Termenul de execuţie pentru pista de biciclete de pe Iuliu Maniu, două luni; OPTAR contestă proiectul
Primarul Sectorului 6, Gabriel Mutu, a anunţat lucrări pentru realizarea, pe Bulevardul Iuliu Maniu, a uneia dintre cele mai lungi piste pentru biciclişti din ţară, însă OPTAR a precizat că va cere desfiinţarea pistelor, în cazul în care acestea vor fi amenajate pe trotuare. Potrivit unui comunic
Proiectul privind darea în plată a unei părţi din Satul Francez, a cincea oară pe ordinea de zi a CGMB
Proiectul de hotărâre privind darea în plată a unei părţi din Satul Francez, având în vedere obligaţiile Primăriei Capitalei către Maria şi Costică Constanda, va fi supus din nou dezbaterii Consiliului General în şedinţa de joi. Decizia vine după ce, vineri, Primăria Capitalei preciza că a fost informată de către Trezorerie despre
Gabriela Firea: Spitalul Modular COVID din Pipera, cu o capacitate de 400 de locuri, a fost deschis
Spitalul Modular COVID din Pipera, cu o capacitate de 400 de locuri, a fost deschis, a anunţat Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, într-o postare pe
Ministrul Costel Alexe, candidat la CJ Iaşi: Vom fi printre primele centre urbane care vor avea tren metropolitan
Ministrul Mediului Costel Alexe a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că la Iaşi va fi înfiinţat un tren metropolitan care să lege municipiul reşedinţă de localităţile aflate în suburbii, parte a unui plan naţional care cuprinde marile oraşe din ţară. "Trenul metropolitan al Iaşiului va funcţiona, pentru că există desch
Vicepremierul Raluca Turcan şi miniştrii Boloş şi Alexe au participat la dezbaterile Consiliului Digital al Municipiului Iaşi
Vicepremierul Raluca Turcan şi ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, s-au aflat vineri într-o vizită la Iaşi, în cadrul căreia s-au deplasat la Palatul Braunstein, unde se desfăşoară lucrări de reabilitare şi consolidare, au avut o întâlnire cu primarii din judeţ şi au participat la dezbaterile Consiliului Digital al Municipiului Iaşi.
Nicuşor Dan către Gabriela Firea: Cu ocazia falimentului, nu organizaţi un festival?
Risipa banilor, căpuşarea bugetului prin intermediul companiilor municipale şi lipsa de interes a primarului Firea au condus la o situaţie greu de imaginat pentru o capitală europeană: falimentul, afirmă, vineri, Nicuşor Dan, candidat la Primăria Capitalei în alegerile din septembrie. El reaminteşte că, în aprilie anul trecut, afirma că "Primă
Gabriela Firea ia în calcul contractarea unui împrumut pentru achitarea eşalonată a datoriei către Costică Constanda
Primarul general, Gabriela Firea, a vorbit vineri despre posibilitatea contractării unui împrumut, în vederea achitării eşalonate a datoriei către omul de afaceri Costică Constanda, menţionând totodată că pentru un astfel de demers este necesară aprobarea Ministerului Finanţelor Publice. Precizările au fost făcute la Antena 3, după ce avocaţi
Firea: Conturile PMB - blocate; Municipalitatea trebuie să îi returneze lui Costică Constanda 115 milioane euro
Primăria Municipiului Bucureşti a fost informată vineri de către Trezorerie despre depunerea unui dosar de executare, creditor fiind Costică Constanda. "Primăria Municipiului Bucureşti a fost informată astăzi, 7 august, prin adresa nr. 45.847/07.08.2020 a Trezoreriei Municipiului Bucureşti, despre depunerea dosarului de executare nr. 202/EP/2018 emis de B
Primarul Tudorache propune ca activităţile de sortare şi depozitare a deşeurilor să se facă la peste 5 km de zonele locuite
Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, avertizează în legătură cu pericolul prezenţei depozitelor de deşeuri în apropierea zonelor locuite, în contextul incendiului de la Chitila şi solicită ministrului Mediului, Costel Alexe, aplicarea legislaţiei. "Urmare a evenimentului produs azi dimineaţă, prin incendiul declanşat la un depozit de
PMB: Temporar, în Bucureşti nu se poate livra apă caldă, ca urmare a avariei care a avut loc la Transelectrica
Mai multe servicii publice din Capitală au fost afectate, în urma avariei care a avut loc la Transelectrica, anunţă vineri Primăria Municipiului Bucureşti, menţionând că temporar nu se poate livra apă caldă. "În urma avariei care a avut loc la Transelectrica din subordinea Guvernului României, Primăria Capitalei anunţă că mai multe
Apa Nova: Staţii de pompare din Sectorul 6 - oprite din cauza lipsei de alimentare cu energie electrică
Apa Nova anunţă că mai multe staţii de pompare şi repompare din Sectorul 6 au rămas vineri fără energie electrică din cauza unei căderi de tensiune. "Echipele operaţionale Apa Nova au intervenit de urgenţă astăzi, 07.08.2020, în jurul orei 12,50, după ce Staţia de Potabilizare Roşu, dar şi mai multe staţii de pompare şi repompare ale Apa Nova din Se
Sibiu: Drumarii au început reamenajarea sensului giratoriu de la Veştem, la intersecţia dintre DN 1 şi DN 7
Drumarii au început lucrările de reamenajare a sensului giratoriu de la Veştem, judeţul Sibiu, la intersecţia DN 1 cu DN 7, informează un comunicat de presă transmis vineri AGERPRES. "Lucrările vizează lărgirea inelului de giraţie la trei benzi, dar şi a bretelelor de acces către sens, precum şi înfiinţarea unor benzi de accel
Firea îi învită pe primari la o dezbatere privind începerea şcolii: Guvernul să aloce şi resursele financiare necesare
Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, îi invită pe primari la o dezbatere privind pregătirea începerii anului şcolar, adăugând că edilii trebuie să vorbească "pe o singură voce" şi să ceară Guvernului alocarea resurselor financiare necesare. "Sistemul de învăţământ are nevoie de investiţii,
Alba: Pagubele produse de inundaţiile de la sfârşitul lunii iulie se ridică la peste 18,8 milioane lei
Peste 18,8 milioane de lei reprezintă valoarea totală a pagubelor produse luna trecută în mai multe localităţi din Alba, ca urmare a precipitaţiilor abundente, cele mai însemnate, de peste 12,2 milioane de lei, fiind înregistrate în comuna Ighiu. Potrivit unui raport de sinteză solicitat de AGERPRES, joi, Instituţiei Prefectului Alba, &
Primăria Sighişoara anunţă deblocarea procedurilor pentru centura ocolitoare, vitală pentru protejarea Cetăţii Medievale
Primarul municipiului Sighişoara, Ovidiu-Dumitru Mălăncrăvean, a anunţat, joi, că în urma demersurilor repetate, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a decis deblocarea procedurilor pentru construirea centurii ocolitoare, care să preia traficul greu şi cel de tranzit de pe DN 13 (E 60). "În luna mai a.c, am


