi vor găsi funcţionalitatea până la finalul anului. "Primele doua foste cinematografe, 'Victoria
#CentenarulMariiUniri Hunedoara: Plachetă memorială cu 200 de fruntaşi ai municipiului Hunedoara implicaţi în Unirea de la 1918
O plachetă memorială care include numele a 200 de fruntaşi din municipiul Hunedoara, implicaţi în săvârşirea Marii Uniri de la 1918, a fost dezvelită luni, în sala de şedinţe a primăriei, marcând astfel şi împlinirea a o sută de ani de la înfiinţarea în oraş a Gărzii Naţionale Române şi a Consiliului Naţional Român.
Trei zile de sărbătoare, la Alba Iulia, la 100 de ani de la actul istoric din 1 Decembrie 1918
Municipalitatea din Alba Iulia a dat luni publicităţii programul manifestărilor oficiale care vor fi organizate, pe durata a trei zile, în "Oraşul Marii Uniri" la împlinirea unui veac de la actul istoric din 1 Decembrie 1918, printre evenimente remarcându-se o reconstituire istorică ce va include citirea "Rezoluţiunii Adunării Naţionale de la
ADR Centru: Fonduri europene pentru amenajarea unui spaţiu de agrement multifuncţional în staţiunea Sovata
Un spaţiu de agrement multifuncţional va fi amenajat cu fonduri europene în oraşul Sovata, în jurul cinematografului Doina, pe o suprafaţă de aproape un hectar, până în toamna lui 2021, potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, de către Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru. Contractul de finanţare pentru proiectul &q





