Iaşi: A murit fostul primar Constantin Simirad; era internat la ATI după ce a fost diagnosticat cu COVID-19
Fostul primar al Iaşiului, Constantin Simirad, a murit, în cursul nopţii de duminică spre luni, la o săptămână de când a fost internat la Terapie intensivă la Spitalul de Neurochirurgie din municipiu, după ce a fost diagnosticat cu COVID-19. Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, Florin Grămadă,
Primăria Sectorului 1: Amenzi de 300.000 de lei, pentru depozitarea ilegală de deşeuri pe domeniul public
Primăria Sectorului 1 transmite că în ianuarie şi februarie au fost aplicate amenzi de 300.000 de lei pentru depozitarea ilegală de deşeuri pe domeniul public. Potrivit unui comunicat transmis duminică de autoritatea locală, au fost intensificate controalele în zonele cu potenţial crescut de abandonare/depozitare a deşeurilor pe domeniul public şi
Restaurantele, cinematografele şi sălile de spectacole din municipiul Botoşani se închid de duminică
Restaurantele, cafenelele, cinematografele şi sălile de spectacole din municipiul Botoşani se închid începând de duminică, a anunţat prefectul judeţului Botoşani, Dan Nechifor. Măsura a fost luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) după ce indicele de infectare cu COVID-19 în municipiul Botoşani a depăşit trei cazur
Dâmboviţa: Localitatea Mogoşani intră în carantină pentru 14 zile, începând de duminică
Localitatea dâmboviţeană Mogoşani intră în carantină pentru 14 zile, începând de duminică, 28 martie, ora 12,00, informează, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Dâmboviţa. Conform datelor Prefecturii Dâmboviţa, incidenţa COVID-19 în Mogoşani de 3,99 la mia de locuitori, cu 17 cazuri active î
Prahova: Restricţii de circulaţie în două comune cu rata de infectare cu SARS-CoV-2 peste 4/1.000
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a decis că, de duminică, vor intra în vigoare restricţii de circulaţie în două comune unde rata de infectare cu noul coronavirus este de peste 4 cazuri la mia de locuitori. Noile măsuri vor fi aplicate pentru o perioadă de 14 zile în Pău
Hunedoara: Municipiul Orăştie va intra în carantină începând de duminică dimineaţa
Municipiul Orăştie va intra în carantină, începând de duminică, de la ora 8,00, după ce incidenţa cazurilor de COVID-19 pentru ultimele 14 zile depăşind valoarea de 6 la mia de locuitori, a informat sâmbătă Prefectura Hune
Timiş: Măsuri mai restrictive pentru combaterea răspândirii COVID, luate de CJSU
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Timiş a adoptat, sâmbătă, mai multe hotărâri pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, ţinând cont că în judeţ sunt localităţi în care este depăşită rata de infectare de 7,5 la mia de locuitori, cumulată pe 14 zile, dar şi localităţi caranti
Prefectul Capitalei: În marile magazine - 7 metri pentru fiecare persoană; pentru vaccinare se pot depăşi orele
Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat că începând de duminică, atunci când se aplică noile măsuri de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, în marile magazine din Capitală se instituie obligativitatea respectării unei cote de 7 metri pătraţi pentru fiecare persoană iar persoanele care merg la vaccinare se pot deplasa în afara orelor
Botoşani: Staţie de tratare a levigatului prin osmoză inversă montată la depozitul ecologic de deşeuri de la Stăuceni
O nouă staţie de tratare a levigatului, care a costat aproape 500.000 de euro, va fi montată la Centrul de Management Integrat al Deşeurilor (CMID) din localitatea Stăuceni, se arată într-un comunicat de presă transmis, sâmbătă, de Consiliul Judeţean (CJ) Botoşani. Potrivit sursei citate, echipamentul va asigura tratarea levigatului prin osmoză inv
Prefectura Ilfov: Comuna Glina a intrat în carantină de vineri seara
Comuna ilfoveană Glina, cu satele aparţinătoare Glina, Căţelu şi Manolache, a intrat în carantină pentru două săptămâni începând de vineri seara, de la ora 22,00, conform unei informări transmisă de către Prefectura Ilfov. "Ca urmare a analizei de risc efectuată de către Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Ilfov şi a avizului
Radu Mihaiu propune acordarea a peste 24.000 de burse elevilor
Primarul Radu Mihaiu propune acordarea a peste 24.000 de burse elevilor din învăţământul preuniversitar de stat din Sectorul 2 aferente semestrului al II-lea al anului şcolar 2020 - 2021, un proiect de hotărâre pe această temă fiind pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului local din 31 martie. Din totalul celor 24.169 de burse
Constanţa: Saraiu, cu o incidenţă COVID-19 de 10,89, intră în carantină; alte 8 localităţi, supuse noilor măsuri
Localitatea Saraiu, cu o incidenţă cumulată a cazurilor de COVID-19 de 10,89 la mia de locuitori, va intra în carantină începând cu 27 martie, ora 12,00, a propus vineri Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, propunere ce a primit avizul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Potrivit Instituţiei Prefect
Primarul Sectorului 2 vrea să modernizeze mai multe unităţi de învăţământ
Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, vrea să modernizeze 12 unităţi de învăţământ, valoarea investiţiilor fiind estimată la peste 84 de milioane de lei cu TVA. Consiliul Local Sector 2 va dezbate în şedinţa din 31 martie un proiect de hotărâre privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru modernizarea mai mult
Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, convocat sâmbătă
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă urmează să se reunească sâmbătă, pentru a stabili noile măsuri care se vor lua pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2. "Vom convoca mâine Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, se va publica între timp hotărârea de Guvern şi vom lua măsuril
Prefectul Capitalei: Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă va fi convocat sâmbătă
Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă va fi convocat sâmbătă, pentru a stabili noile măsuri care se vor lua pentru limitarea răspândirii SARS-CoV-2, a declarat prefectul Capitalei, Alin Stoica. "Vom convoca mâine Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă, se va pub
