Proiect de mandatare a primarului Sectorului 1 să recupereze prejudiciul din sumele achitate nejustificat Romprest, respins de CL
Consiliul Local Sector 1 a respins, în şedinţa de marţi, un proiect de hotărâre ce prevedea mandatarea primarului Clotilde Armand să promoveze orice acţiune pe care o consideră necesară pentru recuperarea prejudiciului rezultat din sumele achitate nejustificat în temeiul contractului cu Romprest de delegare a gestiunii prestării serviciilor de salubritate.
De asemenea, proiectul ce a fost propus spre adoptare de Clotilde Armand stipulează că se însuşesc cererile de chemare în judecată ce constituie obiectul a şase dosare şi că se mandatează primarul Sectorului 1 să reprezinte Consiliul Local în toate dosarele de executare aflate pe rolul birourilor executorilor judecătoreşti, inclusiv în cadrul contestaţiilor la executare sau al oricăror demersuri judiciare în legătură cu procedurile de executare silită iniţiate de Romprest Service SA. Se însuşesc toate contestaţiile la executare aflate pe rolul instanţelor de judecată, se mai arată în proiect.
"Pentru evitarea unei soluţii nefavorabile autorităţii publice sub aspectul excepţiei calităţii de reprezentant este necesară însuşirea cererilor de chemare în judecată şi ratificarea actelor de procedură efectuate de Primarul Sectorului 1. De asemenea, la data de 19.07.2021, prin procesul-verbal de inspecţie încheiat ca urmare a acţiunii de control, Ministerul Finanţelor Publice a constatat că din modul în care a fost executat contractul de delegare s-a creat un prejudiciu în patrimoniul subdiviziunii administrativ-teritoriale de 243.896.931,56 lei, sumă pentru care conducerea executivă trebuie să iniţieze procedura de recuperare", prevede referatul de aprobare.
Consilierul local PNL Dan Podaru a afirmat în şedinţa de Consiliu Local că grupul politic pe care-l reprezintă doreşte să respecte legea şi că pentru a putea face aceasta trebuie să ştie ce se află în fiecare dosar.
"Nu suntem nici avocaţi, nici jurişti, am primit 21 de coduri de dosar, deci, nişte cifre, nu nişte dosare, în consecinţă, pentru a ne forma o opinie şi pentru a înţelege ce ar trebui să votăm avem nevoie atât online, cât şi fizic (...) să ne fie transmise până la următoarea şedinţă toate aceste dosare, urmând să ni se acorde un spaţiu de studiu împreună cu diverşi avocaţi şi jurişti la care trebuie să apelăm să înţelegem ce fel de dosare sunt. După această consultare a dosarelor, peste o perioadă de timp, cerem imperios să ne întâlnim cu doamna avocat Trandafir care să ne prezinte şi să ne explice utilitatea fiecărui dosar în parte", a declarat Dan Podaru.
El a spus că, după această întrevedere, grupul PNL va cere un răgaz pentru a se consulta cu juriştii şi specialiştii partidului. "După aceea, la o dată ulterioară, când vom înţelege exact ceea ce avem de votat, vom decide în consecinţă şi pe unele le vom vota, pe altele nu le vom vota, care vom considera că nu sunt legale sau oportune", a explicat Dan Podaru.
Consilierul local PSD Cristian Tudose este de părere că acest proiect este "o chintesenţă a tupeului, sfidării, a obrăzniciei" cu care sunt trataţi consilierii. "Cum se poate să ni se ceară votul pe acţiuni făcute în numele nostru, fără să avem cunoştinţă de documentele depuse, de acţiunea depusă, de tot ceea ce se întâmplă?", a adăugat Cristian Tudose. AGERPRES/(A - autor: Iulia Carciog, editor: Antonia Niţă, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arad: Primării care puteau pierde finanțări europene din cauza unor cheltuieli neprevăzute, ajutate de CJ
Mai multe primării din județul Arad care au proiecte cu finanțări europene, dar în derularea cărora au apărut cheltuieli neeligibile pe care nu au putut să le acopere din bugetele locale, au primit bani de la Consiliul Județean (CJ), pentru a nu risca blocarea investițiilor și pierderea fondurilor nerambursabile. Consilierii județeni au
Bihor: CJ preia drumul de 9 kilometri spre lacul de la Remeți pentru a-l reabilita
Consiliul Județean (CJ) Bihor solicită Primăriei Bulz transferul unui drum comunal de aproape 9 kilometri din zona lacului de la Remeți pentru a-l încadra ca drum județean și a-l reabilita cu fonduri europene, a declarat, joi, președintele CJ Bihor, Mircea Mălan. ''Acest tronson face parte din Drumul Apusenilor, se află înt
Bihor: Consiliul Județean dezvoltă un nou Parc de Specializare Inteligentă în județ, la Tinca
Consiliul Județean Bihor va încheia un parteneriat cu Primăria comunei Tinca pentru dezvoltarea unui Parc de Specializare Inteligentă, proiect care va completa rețeaua județeană de parcuri industriale, în vederea atragerii de investiții în sud-vestul județului, a declarat, joi, președintele Mircea Mălan. ''Acest proie
Bihor: Consiliul Județean pregătește un program multianual de salvare și reabilitare a bisericilor din lemn
Consiliul Județean (CJ) Bihor intenționează să încheie un parteneriat cu Episcopia Ortodoxă a Oradiei pentru derularea unui program multianual de reabilitare a bisericilor de lemn din județ, a anunțat joi, într-o conferință de presă, președintele Mircea Mălan. Programul ar urma să se desfășoare pe o perioadă de cinci ani și să vize
PMB: 66 de blocuri din zona Aviației și Dorobanți vor primi apă caldă printr-o nouă conductă
Un număr de 66 de blocuri din zona Aviației și Dorobanți vor primi apă caldă printr-o nouă conductă, începând din acest weekend, au anunțat reprezentanții Municipalității. 'Am început și terminat, în două săptămâni, un șantier de termie blocat de un an și jumătate! Azi am făcut probe de presiune, iar din acest
Suceava/Primarul din Broșteni, la un an de la inundațiile catastrofale din 2025: Orașul arată mult mai bine
Orașul Broșteni a fost refăcut în totalitate, iar turismul din zonă a revenit la nivelul celui dinaintea inundațiilor de la sfârșitul lunii iulie a anului trecut, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, primarul localității, Alexandru Hurjui. La un an de la ieșirea din matcă a râului Neagra, care a generat inundarea a 650 de gospodării și dist
CGMB: Termoenergetica - împuternicită să efectueze testul investitorului privat prudent
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a aprobat miercuri împuternicirea companiei Termoenergetica București SA să efectueze testul investitorului privat prudent, în vederea majorării capitalului social. Potrivit hotărârii adoptate, costurile necesare efectuării testului se vor achita de către companie. Conform refe
Municipalitatea brașoveană va contribui, alături de Fundația Metropolis, la reabilitarea clădirii în care va fi mutată Oncologia de la Spitalul Județean
Municipalitatea brașoveană va finanța lucrările de renovare exterioară a imobilului în care va fi mutată Secția de Oncologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov, în timp ce amenajarea interioară a clădirii va fi realizată de Fundația Metropolis, în cadrul 'unui exemplu de colaborare între administrația locală și partenerii implicați'
Prahova: Consilierii locali din Ploiești au votat interzicerea 'păcănelelor' în municipiu
Consilierii locali din Ploiești au votat în ședința de miercuri, în unanimitate, interzicerea sălilor de jocuri de noroc de tip 'păcănele' în municipiu, anunță primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu. 'Păcănelele au fost interzise în Ploiești. Mulțumesc din suflet tuturor ploieștenilor pentru susținerea proiectului, dar și co
Transferul unor terenuri pentru amenajarea unui parc și a unui spațiu verde, aprobat de CGMB
Consiliul General al Municipiului București (CGMB), reunit în ședință miercuri, a adoptat două proiecte pentru transmiterea unor terenuri la Sectoarele 1 și 5 pentru amenajarea unui parc și a unui spațiu verde. Una dintre hotărâri aprobă transmiterea în administrarea Sectorului 1 a unui teren din Strada Nicolae Caramfil, nr. 52 - 54, Sector 1
Proiect privind amenajarea unui spațiu verde pe circa 10.400 de metri pătrați în Sectorul 6, adoptat de CGMB
Consiliul General al Municipiului București (CGMB) a adoptat, în ședința de miercuri, un proiect de hotărâre privind amenajarea unui spațiu verde pe circa 10.400 de metri pătrați din Sectorul 6. Potrivit actului normativ, se solicită Guvernului adoptarea unei hotărâri privind transmiterea imobilului de 10.442 de metri pătrați situat pe strada
Un nou regulament privind punerea în siguranță a clădirilor cu fațade degradate din Centrul istoric, adoptat de CGMB
Un nou regulament prin care clădirile cu fațade degradate din Centrul istoric și zonele protejate sunt reparate și puse în siguranță a fost adoptat de Consiliul General al Municipiului București (CGMB) în ședința de miercuri. 'De ce contează pentru proprietari? Siguranța publică. Bucăți de tencuială sau elemente decorative căzute de la clădiril
Hunedoara: Complexul de agrement Aqualand Deva se închide în august, pentru mentenanță și igienizare
Complexul de agrement Aqualand Deva se va închide temporar, pentru o lună, începând cu data de 1 august, pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță și igienizare generală a instalațiilor și spațiilor acestuia, a informat, miercuri, primăria municipiului. 'Aceste intervenții sunt necesare pentru menținerea standardelor de calitate, sigur
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' va integra un sistem de acces și verificare de tip 'Fast Track'
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca va integra un sistem de acces și verificare de tip 'Fast Track', care va permite o îmbarcare mai rapidă a pasagerilor, a anunțat, miercuri, Consiliul Județean (CJ) Cluj. 'Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' Cluj își consolidează poziția de aeropor
Primarul Capitalei: Am conceput un program pentru reabilitarea fațadelor
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că a conceput un program pentru reabilitarea fațadelor și că Municipalitatea începe cu imobilele din zona protejată. 'Bucureștiul a pus la punct un program prin care clădirile cu fațade degradate - mai ales cele din zone istorice sau protejate - sunt reparate și puse în si










