Ilfov: Carantina zonală a fost prelungită cu şapte zile pentru Ciorogârla, Corbeanca, Măgurele şi Clinceni
Carantina zonală a fost prelungită cu şapte zile pentru Ciorogârla, Corbeanca, Măgurele şi Clinceni, potrivit unor comunicate ale Prefecturii Ilfov, transmise, marţi, AGERPRES. Carantina a fost prelungită pentru Ciorogârla, Corbeanca şi Măgurele începând de luni, de la ora 22,00, iar pentru Clinceni de marţi, de la 5,00.
Constanţa: Prefectura susţine accelerarea vaccinării împotriva COVID-19 a lucrătorilor din industria ospitalităţii de pe litoral
Prefectura Constanţa a anunţat, luni, că sprijină eforturile agenţilor economici din sectorul HoReCa în vederea vaccinării personalului de pe litoral împotriva COVID-19, prin facilitarea accelerării imunizării acestora. Operatorii economici pot trimite un tabel cu salariaţii care doresc să se imunizeze
Prahova: Restricţii prelungite până la Paşte în municipiile Ploieşti şi Câmpina, unde rata de infectare depăşeşte 3/1.000
Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Prahova a decis, luni, prelungirea, până la data de 2 mai, a restricţiilor aplicate în municipiile Ploieşti şi Câmpina, unde
VIDEO Proiectul de buget al Sectorului 1 pe 2021, respins de Consiliul Local
Proiectul de buget al Sectorului 1 pe anul 2021, propus de primarul Clotilde Armand, a fost respins în şedinţa Consiliului Local de luni. Proiectul de hotărâre nu a primit suficiente voturi pentru a fi adoptat, înregistrându-se 11 voturi ''pentru'', 6 abţineri şi 9 v
Nicuşor Dan, în izolare după ce fetiţa sa a ieşit pozitivă la testul COVID-19
Primarul general Nicuşor Dan a anunţat, luni, că se află în izolare, după ce fetiţa sa a ieşit pozitivă la testul COVID-19, şi îşi va exercita atribuţiile lucrând de acasă. "Fetiţa mea Aheea a ieşit pozitivă la testul COVID-19. Nu are simptome, nu sunt motive de îngrijorare.
Servicii integrate de educaţie şi sănătate pentru persoanele vulnerabile din cartierele Giuleşti-Sârbi, Chitila şi Străuleşti
Şase sute de persoane vulnerabile din cartierele Giuleşti-Sârbi, Chitila şi Străuleşti vor beneficia de servicii integrate de educaţie, sănătate, ocupare şi abilitare în cadrul unui proiect cu finanţare externă din Granturile SEE şi Norvegiene 2014 - 2021, a anunţat, luni, primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, într-o
Activităţile în interiorul unităţilor de alimentaţie publică din municipiul Bacău, suspendate până pe 2 mai
Activităţile din interiorul unităţilor de alimentaţie publică din municipiul Bacău au fost suspendate printr-o decizie a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, a declarat, luni, prefectul Leonard Ioan Bulai. Hotărârea CJSU Bacău a fost luată din cauza faptului că incidenţa COVID-19 este cuprinsă &i
Preşedintele CJ face apel la tinerii medici să aleagă Botoşaniul pentru a profesa şi le oferă locuinţe de serviciu
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Botoşani, Doina Federovici, a lansat, luni, un apel către tinerii specialişti din domeniul sănătăţii să participe la concursurile pe funcţiile de medic organizate de Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) ''Mavromati''. Federovici a declarat, într-o conferinţă de pre
Iaşi: Încep demersurile pentru redeschiderea spitalului mobil de la Leţcani
Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a informat, luni, că vor fi iniţiate demersurile necesare pentru redeschiderea spitalului mobil de la Leţcani. Potrivit sursei citate, CJ Iaşi şi Instituţia Prefectului au organizat, luni, o întâlnire cu managerii şi reprezentanţii Spitalului de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva&quo
Primarul municipiului Galaţi cere Guvernului să comunice modul de distribuire a dozelor de vaccin în teritoriu
Primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu, cere imperativ Guvernului să comunice modul în care sunt distribuite dozele de vaccin în teritoriu, fiind nemulţumit de numărul dozelor de vaccin care ajung la Galaţi. Edilul doreşte să afle pe ce criterii trimite Guvernul mai multe vaccinuri într-un loc şi mai puţine în alt
Consilierii locali ai PNL anunţă că nu vor vota bugetul Sectorului 1 motivând că este ilegal
Consilierii locali ai PNL anunţă că nu vor vota bugetul Sectorului 1, propus pentru a doua oară de primarul Clotilde Armand, pe motiv că este ilegal, întrucât este construit pe baza unei organigrame suspendate de Tribunalul Bucureşti. "O nouă săptămână, o nouă şedinţă de Consiliu Local la Sectorul 1. Deşi, faţă de preced
Ilfov: Carantina se prelungeşte cu şapte zile pentru Domneşti, Pantelimon şi Voluntari, începând de sâmbătă seara
Măsura de carantină zonală se prelungeşte cu şapte zile pentru localităţile Domneşti, Pantelimon şi Voluntari, începând de sâmbătă, de la ora 22,00, potrivit unui
Sector 2: Taxa specială de salubrizare de 21,50 de lei/lună, amânată până pe 1 august (proiect)
Cuantumul de 21,50 de lei pe lună al taxei speciale de salubrizare se va aplica utilizatorului casnic fără contract de prestări servicii pentru gestionarea deşeurilor menajere de la 1 august şi nu de la 1 iunie, potrivit unui proiect de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Sector 2 din 22 aprilie. Pentru a da posibil
Clotilde Armand: Conducerea RAAPPS distruge voit monumentul Hotel Triumf
Conducerea RAAPPS distruge voit monumentul Hotel Triumf, a declarat primarul Clotilde Armand, menţionând că acoperişul imobilului, care a fost afectat de un incendiu în septembrie 2020, se degradează, pentru că nu este protejat până la efectuarea lucrărilor de reparaţii. "Acoperişul şi o parte din podul imobilului Hotel
Finanţări nerambursabile de 2,5 milioane de lei de la bugetul local al Sectorului 2 pentru activităţi nonprofit (proiect)
Finanţări nerambursabile de 2,5 milioane de lei vor fi acordate anul acesta de la bugetul local al Sectorului 2 pentru activităţi nonprofit din domeniile cultură şi culte, sport, educaţie, mediu şi social, potrivit unui proiect de hotărâre de pe ordinea de zi şedinţei Consiliului Local Sector 2 din 22 aprilie. "Se aprobă Programul a

